Work & Faith

Category Archives: Nuvele / Short Stories


În Fugă După Dragoste

 

Promo, din conținutul nuvelei:

Multumesc domnule Paul pentru discursul încurajator. Însă am în minte ceva. Haideți să o căutăm pe domnișoara pe care ați pierdut-o acum ceva timp. Au trecut doar 55 de ani. Cred că este tot frumoasă și vă așteaptă să o invitați la o înghețată.

 

Știi că sunt milioane de cupluri care se țin de mână? Dar câte cupluri respiră prin acel ținut de mână? Pe scurt, mâinile nostre dansau și se iubeau fără ca noi să sțim….

 

 

 

Era 23 septembrie 2014, o zi de vară mai călduroasă chiar decât începutul lui august, atunci am decis să mă relaxez puțin la Calif, o bucătărie turcească savuroasă din centrul vechi al Bucureștiului. Ce căutam exact la Calif? Aflăm puțin mai târziu.

Lucrând ca fotograf, în dimineața respectivei zile am avut un program de lucru de la 09:00 la 12:00, o ședință foto în studiourile unui hotel de lux pentru promovarea unui parfum ce urmează a fi lansat în noiembrie 2014 de către o nouă companie cu capital franțuzesc – englezesc – românesc, parfumul fiind denumit WAY (Whispers Around You), care se va adresa în primul an (noiembrie 2014-noiembrie 2015) doar damelor. Tematica ședinței foto era destul de simplă, și anume ca WAY să fie perceput de public ca un parfum ce te ajută să te remarci și să te simți bine în propria ta piele atât la un concert (Street & Live WAY), la o ședință de afaceri (Business WAY), la evenimente speciale (Special WAY) cât și la întâlnirile romantice (Gentle WAY).

In fuga dupa dragoste

Așadar, vorbim despre patru arome, patru miresme WAY dedicate tinerelor sexy, domnișoarelor și doamnelor business, fetelor hipnotizate de concerte și petreceri (un fel de hard rock chicks sau party girls) cât și zăpăcitelor simpatice care doresc neapărat să se căsătorească din cauza faptului că au impresia că timpul nu lucrează în favoarea lor și în curând vor rămâne singure – multe dintre acestea fiind îndrăgostite de dorința lor de a se îndrăgosti, numai astfel putându-se explica graba cu care anumite demoazele vor să se așeze la casa lor, chiar dacă partenerul pe care îl au nu corespunde în totalitate cu dorințele lor. Dar până, la urmă, din păcate, și la ședințele de terapie se sugerează de către terapeut că atunci când sunt nemulțumiri în cuplu, acestea există din prea mult egoism existent la unul dintre parteneri (asta este o mare vrăjeală, pe scurt), și astfel cuplurile tot încearcă să se zbată să rămână împreună, înșelându-se reciproc din toate punctele de vedere ca și cum ar schimba șoșete.

Dar și terapeuții trebuie să mănânce, nu? Cum ar fi ca un terapeut să-i spună unei paciente: Te grăbești pentru că te căsătorești. Mai bine implică-te în vreo 40 de aventuri, cunoaște-te bine (pentru că acum tu te cunoști prin baza culturii și tradiției impuse de alții) și apoi decide când vrei să te căsătorești – dacă vrei. Spune-i asta și partenerului tău.

Terapeutul însă nu riscă să-și piardă clientela, și o va ține pe biata fată în 30 de ședințe din care va ieși și mai derutată decât era și cu banii luați.

Sinceritatea e cea mai bună metodă în viață fii sincer cu partenerul tău și nu mai ai nevoie de terapie. Dacă chiar este partenerul pe care ți-l dorești, atunci nu ar trebuie să-ți fie jenă să fii tu însuți – cu tot ceea ce implică dorințe, responsabilități, valori, principii, fantezii, nebunii frumoase și tot așa. Într-un cuplu, anumite fantezii sau nebunii sunt percepute ca fiind perversități și de aceea nu sunt exprimate. Scoate cuvântul ăsta din vocabular. Asta am învățat ca fotograf – nu există perversitate ci doar fantezie și frumusețe. Și nu a trebuit să mă duc la terapeut pentru a afla asta. De multe ori comoditatea și nu nevoia conduce o persoană către terapie.

Anumiți terapeuți (prea mulți) spun spre exemplu că o persoană își înșeală partenerul pentru că și-a amintit de o relație ce i-a fost interzisă în copilărie și acum există posibilitatea să înlăture acea barieră.

Este o prostie acest raționament? Desigur că este. Spre exemplu un bărbat este atras de mai multe femei. Dacă are oportunitatea să savureze o noapte delicioasă cu una dintre acestea o va face pentru că este atras, nu pentru că a avut un conflict în copilărie… Asta ar fi ciudat chiar. Apare elementul de noutate – persoană diferită. Oricât ar părea de dur, așa cum o persoană savurează un ecler dar este topită și după o amandină, astfel încercându-le pe amândouă, așa se întâmplă de multe ori și în aventuri.

Dar dacă nu ar fi creat un puzzle, terapeutul cum și-ar vinde ședința de terapie? Nu ar putea.

Astfel, folosindu-se de multe contexte sociale favorabile pentru o super vânzare a parfumului WAY, investitorii francezi, englezi și români au segmentat foarte bine piața, adresându-se principalelor grupuri vulnerabile, dacă putem spune astfel. Este clar precum soarele ce răsăre în fiecare zi, că WAY se va vinde ca pâinea caldă, prețul pentru fiecare linie în parte este același, și anume 58,5 de lei. Prețul este astfel calculat încât să nu se stimuleze o competiție prea mare între linii – spre exemplu dacă linia Business ar fi mai scumpă decât linia Special, se prea poate ca doar cea Special să aibă vânzări uriașe. Prin asigurarea aceluiași preț la toate liniile, este clar că vânzările vor avea o balanță, iar investitorii își vor amortiza investiția cât mai bine, având un profit bun pe toate liniile.

Am uitat să mă prezint. Eu sunt Bogdan. Am 29 de ani, din Iași, recent mutat în București. Prietena m-a părăsit pentru că am înșelat-o cu două party girls, două nimfe de 19 ani, după o ședință foto fashion sport care, ușor, ușor, în timpul desfășurării acesteia, s-a transformat în ședință mini fashion sport. Așadar, preludiul în timpul ședinței, haosul savuros după ședință. Am mai făcut apoi cu cele două domnișoare încă o ședință, dar dimineața, când ne-am trezit. Atunci a fost o ședință… Mai bine mă opresc.

I-am spus prietenei mele ce am făcut. Mi-a zis să mă duc la… Știți voi unde, împreună cu aparatul meu de fotografiat și destrăbălatele mele. În mintea mea îi mulțumeam că le-a inclus și pe cele două nimfe să mă însoțească acolo unde mă trimisese…

Ca studii, am terminat facultatea de turism și am lucrat ca agent call center în turism, fotograf la evenimente etc. Am început să iubesc fotografia după ce o colegă de facultate dorea să fotografiem orice făceam împreaună. Fie că eram la un seminar, într-un parc, la un concert și tot așa, tot filma și fotografia arătându-mi apoi operele ei. De la ea cred că am moștenit pasiunea.

Cum arăt? Poate că vă întrebați. Am părul lung, barbă, 1,79 înălțime, bărbia rotundă, nasul drept, ochii mari și negri, pe scurt, arăt precum un grec – sau cel puțin așa îmi spune fosta prietena – folosesc timpul prezent deoarece după despărțirea noastră, fosta mi-a spus că și ea m-a înșelat mai demult și că ar fi bine să vorbim. De atunci, chiar dacă nu suntem împreună, avem aventuri mai mereu. I se pare incitant că suntem atât de sinceri unul cu celălalt și în același timp mă dojenește țipând la mine că am ținut în brațe două fete de 19 ani. Nu vrea un viitor cu mine, vrea doar să ne îmbrățisăm în pat – iar acest lucru merge spectaculos de bine, artificiile din trupurile noastre explodând mai spectaculos ca la întâmpinarea noului an.

Revenind la ședința foto din 23 septembrie de la hotel, aceasta s-a desfășurat în holul super luxos al acestuia, scaune roșii și pereți albi, mediul perfect pentru foto. Pe unul dintre scaune, una dintre domnișoare la un moment dat s-a așezat ușor, în timp ce bea un pahar cu whisky, iar eu am prins exact momentul când ducea paharul la gură și își îndrepta brațul drept delicat către brațul drept alt fotoliului. O fotografie super!

După ședință, evident că exista un erotism în aer, fetele rădeau, băuturile erau la discreție, totul era fascinant. Tocmai când să-mi strâng instrumentele de lucru și să cobor la recepția hotelului pentru câteva chestiuni administrative, un domn vine la mine pe holul unde eram situat, gentil mă atinge pe spate și îmi spune dacă am 2 minute. Domnule avea în jur de 70 de ani (mi-a spus mai târziu că avea 79 de ani).

– Bună ziua. Ce s-a întâmplat?

– Bună ziua, tinere. Am văzut că ai un aparat de fotografiat. Poți merge cu mine până în centrul vechi? Vreau să faci câteva fotografii pentru mine. Te plătesc, uite, îți dau 100 de lei. E bine?

– Bine. Mergeți cu mine puțin la recepție deoarece am puțină treabă și apoi mergem în centrul vechi.

– Salutare, domnișoară. Aș vrea să îi comunicați domnului Horia (investitorul român din WAY) că ședința foto s-a terminat și că voi pleca urmând să-i transmit materialele video peste două zile.

– Desigur domnule Bogdan. O să-i transmit. Cum v-ați simțit la noi în hotel? Ati dori să completați un chestionar prin care puteți să ne transmiteți părerea dvs. despre condițiile pe care vi le oferim?

– Am stat doar 2 ore și un pic… Nu am apucat să dorm aici. Nu am putut să-mi fac o impresie, mai ales despre cameră, paturi, condiții. Ar trebuie cel puțin să dorm o noapte.

– Sigur, vă așteptăm pe la noi.

– Eu aș vrea să mă aștepti la tine, nu la noi.

În acest moment a început flirtul dintre mine și recepționistă. Care a fost rezultatul? Să vedem.

– Mă scuzați, nu cred că am înțeles bine. De fapt…

– Știu, am întrerupt-o puțin, tocmai de aceea mă gândeam că ne putem plimba împreună diseară în jurul hotelului, am văzut că este o zonă drăguță aici. Astfel o să-ți explic ce nu ai înțeles.

Fata zâmbi.

– Vă mulțumesc pentru invitație. Nu pot face asta, dar vă mai așteptăm la hotelul nostru. Uitați, aici este cartea de vizită a hotelului.

– Mulțumesc…

Am luat cartea de vizită și am plecat dezamăgit…

– Uită-te pe spatele cărții de vizită, îmi spune domnul alături de care mă îndreptam spre centrul vechi.

– Upss…. eeeee…. mi-a lăsat numărul ei de telefon!

– Da, continuă domnul, erau câțiva clienți în spate care au observat discuția voastră și fata a vrut să fie discretă.

– Super, cred că diseară totuși o să încerc să văd cum este o noapte la hotel și împreună cu fata o să completăm chestionarul de satisfacție despre care vorbea domnișoara.

– Domnul zâmbi și spuse: O să vină o vreme când o să te îndrăgostești definitiv și iremediabil. O singură fată pentru inima și mintea ta, iar tu pentru ea la fel. O să vezi. De fapt, de asta ne și îndreptăm spre centrul vechi.

– Adică, am concluzionat eu puțin suprins, m-ați invitat să merg cu dvs.ca să seducem fete?

– Nu, deloc. Vreau să faci cel puțin o poză unui loc unde acum 55 de ani, la vârsta de 24 de ani, mi-am întâlnit dragostea și ne-am ținut de mână, fata dăruindu-mi astfel cea mai plăcută atingere pe care mi-a putut-o dărui o femeie vreodată.

– Cum, o simplă atingere de mână?

– Da. Fă te rog poza aici. Și-ți explic.

– Aici, la Calif?

– Da. Aici, acum 55 de ani era cu totul altceva, alte magazine. Frumos.

– Ok, ce s-a întâmplat? Eu tocmai ce făcusem câteva poze.

– Bogdane…

– Da domnule Paul (numele dânsului)

– Doar atunci am văzut-o. Eu avem 24 de ani, ea era puțin mai mică. Stătea unde suntem noi acum. Tocmai ce își cumpărase o înghețată. Mi-am luat inima în dinți cum se spune pentru că mâinile, privirea, delicatețea și bunul ei simț m-au condus către ea. Era o situație ca oricare alta: Un băiat fiind atras de o fată pe care o vede pe stradă. Însă nu mereu avem curajul să spunem ceea ce gândim, însă atunci, la acel moment, aveam, poate ea mi-a inspirat acel curaj.

V-ați dus la ea? Ce i-ați spus? Că arată bine? Că e tare rău?

E tare rău… Ce expresie mai e și asta? Cred că ar fi fugit de mine. I-am spus că o consider foarte drăguță și că ar trebui să ne plimbăm puțin, dacă ea dorește.

– Și?

– A acceptat, spre suprinderea mea!

– Super! Erați cool înseamnă!

– Nu eram cool, eram sincer. Probabil că a simțit că sunt interesat să vorbesc cu ea și nu doar cu trupul ei, așa cum tot vorbești tu cu trupul fetelor din câte se pare.

– 1-0 pentru dvs. domnule Paul.

– Da. Să continuăm. Neștiind despre ce să vorbim, i-am spus ce studiez și am întrebat-o și pe ea ce studiază. Mi-a spus că studia istoria și limbile străine, în special rusa, franceza și germana. Apoi mi-a spus că îi place că am mâinile reci și simple. Eu nici nu am sesizat că mă ținea de mână! Atât eram de emoționat! Iar mâinile mele numai simple nu erau, erau muncite – munceam în construcții, nu erau aranjate deloc, dar totuși ei îi plăceau.

holding-hands

Sursă foto: nypost

– Cum o chema pe domnișoară?

– Ei, mai bine să nu îi spun numele.

– De ce?

– Îmi este atât de dor de ea, încât…

– Înțeleg. Dar ce s-a întâmplat între voi? Nu sunteți împreună acum?

– Nu… Nicidecum. Îți explic imediat: În timp ce ne plimbam i-am spus ce sentimente am avut când am văzut-o, i-am spus ce vreau să fac și când, cum să arate casa mea, și ea a fost încântată că sunt muncitor, serios. Ea mi-a spus că mă place și că apreciază că am invitat-o la o plimbare.  Mi-a mai zis că un bărbat adevărat cucerește inima unei fete, așa este natural. Simțeam din ce în ce mai bine cum mă ținea de mână. Știi că sunt milioane de cupluri care se țin de mână? Dar câte cupluri respiră prin acel ținut de mână? Pe scurt, mâinile nostre dansau și se iubeau fără ca noi să sțim…

– Super tare! Am exclamat eu.

– Da. Numai că…

– Ce?

– Mi-a spus că familia ei îi aranjaze căsătoria, că este vremea măritișului și că exact în acea săptămână urma să se căsătoarească și să se mute cu soțul ei…

– Păi și de ce nu ați plecat cu ea?

– În viață, tinere, întâlnești cel mai des următoarele obstacole: Obstacole finaciare, emoționale și sociale.

– Ei, să nu-mi spuneți că din cauza banilor nu ați plecat cu domnișoara…

– Aveam ceva bani, nu era problema asta. Eram muncitor după cum ți-am zis, inteligent, frumos.

– Și acum sunteți!
– Mulțumesc frumos.

– Dificultatea a fost, continuă domnul Paul, că nu am știu ce să fac. Nu am știu cum să mă descurc. Adică am încercat,  m-am pierdut puțin, dar am încercat. I-am propus să fim împreună și că totul va fi bine. S-a uitat în ochii mei și m-a sărutat spunându-mi să vin a doua zi la ora 14:00 în același loc unde am zărit-o prima oară.

– Ați fost și…

– Am fost a doua zi și ea nu era. Am stat de la 12:00 (am venit mai devreme) și am stat în același loc până la orele 23:00. Nici urmă de ea. Ce s-a întâmplat? Habar nu am. Știi că sunt unele persoane la care te gândești în fiecare zi? Părinții spre exemplu, rudele. Dar sunt și anumite persoane pe care le vezi o zi și sunt apoi cu tine, cel puțin în minte, la fel, în fiecare zi.

– E dureros, domnule Paul!

– E real, tinere!

Ceea ce vreau să-ți spun este că în vremea mea era atât de ușor să fii cu cineva, dar atât de greu să iubești, să-ți întâlnești sufletul-pereche așa cum se spune. Căsnicii aranjate, cupluri despărțite pe motive sociale, lipsă de libertate în alegeri și tot așa. Acum tinerii pot alege, însă rareori o fac corespunzător. Se îndrăgostesc mai mult de de modă, de artiști, de trenduri, de găști, de anturaje decât să trăiască o poveste de dragoste. Pe vremea noastră nu ne era frică să spunem ce simțim chiar dacă eram constrânși în acest sens, nu existau psihologi care să ne spună cum să ne ferim de dureri și de suferințe. Însă acum, în vremurile noastre, mulți oameni, cu toată libertatea lor, se feresc mai mult ca niciodată să nu fie răniți sentimental. Ceea ce mi se pare o prostie.

– Vrei să lupți pentru dragoste? Continuă domnul Paul, atunci luptă! Poți să-ți iubești și meseria și femeia, tinere. Să nu-ți fie frică de angajament, responsabilitate și dragoste. Ai grijă de femeia ta și ea va avea grijă de tine. Riscați împreună, faceți nebunii, fiți unul pentru celălalt. Fiți voi! Trăiți!

– Multumesc domnule Paul pentru discursul încurajator. Însă am în minte ceva. Haideți să o căutăm pe domnișoara pe care ați pierdut-o acum ceva timp. Au trecut doar 55 de ani. Cred că este tot frumoasă și vă așteaptă să o invitați la o înghețată.

– Am copii. Sunt la casa mea. Și în plus unde să o caut? Nu știu cum…

– Am o idee. Soție aveți?

– Sunt divorțat. A plecat cu altul pentru că eu mă gândeam la altă persoană… mă gândeam la ea

– Incredibil. Poate și ea este divorțată acum.

– Știți cumva, am continuat eu, dacă hotelul la care ne-am întâlnit, era aici și acum 55 de ani?

– Da, era. De ce.

– Perfect! Din câte mi-ați spus, fata urma să se căsătorească în acea săptămână când v-ați întâlnit. Corect?

– Corect.

– Acum, pentru faptul că nu a venit a doua zi, este foarte probabil să fi plecat cu soțul ei mai devreme deoarece știți și dvs. cum e… În săptămâna căsătoriei orarele se decalează, lumea se panichează și tot așa. Poate soțul domnișoarei avea o treabă în altă parte și a plecat de la hotelul acesta (dacă era cazat aici). Știți cumva dacă viitorul șoț al domnișoarei era din oraș?

– Nu era. Era din Bacău.

– Super. Cu siguranță a fost cazat la hotel. Tot ceea ce trebuie să facem este să căutăm în registrele hotelului de acum 55 de ani și să vedem care sunt persoanele din Bacău ce au fost cazate la Hotel.

Am plecat apoi cu domnul Paul spre Hotel. Cu 55 de ani în urmă, pe data de 26 august, 1959, la respectivul Hotel a fost cazat un domn din Bacău pe numele său Grigore Petrescu. Era singurul bărbat din Bacău cazat la Hotel. Avea atunci vârsta de 30 de ani. Acum, în mod normal, ar trebui să aibă în jur de 85 de ani.

Frumoasa recepționistă mi-a arătat chiar și adresa din Bacău unde locuia în 1959 domnul respectiv. Așa că a doua zi, pe 24 septembrie 2014, am mers cu domnu Paul la acea adresă să întrebăm de un anumit domn Grigore Petrescu. Strada își schimbase numele (am aflat asta la primărie), dar locatarii străzii au rămas cam aceeiași – spre norocul domnului Paul.

Emoționat, domnul Paul a ajuns la ușa domnului Grigore Petrescu. Cine știe, poate acesta locuia acolo cu soția sa, și anume cu persoana de care se îndrăgostise acum 55 de ani domnul nostru Paul.

Domnul Paul a sunat la ușă și după aproximativ 3540 de secunde a deschis ușa un puști de 17-18 ani.

– Buniculeeee, te caută un domn!

Ușor, ușor, a venit spre ușă domnul Grigore Petrescu.

– Da, ce doriți?

După ce i-am expus situația domnului Petrescu (domnul Paul era prea emoționat – pe bună dreptate acum), acesta ne-a adresat o serie de întrebări ca să se asigure că nu suntem borfași și ne-a invitat apoi înăuntru la o bere.

Apoi, domnul Petrescu a început să-l țină frățește de mâna dreapta pe domnul Paul și i-a spus ușor:

– Mi-a spus despre tine exact în acea seară. De aceea m-am speriat și am luat-o cu mine la Bacău. Am vorbit cu părinții ei și i-au cam impus să vină cu mine. Ușor, ușor, cred că s-a îndrăgostit de mine. Aveam 30 de ani și eram îndrăgostit lulea de domnișoara Irina. Am greșit însă sau nu am știut ori nu am vrut să accept că nu este îndrăgostită de mine. Mi-a făcut trei copii frumoși. Poți să mă judeci și să-mi spui că ți-am furat dragostea, însă aceasta este povestea.

Apoi, domnul Paul, a zâmbit și a spus:

–  Mă bucur că îmi spui adevărul.

Desigur că domnule Petrescu a întrebat cum am ajuns la el, cum l-am găsit. Am înțeles, atât eu cât și domnul Paul, că era pur și simplu decis să se căsătoarească cu domnișoara Irina acum 55 de ani și asta a făcut. A fost impulsiv și împins oarecum de vremurile de atunci să acționeze în favoarea sa fără să se gândească la dorințele fetei.

Domnul Petrescu a spus că este încă căsătorit cu doamna Irina dar că în acea zi dânsa tocmai plecase spre București la una dintre nepoatele ei.

Ce s-a întâmplat mai departe însă?

Domnul Paul și cu mine am plecat din nou în București și ne-am dus la nepoata doamnei Irina. Am sunat la ușa apartamentului dar nimeni nu a răspuns. Noroc că luasem numărul de telefon al nepoatei de la domnul Petrescu. Am sunat, am vorbit 2 minute cu nepoata spunându-i că suntem cunoscuți ai doamnei Irina trimiși de domnul Petrescu, astfel încât, 5 minute mai târziu, într-un părculeț din apropierea blocului unde stătea nepoata doamnei Irina, eu și cu domnul Paul ne îndreptam către o doamnă în vârstă ce era alături de nepoata sa pe o bancă.

– Bun… Bu… Bună ziua, domna Irina, numele meu este Paul.

– …Cum? Paul?

– Da, Paul. Te aștept de la ora 14:00, acum este 15:30. Te superi dacă ne plimbăm 30 de minute?

Doamna Irina zâmbi în timp ce plângea…

– M-ai găsit, Paule, m-ai găsit.  Paule? Tu ești? Maria… Maria,  dânsul este… Paule, nu-mi vine să cred. În fiecare zi m-am gândit la tine.

Paul o luase de mână, doamna Irina își lăsă capul ușor pe umărul domnului Paul. Se priveau și se țineau de mână exact ca acum 55 de ani.

Probabil vă întrebați acum ce am făcut eu. Da… Da…, nepoata domanei Irina era fermecătoare. Așa că, în timp ce domnul Paul mergea braț la braț la plimbare cu doamna Irina, eu o țineam de mână pe Maria, nepoata dânsei. Ca să nu pățesc precum domnul Paul, i-am spus Mariei să-mi dea certificatul de naștere, copie după buletin, numărul fix de telefon cât și cel de mobil, numerele de telefon ale celor mai buni prieteni pe care îi are și să-mi spună… Ei bine, ce înghetață preferă!

holding-hands-young-couple

Sursă foto: Click Here

 

Autor: Mihai Silviu Botezatu

 

7 Days of Trust

Astăzi este cea mai importantă zi din viața ta!



Dragostea intră pe horn, de Crăciun

Așa cum Moș Crăciun aduce tuturor celor cuminți cadouri sosind pe neașteptate în casele oamenilor, intrând pe horn, la fel apare, uneori, de Crăciun, și dragostea
în viețile anumitor persoane – apare atât de surprinzător, încât inima și mintea dansează de bucurie

Într-o dimineață friguroasă (pentru pesimiști) dar răcoroasă (pentru optimiști), când te trezești odihnit din patul cald, având ceața în fața ochilor când încerci să deschizi geamul pentru a trage o gură de aer proaspăt specific lunii decembrie, savurând momentul printr-un dulce și lent răsuflu, ca și cum vântul rece, nestingherit îți sărută buzele și îți înviorează simțurile dându-ți energie pentru a te deplasa în bucătărie, adormit fiind, ca să îți pregătești la storcător un suc de portocale pe care să îl bei liniștit, timp în care te poți gândi la ce vei face pe parcursul zilei, apar fulgerător idei despre cum vrei să-ți petreci ziua. Idei care sunt contramandate de o obligație: Cumpărăturile de Crăciun!

Chris

Sursă foto: www.hdwallpapersinn.com

Cam într-o astfel de dimineață, Iulian și-a dat seama că se apropie Crăciunul și că trebuie să facă cumpărăturile pentru a-și pregăti mâncărurile pe care și le dorește de sărbători. Cu părul trezit în toate părțile, împrăștiat de-a dreptul de parcă ar fi un brad cu crengi luni ce așteaptă să fie împodobit, cu ochii căprui dezorientați și cu o expresie a feței în căutare de idei (scria pe listă ceea ce dorește să cumpere), trecându-și în tot acest timp degetele lungi de pianist prin părul vâlvoi, se decide să o sune pe mama sa pentru a putea primi sfaturi de la dânsa. Astfel, mama băiatului i-a completat lista acestuia și l-a și direcționat către anumite magazine de unde să cumpere brânză, iaurturi, legume proaspete, budincă de vanilie, biscuiți pentru tort etc. Imediat după ce a închis telefonul, ca o vijelie, Iulian și-a tras o pereche de blugi de culoare albastră, un pulover roșu, fularul și l-a aruncat pe gât fără să și-l așeze bine (de fiecare dată când vine iarna, Iulian se încurcă în fular) și foarte fâșneț s-a îndreptat către unul dintre magazinele indicate de mama sa, și care se numea Fără GRIJI.

De îndată ce s-a văzut intrat în Fără GRIJI, Iulian, cu grijă, tăia de pe listă fiecare produs pe care îl punea în coș, îngrijorat fiind, la un moment dat, când nu se mai așteaptă sa aibă griji, că nu găsește budinca de vanilie despre care i-a spus mama sa că-i trebuie și nici biscuiții speciali pentru prepararea unui tort. Astfel nu avea doar o grijă, ci două, chiar dacă era în Fără GRIJI! Iar casierii, alături de lucrătorii comerciali păreau lipsiți de vreo stare de îngrijorare, doar erau în Fără GRIJI! Astfel Iulian s-a decis să se ducă la unul dintre angajații magazinului pentru a-l întreba dacă există cumva, în depozit, budinnca și biscuiții pentru tort. Domnul Grijescu Grijan, angajatul, se duse îndată să verifice pentru ca, ulterior, să-i comunice lui Iulian că budinca nu se mai găsește si că ultimii biscuiți au fost cumpărați acum 10 minute de către o domnișoară.

Ce s-a întâmplat mai departe? Vedem împreună imediat! Hai să mergem în magazin pentru a observa discuția:

– Am înțeles. Atunci sper ca domnișoara să se bucure de acei biscuiți. Am să încerc să caut în alt magazin.

– Da, uitați, ce chestie, fata care a cumpărat biscuiții este chiar la raionul cu legume.

Iulian în acest moment și-a întors capul, nu foarte interesat, ci doar pentru a-i arăta domnului Grijescu că a fost atent la ceea ce acesta a spus, observând astfel fata.

– Da, mulțumesc. Ce să fac acum? Doar nu o să-i cer să-mi dea biscuiții – spuse râzând Iulian. Așadar, vă urez o zi bună!

– La fel, domnule…

– Iulian mi se spune. Dvs.?

– Sunt Grijescu Grijan, domnule Iulian.

– E doar o coincidență că numele dvs. se aseamănă cu numele magazinului?

Doar coincidență. Și mai mult decât atât este o întâmplare fericită! Eram șomer acum 1 an și eram tare îngrijorat că nu îmi găsesc de lucru și brusc, când cumpăram soției mele 1 kg. de mere din acest magazin mi-a trecut prin minte să las un CV directoarei de magazin. A meritat. Acum lucrez aici. Așadar, nu te îngrijora domnul meu! O să găsești biscuiți! Măcar asta să fie cea mai gravă problemă a dumitale!

– Mă faceți să mă simt bine, domnule Grijescu! Mulțumesc pentru entuziasmul dvs. Promit că nu am să fur biscuiții pe care domnișoara de mai devreme tocmai i-a cumpărat, zise în plin amuzament Iulian, și am să caut în alta parte! (în acest timp, subtil, fata a auzit cuvintele lui Iulian deoarece aceasta trecuse de la raionul legume la cel de dulciuri – acolo unde se afla și băiatul).

– În regulă domnul meu, toate cele bune!

– Numai bine!

Îndreptându-se spre casierie, Iulian observă că urma să stea la un rând destul de aglomerat și, ironic sau nu, fata ce tocmai a cumpărat mai devreme ultimii biscuiți pentru tort se afla în fața lui Iulian. Băiatul observă părul brunet și frumos al fetei, strâns în coadă, coadă care îi venea fetei până la jumătatea spatelui. Iulian voia neapărat să-i vadă chipul și astfel acesta, pe banda cu produse, a împins intenționat unul dintre produse în produsele fetei, într-o așa manieră încât să pară că acest contact a avut loc din cauza aglomerației, contact suficient de bun însă încât s-o facă pe fată să-și întoarcă privirea și să-i zâmbească. De ce i-a zâmbit? Din politețe? Hai să mergem din nou în magazin pentru a afla:

– Ai un zâmbet frumos! Acum Iulian nu mai era îngrijorat pentru că domnul Grijescu îl bine dispuse, îl energizase.

– Mulțumesc… Nu-mi vine să cred, oare îmi face un compliment pentru a-i da biscuiții mei? Știu că l-am auzit spunând mai devreme, în glumă, că nu o să-mi fure biscuiții, dar dacă, totuși… Este un fixist? Hmm… Mai bine stau calmă, poate a vrut doar să fie politicos. Cam asta gândea fata în acele momente.

– Nu ai de ce să-mi mulțumești, zâmbetul tău m-a bucurat și, dacă e bine și pentru tine, aș vrea să vorbim puțin, oricum e foarte aglomerat și mai durează 4-5 minute până ajungem să plătim produsele.

Aaammm… Păi… Fata se gândea că Iulian ori îi va cere în glumă biscuiții ori îi va cere propriu-zis deoarece chiar îi dorește! Indiferent de situație, era pregătită, chiar dacă era puțin istovită din cauza momentelor foarte solicitante de sărbători în care trebuie să gătești, să faci curat în casă ș.a.m.d.

– În regulă, nu am vrut să par nepoliticos. Numai că te consider o fată frumoasă și știu că-ți place să faci tort!

– Fată începu să zâmbească.

– Iar eu ar trebui să te întreb acum, spuse fata, de unde cunoști faptul că-mi place să fac tort. Supriză însă, știu deja cum ai aflat.

– Cum?

Pentru că am cumpărat biscuiți pentru tort.

– Iulian rămase mască. Biscuiții nu erau la vedere, iar fata nu vorbise cu domnul Grijescu. Deci ce s-a întâmplat? Cum de a ghicit fata aluzia lui Iulian?

– Văzând chipul curios al băiatului, fata continuă:

– Relaxează-te, te-am auzit când ai spus că nu ai să furi biscuiții domnișoarei care i-a cumpărat, am trecut pe lângă tine când vorbeai cu domnul care bănuiesc că este angajat aici.

– Da, este angajat aici!

Conversație încheiată atunci. Mi-a părut bine să te cunosc! Fata spuse brusc și rece aceste cuvinte!

Panicat, băiatul părea că mai dorește să o întrebe ceva pe domnișoară dar pur și simplu a fost blocat de fermitatea cu care a fost expediat de aceasta.

– Relaxează-te! Exclamă fata, normal că nu s-a încheiat conversația. Ia spune-mi, și tu faci tort de sărbători? Poți să faci? Ai idee cum se face?

snowman

Sursă foto: wallpaperscraft.com

– Îmi va arăta mama…

– Păi cum? Nu ai biscuiți.

– O să găsesc, sunt sigur. Dar știi ceva, cred că mama nu o să răspundă la telefon în următoarea perioadă, poate poți să-mi spui tu cum să fac un tort gustos.

– Aham. Brusc nu mai răspunde la telefon…

– Da, mai ales când va afla că am întâlnit o fată drăguță care fură biscuiții altora din magazine.

– Nu i-am furat! Erau ultimii!
– Trebuia să te gândești că o să vină un băiat alături de care trebuie să-i împarți…

– Da, Da… Povești

– Ce Da, Da, este Crăciunul! Trebuie să avem încredere în povești! Uite, pe domnul cu care vorbeam mai devreme îl cheamă Grijescu și lucrează în magazinul acesta care se numește Fără GRIJI. Vezi? Povești sau întâmplări frumoase există!

– Următorul, vă rog! Spuse casierița hotărâtă.

– Fata își plăti produsele și-l așteptă pe Iulian să și le plătească pe ale sale

– Cum te cheamă? Întrebă fata

– Iulian. Pe tine?

– Grigorina

– Acum că ne-am aflat numele, continuă fata, propun să te învăț să faci un om de zăpadă înaine de a te învăța cum să faci un tort.

– Ce te face să crezi că nu știu să fac un om de zăpadă.

– Păi nu știi nici cum să-ți așezi fularul…

– Aha… Păi pentru asta aș avea nevoie de numărul tău de telefon, argumentă băiatul.

– Pentru a-ți așeza fularul? Spuse ironic fata

Nu pentru asta, nu, spuse zâmbind băiatul realizând că a fost puțin evaziv mai devreme. Aș dori să-mi oferi numărul de telefon ca să te invit să facem amândoi un om de zăpadă.

– Păi dacă nu va ninge?

– Atunci rămâne varianta cu fularul…

– Doar pentru asta? Întrebă în glumă fata și continuă: Doar pentru asta nu vin!

– Știi ceva? Nu trebuie să mă îngrijorez legat de asta. Vreau să te sun pentru a te vedea, mi-ar face mare plăcere și  bucurie să ne putem întâlni, frumoasă domnișoară!

– Îți dau numărul de telefon, dar ești conștient că tot mai este un lucru de care să te îngrijorezi, nu?

Nu…

– De unde iei biscuiți pentru tort?

Ha! În cazul acesta, Grigorina, îți propun să ne plimbăm acum câteva minute și să-mi recomanzi câteva magazine.

Astfel, fără griji dar plini de curaj, Grigorina și Iulian ieșiră din Fără GRIJI  în căutarea unor noi magazine din care să cumpere biscuiți pentru tort. Oare vor găsi? Depinde de cât de mult caută… Asta dacă nu cumva au găsit deja ceea ce și-au dorit pentru că, nu-i așa, de Crăciun, dragostea, fără nicio grijă, intră pe Horn!

 

Autor: Mihai Silviu Botezatu

Povestire scurtă: Dragostea intră pe horn, de Crăciun / data: 30.12.2013

 

 

7 Days of Trust

Astăzi este cea mai importantă zi din viața ta!



Zâmbet de toamnă într-o cafenea

– Povestea lui Andrei și a Cristinei –

Fiecare anotimp are un anumit temperament, mai liniștit, mai cald sau, de ce nu, mai răcoros și pretențios – cum ar fi toamna. Pretențios și totodată spectaculos sau artistic mai ales prin felul în care toamna se manifestă… Frunzele dansând în zbor când se desprind din copaci pentru a se așeza comod și armonios, ca la o expoziție de obiecte culturale variate, pe pământ, borduri, străzi, acoperișurile caselor și magazinelor, în curtea școlii, pe pietriș sau nisip în parcuri bucurând astfel ochii omului prin culorile acestora – galben, roșu, uneori verde, portocaliu, arămiu, ruginiu…

Da, toamna poate fi considerată spectacolul liniștit și strălucit al fiecărui an.

Un astfel de anotimp desăvârșit te duce cu gândul la aer proaspăt, viață echilibrată, plimbare, muncă, mișcare și în același timp liniște, simplitate… Iar toate aceste percepții și senzații vibrante laolaltă dau naștere, de multe ori, zâmbetului pe care fiecare dintre noi îl are când conștientizează că toamna este prezentă.

autumn2

Sursă foto: acrisdesign.com

Ce se mai întâmplă toamna? Apar poveștile de iubire unde fiecare își joacă rolul în funcție de situație: Un fiu se întoarce acasă la părinți după o lungă călătorie și astfel poate mânca, discuta și simți bine alături de cei dragi, doi prieteni se ajută unul pe celălalt pentru a trăi corect și frumos, o soție finuță, discretă, calmă și cu bun simț își îngrijește soțul și el la rândul lui face acest lucru pentru ea, o bunică și un bunic le povestesc nepoților lor despre tinerețe, o mamă își sună constant copiii pentru a se asigura că aceștia sunt bine, un tată glumește, de asemenea, cu năzbătiile dragi din viața lui, un tânăr încearcă să muncească mult, frații se ajută între ei, câțiva profesori se implică în dezvoltarea unor proiecte de perspectivă pentru liceeni, o domnișoară devine brusc pasionată de balet, iar multe alte povești pot fi menționate…

Ce se întâmplă însă când pur și simplu te îndrăgostești în apropierea sosirii toamnei? Există magie? Suspans? Frumusețe, adrenalină, iubire? Apare misterul și totodată nostalgia din filmul Sweet November? Chiar există începuturi fericite prin care simți, fără îndoială, că două persoane vor porni într-o călătorie de neuitat în toată această viață? În locurile cele mai simple poți întâlni acea persoană?   Să vedem…

– Da, plec acum. Vreau neapărat să beau o cafea și să mănânc o clătită. Promit că te sun mai încolo.

– Bine, sună-mă. Dar să nu uiți să-mi trimiți pozele de la eveniment. De abia aștept să mă uit peste ele.  Ce frumos a fost la ziua lui Virgil. Frate, așa rămâne, îmi trimiți tu pozele. Cu mama ai vorbit? Cu tata? Totul e bine?

– Nu prea mai pot să stau mult la telefon, Adriane. Da… Am vorbit. Îți spun mai târziu despre ce e vorba. De fapt o să trec mâine pe la tine acasă și am să-ți spun mai multe.

– Foarte bine, bro’.  Ne vedem, Andrei. Salut!

– Salut, Adriane.

Andrei tocmai se grăbea să iasă de la un film recomandat de colegii lui de serviciu. La jumătatea filmului i s-a făcut brusc poftă de o cafea și ceva dulce. Și-a propus astfel ca imediat ce iese din cinematograf, să fugă spre cea mai apropiată cafenea. În tot acest timp, fratele său, Adrian, venind de la facultate, tocmai primise un pliant informativ, un flyer, de la un puști blond, de vreo 16 ani, ce împărțea astfel de materiale în apropierea unui complex proaspăt deschis ce avea și jocuri pentru copii, evenimente, restaurante etc.

Adrian, la câteva minute după ce a primit respectivul pliant, la sunat pe fratele său Andrei pentru a-i reaminti că trebuie să-i transmită pozele de la aniversarea unei cunoștințe comune, iar conversația dintre cei doi a fost descrisă mai sus. După ce a terminat de vorbit cu fratele său, Adrian dorea să arunce pliantul într-un coș de gunoi dar nu a găsit niciunul în drumul lui de peste 1 km. Ce s-a întâmplat mai departe? Aflăm în câteva momente…

– Alo? Da, Andrei, spune? Mai vrei ceva?

– Da. Ajută-mă și pe mine, te rog. Am ieșit de la cinematograf și caut o cafenea dar nu găsesc niciuna. Îmi recomanzi ceva?

– Pffu… Frate, nu știu. Stai așa, așteaptă un moment. Cum a fost filmul?

– Nu mi-a plăcut. Se vede de ce nu prea sunt pe aceeași lungime de undă cu colegii mei , îmi displac filmele pe care mi le recomandă!

– Bine, simandicosule… Fii atent, tocmai ce am citit pe un flyer pe care l-am primit acum vreo 2030 de minute că în complexul ce tocmai s-a deschis pe lângă principala stație de autobuz din orașul nostru, există și o cafenea interesantă… Se numește Autumn. Eu cred că trebuie să te duci. Este sfârșit de Octombrie, este puțin frig și, mai mult, este la 25 de minute de cinematograful la care ai fost tu. Dacă vrei, vin cu tine, dar aș prefera să ajung acasă deoarece trebuie să fac curățenie. Ce este la mine în cameră… Doar noi băieții știm.

– Bine, Adrian. Stai liniștit. Mă duc singur, nu-i problemă. Ne vedem mâine, acasă.

– Așa facem. Pa pa, ne auzim!

 

Și Andrei se îndreptă imediat către cafeneaua Autumn din noul complex…

autumn 5

Sursă foto: soche.deviantart.com

– Cu ce v-aș putea servi?

– O cafea, vă rog, și două clătite cu ciocolată și alune.

– Altceva?

– Decomandată, atât.

– Cum să fie cafeaua?

– Cu lapte. Să-mi aduceți, dacă sunteți amabilă, și un pliculeț de zahăr.

– Bineînțeles. Revin în aproximativ 5 minute.

– Mulțumesc!

– Bună ziua, dvs. ce doriți? Lângă Andrei, la 2-3 metri distanță de masa sa, se afla o domnișoară firavă dar foarte vioaie…

– O cafea fără zahăr ar fi minunat! În plus, să-mi aduceți și un croissant cu ciocolată!

– Revin în aproximativ 5 minute cu cafeaua și croissant-ul!

– Vă mulțumesc frumos! De abia aștept!

– Ihm, foarte bine!

Cum i-a auzit vocea sigură și foarte feminină, chiar dacă politicos ar fi fost să nu întoarcă brusc capul și să o privească fix, Andrei  chiar asta a făcut. A privit-o pe domnișoară timp de câteva secunde cât aceasta a discutat cu chelnerița. Când a întors capul către tânăr (probabil că domnișoara a sesizat mișcarea capului lui Andrei) băiatul nu și-a mișcat capul și pur și simplu a schimbat direcția privirii sale. Unde se uita… Ei bine…  În colțul tavanului unde nu era nimic. Fata s-a întors și ea să se uite în tavan pentru a vedea ce este așa de fascinant acolo, atunci Andrei i-a privit gâtul, părul… Fata neobservând nimic interesant în colțul tavanului s-a uitat din nou la Andrei pentru a fi sigură că și el se uită tot la tavan… După care s-a întrebat în sinea ei ce văd bărbații interesant la un colț de tavan? Poate o fi arhitect?

În tot acest timp, Adrian medita:

Să intru în discuție cu ea? De ce subiect să mă agăț? Cum îi pot vorbi? Până vine chelnerița trebuie să găsesc ceva! Urgent! E atât de drăguță!

Nu a durat mult și chelnerița și-a făcut apariția. A adus cafeaua și clătitele lui Andrei, după care, foarte rapid, a onorat și comanda fetei.

După ce chelnerița a plecat să preia alte comenzi, Andrei a găsit o idee pentru a intra în discuție cu frumoasa fată. Aparenta problemă era că în zona lor, la mesele apropiate, erau mai multe persoane, printre care un cuplu, un om mai în vârstă, o altă tânără și Andrei simțea că ceilalți s-ar fi uitat la el în timp ce ar fi încercat să abordeze fata. Totuși, cu inima bătându-i destul de puternic, a spart gheața, afirmând:

– Bună!

– Bună…

– Am o întrebare

– Îmm…. Da… Spune… Fata era puțin nedumerită. Ce-i drept, nu știa ce se întâmplă…

– Ai ales croissante cu ciocolată ca să compensezi lipsa zahărului din cafea?

– Da! Am impresia că dacă îmi comand cafea cu zahăr și mănânc și croissante cu ciocolată atunci este prea mult dulce și mi se poate face rău.

– Dar de ce nu ai comandat cafea cu zahăr și pâine prăjită simplă sau cu unt. Este o gustare sănătoasă și care îți dă energie. Energie de care, văd, că oricum nu duci lipsă.

– Da, parcă am mai încercat cafea cu pâine prăjită… Este o sugesti bună. Crezi să sunt energică? De unde asta?

– Păi te-am auzit cum ai comandat… Foarte veselă și plină de viață.

– Mulțumesc!

– Cu plăcere. Mă pot așeza pe scaunul liber de la masa ta? Dacă tot luăm amândoi o gustare, propun să facem acest lucru împreună.

– Da, te rog!

– Mulțumesc, domnișoara…?

– Mă cheamă Cristina. Nu se poate, cafeaua asta este chiar foarte bună!

– Da, este o cafenea nouă într-un complex nou și poate încearcă să ofere cele mai bune servicii și produse

– Posibil, ai dreptate. Scuză-mă, ție cum îți zice?

– Andrei mă numesc.

– Ia spune, Andrei, de ce priveai atât de curios tavanul, mai devreme?

– Ahhh… Voiam să văd cum a fost construit… Având în vedere că e un local nou…

– Să înțeleg că îți este frică să nu cadă tavanul peste tine?

– Ha! Nu neapărat, nu

– Glumeam. Ești în pauză de masă, nu?

– De fapt nu, tocmai am fost la un film, nu prea mi-a plăcut și… Mai mult, în timpul vizionării acestuia mi s-a făcut foame…

– Deci filmul ți-a stors atât de mult energia din tine încât ți s-a făcut foame?

– Nu mi-a stors energia, ci creierii…

– Ha, HaaaHaaHa! O să-ți recomand eu câteva filme bune atunci!

– Eu propun să mergem amândoi la unul, nu prea am încredere în recomandările străinilor!

– Dar ai încredere să mergi cu un străin la un film? 1-0 pentru Cristina… Aparent. Să vedem ce spune Andrei…

– Nu. Dar cel puțin așa pot să mă asigur că o să-i spun în față de ce nu mi-a plăcut filmul. 1-1 acum? Posibil

– Ce te face să crezi că o fată care îți recomandă un film nu o să vrea să-i spui în față cum ți s-a părut acesta?

– Se poate scuza că nu are timp pentru așa ceva…

– Așadar, domnișoarele din viața ta se scuză că nu au timp să vină la întâlnire cu tine? Le sperii chiar așa?

– Da, se sperie ușor, fug de un bărbat sincer și sigur pe el.

– Uuuu… Ce autodescriere interesantă. Cum ai ajuns să te descrii astfel?

– Nu este o descriere, este un lucru cert, clar, existent de când m-am născut.

– Ții minte momentul nașterii tale?

– Nu îl țin mine, îl simt.

– Atunci, tocmai pentru că ai simțurile dezvoltate, îți recomand un film psihologic despre puterea senzațiilor și percepțiilor în viața omului.

Sună interesant! Dar sigur o să uit denumirea filmului. Nu ai vrea să-mi dai un mesaj cu numele lui?

– Ce drăguț! Îmi place cum mi-ai cerut numărul de telefon. Spune… La ce număr îți dau mesaj?

Andrei specifică numărul său de telefon. Fata i-a trimis mesaj…

– Cristina?

– Da, Andrei?

– Mă bucur mult că te-am întâlnit! Tu ești în pauză?

– Da. Trebuie să ajung la serviciu cât mai curând!

– Ar fi bine pentru tine dacă te-aș conduce către serviciu?

– Nu. Sună-mă, vorbim, și poate vedem filmul împreună? Ce părere ai?

– Accept.

– Hai să plătim nota și să plecăm.

Andrei a condus-o pe Cristina până în stația de autobuz. Cei doi mergeau în două direcții diferite. Andrei a așteptat alături de domnișoară până când autobuzul acesteia a sosit. S-au salutat, Andrei chiar a sărutat mâna (un gest clasic și drăguț) Cristinei în semn de respect și apreciere… Apreciere implicit pentru faptul că s-au cunoscut.

Ce a urmat? Andrei a ieșit cu Cristina la film, s-au plimbat, au zâmbit. În prezent, Andrei o conduce în fiecare miercuri pe frumoasa domnișoara către biroul ei (doar atunci îi permite timpul) iar sâmbăta și duminica s-au decis să discute pentru a se organiza financiar și social astfel încât să poată da viață casei pe care amândoi și-o doresc…

Andrei vrea ca în casă să aibă sală de sport și un birou doar pentru el, privat, iar Cristina vrea să aibă salon de coafură și o bibliotecă plină cu cărți din toate domeniile.

 

Succes celor doi îndrăgostiți!

 

Autor: Mihai Silviu Botezatu

7 Days of Trust

Today is The Most Important Day of Your Life!

autumn 6

Sursă foto: https://www.google.ro/search?q=beautiful+autumn



7 Days of Trust prezintă o nuvelă despre dragoste, bunătate și… Culori!

O Aventură în Culori!

August, o zi de marți, 05:30 dimineața, brațele și picioarele nu mă ascultau, nu mă puteam ridica ușor din pat. Am decis să mai stau două minute până îmi masez picioarele energizându-le astfel prin stimularea circulației sângelui. Este surprinzător cum această “apă a corpului” circulă fără probleme când alergăm, când avem emoții puternice sau când suntem optimiști…

Revenind la masajul meu, reușesc să-mi decontractez genunchii cât și mușchii picioarelor. M-am ridicat din pat, am mâncat, mi-am tras rapid blugii pe mine, am ales o bluză neagră ca să nu îmi fie foarte răcoare și am ieșit să alerg în jurul blocului, obișnuiesc să fac asta des.  Stau într-o garsonieră dintr-un bloc bine consolidat dar neglijat în ceea ce privește curățenia – astfel, într-o sâmbătă, am bătut la ușa câtorva vecini mai îndrăzneți și am decis împreună ca dintr-un bloc lipsit de expresie să facem unul vesel, plin de culoare! De aceea, acum ușa de la intrare este una modernă, cu două încuietori și are culoarea… Ei bine, Lila (violet deschis), culoarea a fost aleasă de o bătrână veselă, charismatică ce zâmbește de fiecare dată când vede culori în jurul ei. Pereții parterului și ai primului etaj sunt grena, ai celui de-al doilea etaj Lila și ai celui de-al treilea etaj verzi. Acum avem un bloc colorat, vesel! Mai trebuie doar îngrijit periodic.

După ce am terminat exercițiile, am făcut curat în cameră, mi-am aranjat hainele, am schimbat becul în bucătărie, mi-am făcut de mâncare (salata de roșii, omletă cu: Mărar, ulei de măsline, cașcaval) și am plecat spre serviciu. În drumul meu am observat magazine de bloc denumite după numele patronului și care nu aveau culori vesele ci doar închise și acoperite cu praf sau îmbătrânite de vreme, câini maidanezi așteptând parcă aplatizați de ușa de la intrare în magazin, mijloace de transport în comun unde aerul este constant închis, mașini frumoase lângă blocuri fade… Ceva nu era în regulă…  Am simțit că orașul are nevoie de culori armonioase, vii, și nu de pseudoculori!

7 Days

Cu o zi în urmă, luni, observând aceleași defecte, tot gândindu-mă cum să fac să înviorez cel puțin partea de oraș prin care treceam în fiecare zi, mi-au venit în minte următoarele idei:

Să scriu primăriei că un oraș frumos colorat (nu mâzgălit) ar  bucura oamenii, i-ar face mai optimiști, mai veseli, mai muncitori, mai plin de viață! Am decis să atașez și propuneri legate de buget și cum poate fi implementată o asemenea idee. Orice idee costă, însă dacă crezi în ea, merită fiecare ban!

Să le propun vecinilor din blocul unde am garsoniera să discutăm cu ceilalți vecini din blocurile apropiate să ne ajute să punem în practică ideea.

Să dăm mesaje online către prietenii de pe internet privind inițiativa noastră.

Asta am și făcut luni. Cel mai important a fost că vecinii s-au bucurat la auzul unei asemenea posibile acțiuni!

Revenind la drumul meu către serviciu, cum mă tot gândeam entuziast la tot felul de idei pentru îmbunătățirea imaginii orașului în care locuiesc, o zăresc pe domnișoara Culoare așteptând  probabil un taxi în fața unui bloc de patru etaje unde o firmă mică de publicitate își avea sediul. Mi-am zis că probabil lucrează în vânzări și a venit cu o ofertă la respectiva agenție. Era puțin abătută și grăbită totodată, purtând pantofi roșii, fustă neagră, puțin deasupra genunchiului, cămașă albă cu mânecă lungă – având primul nasture lăsat liber -, părul strâns într-o frumoasă coadă ce atingea fragil, delicat, la fiecare mișcare a capului către stânga sau dreapta, umerii frumos proporționați, asemenea întregului corp sportiv, zvelt, slăbuț. Imediat mi-am spus că este o fată simpatică, brunetă, cu ochi luminoși – căprui închis – și un chip expresiv. Mi-a atras atenția faptul că era discret machiată – ruj roșu, ceva rimel pentru gene și, poate, puțin fond de ten. În primele 3-4 secunde de când am zărit-o m-am gândit că nu o pot numi altfel decât domnișoara Culoare!

Desigur… Se întâmplă de multe ori să simpatizăm o persoană străină dar să nu putem intra în discuție cu aceasta. Cauzele sunt diferite: Contextul nu permite, curajul lipsește, alte persoane se uită la fiecare mișcare pe care o facem, suntem cu cineva și considerăm că ar fi lipsă de politețe să întrerupem conversația pentru a putea saluta o persoană pe care o simpatizăm brusc ș.a.m.d. Totuși… Nu era cazul acum…

Domnișoara Culoare, tot uitându-se în stânga și în dreapta după taxi, puțin neliniștită, inspira atâta frumusețe și viață încât am accelerat pasul pentru a ajunge la o distanță respectabilă ce-mi permitea să o salut… Cu toate că nu o cunoaștem. Nici măcar nu purtam cravata sau sacoul meu preferat care ar fi fost în armonie vestimentară cu hainele domnișoarei, eram îmbrăcat foarte lejer. Eram pregătit să o salut… Fata și-a întors privirea spre mine când a observat că mă apropii de ea și brusc am sesizat ceva: Pe brațul cămășii sale albe, în apropierea cotului, urme de vopsea verde.  Ce s-a întâmplat?

Ei bine, cu câteva minute înainte să apară domnișoara Culoare, vecinii mei, văzându-mă entuziast și optimist cu o zi în urmă în momentul când le-am propus inițiativa de a colora o parte din oraș, au decis să nu mai aștepte aprobările primăriei și au început să vopsească gardurile parcurilor, toboganele, căsuțele pentru copii, leagănele. În tot acest timp, o vecină care a observat de la fereastra apartamentului ei activitățile încurajatoare ale vecinilor ei, a început să-și vopsească pereții din bucătărie în grena, pereții din sufragerie în verde, iar cei din dormitor într-un alb strălucitor.

7Day2

Soțul cum și-a văzut soția vopsind din greu i s-a alăturat imediat și, mai mult, acesta s-a dus să cumpere mai multă vopsea ca să ajungă pentru toți pereții casei… În drum spre magazin bărbatul a observat agenția de publicitate menționată mai devreme (la care am presupus mai devreme că a fost domnișoara Culoare în vizită) și s-a oprit analizând motto-ul acesteia: Gândurile tale se pot transforma în culori! Bărbatul a crezut că acolo se vând vopsele și a intrat furibund – grăbit de entuziasmul său – în blocul unde agenția își avea sediul. Pe scări însă nu a dat importanță  domnișoarei care tocmai cobora de la respectiva agenție și, în fugă, a atins cămașa impecabil de albă a fetei cu bluza sa puțin murdară de vopsea verde. Fata a stat efectiv cinci minute în scară pentru a încerca să îndepărteze pata cu șervețele umede, dar nu a reușit. Dacă nu erau acele 5 minute, fata ar fi plecat mai devreme, cu un alt taxi, și eu nu aș mai fi întâlnit-o. Bineînțeles, am aflat aceste lucruri mai târziu. Cum? Să continuăm așadar pentru a vedea ce și cum s-a întâmplat.

Domnișoara Culoare a observat că mă uitam la pata verde de pe cotul cămășii ei. În acel moment nu mă interesa de ce are acea pată și nici nu cred că fata era dornică să-mi ofere explicații. Am spus că am accelerat pasul pentru a o saluta… Și asta am făcut:

– Bună dimineața!

– … Bună…

– Îmi plac pantofii tăi (mi-am spus să nu spun asta, dar…)

Au urmat două-trei secunde de liniște. Chiar dacă nu știam ce să-i mai spun am privit-o în acele secunde și astfel privirile amândurora s-au întâlnit, după care m-am gândit că ar fi indicat să spun:

– Bănuiesc că te gândești de ce te-am salutat.

Nu neapărat. Sunt unele țări, chiar în Europa, unde oamenii se salută în fiecare diminieață, chiar dacă nu se cunosc. Și cu siguranță nu te cunosc… Însă se pare că ai o atracție pentru pantofii mei sau pur și simplu ai folosit acest pretext pentru a intra în discuție cu mine. Iar eu voi folosi același pretext pentru a încheia conversația cât mai rapid, și anume: Mi-am cumpărat pantofii din Sibiu, obișnuiesc să mă duc acolo. I-am achiziționat acum 4 zile. Dacă vrei să-ți cumperi și tu o să găsești pantofii în magazinele cunoscute din Sibiu. O zi bună să ai! Taxiul a sosit!

– Stai! Conversația această o să continue! Intru cu tine în taxi… Am zis în gând (am fost suprins că am reacționat așa rapid și… bine).

Imediat după ce domnișoara Culoare s-a așezat pe scaunul din spatele taxiului încercând să scape cât mai rapid de mine (nu eram foarte fermecător în acea dimineață – puțin transpirat după exerciții, îmbrăcat lejer, părul puțin ciufulit și dubios… Îi spusesem că-mi plac pantofii ei… Iar de aici se pot trage multe concluzii nefavorabile propriei mele persoane), m-am proptit și eu pe scaunul din față. Totul s-a petrecut așa rapid încât taximetristul a crezut că suntem doi colegi, iubiți sau cel puțin cunoștințe. Pentru a rămâne în taxi a trebuit să vorbesc imediat cum m-am urcat în mașină, în caz contrar, fata ar fi vorbit prima și i-ar fi comunicat taximetristului că eu nu am ce căuta în mașină, că nu mă cunoaște etc. De aceea, tocmai când se pregătea să arunce primele cuvinte care s-ar fi putut dovedi a fi săgeți pentru mine, am preluat microfonul întrebând-o pe frumoasa brunetă:

– Iubito, unde ai spus că mergem? Știu că trebuie să ajungi rapid la birou… Un moment domnule și o să vă spunem unde mergem (m-am adresat rapid și taximetristului pentru a-l putea liniști).

– Cum? Iubito? Întreabă uimită domnișoara. Mai întâi îmi spui că-ți plac pantofii mei, fără să mă cunoști,  i-ar acum aberezi cum că aș fi iubita ta? Chiar acum te rog să… Și aici am oprit-o din vorbit pentru a-mi păstra în continuarea pseudoidentitatea în fața taximetristului!

Iubito, știu că ne-am certat și că ți se pare greu să accepți să-ți spun în astfel de momente lucruri dulci precum îmi plac pantofii tai, dar suntem în continuare într-o relație și tu trebuie să știi că te-am oprit mai devreme prin replica aceea pentru că m-am emoționat puțin. Adevărul este că de cum te-am văzut te-am denumit domnișoara Culoare. Îmi place cum te-ai îmbrăcat și vreau să discut cu tine. Te plac, da. Acum… Vorbim aceeași limbă? Propun să continuăm conversația…

– Unde mergeți îndrăgostiților? Mă întrerupe brusc taximetristul…

În taxi. Într-adevăr. Accept să continuăm conversația în taxi! Fraza pe care voiam să o comunic fetei a fost continuată chiar de aceasta!

– Super!

Fata i-a comunicat zona taximetristului. Într-adevăr aceasta se îndrepta către birou.

– Numele meu este Raluca.

– Îmi pare bine, Raluca. Numele meu este Adrian.

– Îmi pare bine, Adrian. Așadar, de ce crezi că sunt domnișoara Culoare?

– Numele meu este Vasile! Își făcu glasul auzit și taximetristul. Așadar, analizând rapid situația, în acest taxi erau trei persoane care începeau să se cunoască. Un lucru drăguț și în același timp surprinzător.

– Ne pare bine, Vasile! Am strigat în Cor – eu și cu Raluca

– Păi consider că știi să te îmbraci bine, să combini culori frumoase. Părul tău se asortează cu fusta, rujul cu pantofii, cerceii și ceasul tău cu cămașa.

– Tu ce părere ai despre mine?

– Despre tine nu am nicio părere… Încă. Cu toate că nu știu cum ai putut să te îmbraci așa de nepotrivit, mai ales că ai un simț al observației atât de bine dezvoltat.

– Domnișoară, a vrut să fie și el mai liber, mai lejer îmbrăcat. Interveni brusc taximetrisul.

– Mulțumesc pentru ajutor, domnule Vasile! Într-adevăr, am făcut sport de dimineață și azi am o zi mai ușoară, nu foarte încărcată și mi-am permis să mă îmbrac așa de nepotrivit. Vrei totuși să afli cum mă îmbrac foarte bine, armonios?

– Nu neapărat. Dar dacă tu vrei…

– Ești altruistă, înțeleg. Atunci, ca să faci o faptă bună și să discutăm despre îmbrăcăminte și nu numai, acceptă-mi invitația la o plimbare mâine, la 18:30. Între timp ajunsesem la destinație, Raluca a plătit cursa cu toate că mă oferisem să o plătesc eu, l-am salutat pe domnul Vasile care a continuat:

– Aaaa… Doi tineri îndrăgostiți. Să fiți fericiți! Puștiule, vrei să te aștept? Încotro o iei?

– Nu, mulțumesc.  Poate cu o altă ocazie!

– În regulă. Să aveți amândoi o zi bună! Vă salută Vasile! Pa pa!

– La revedere domnule Vasile! Zâmbind am salutat, din nou, în cor, eu și Raluca.

– Nu știu ce să zic, Adrian… Dacă să vin la plimbare sau nu…

– Spune, da! Nu o să regreți. Am și un proiect prin care vreau să colorez orașul.

Dar tu chiar ai o manie! Îți plac culorile așa de mult?

– Da, îmi plac! Cred că inspiră viață, emoție, bucurie, energie!

– Ce-i drept, ai dreptate, Adrian. Culorile ajută enorm.

– Vezi? Acum că am căzut de comun acord vrei să ne întâlnim mâine? Uite, nici măcar nu-ți cer numărul de telefon. Eu o să fiu acolo la 18:30 și o să te aștept! E bine așa? Am încredere că vei onora invitația

– Bine. Ne vedem mâine și discutăm despre ideea mea.

– Mulțumesc, domnișoara Culoare!

Întâlnirea a avut loc. Raluca mi-a explicat cum a căpătat pata verde de pe cămașa ei albă…. Iar eu i-am explicat cum eu și vecinii mei am hotărât să colorăm orașul și cum această idee a adus la întâlnirea dintre noi doi.

Ce a urmat?

În fiecare zi de atunci mă întâlnesc cu Raluca. Este o culoare puternică în viața mea. Acum, după ce și Raluca s-a alăturat ideilor mele și ale vecinilor, un sfert din oraș este colorat. Chiar s-a deschis și un Pub aproape de centru orașului intitulat Colors.

Cu toate că eu și domnișoara Culoare suntem din orașe diferite, ne întâlnim aproape în fiecare sfârșit de săptămână. Sâmbăta și Duminica sunt zile de aventură: Vorbim mult, râdem, cântăm, ne sărutăm, ne ținem de mână și ne plimbăm în parc, pe străduțe și ne tot gândim ce mai trebuie să colorăm. Raluca sugerează că suntem precum roșu cu alb sau galben cu albastru…

Vecinilor le-am mulțumit pentru implicarea de care au dat dovadă în reîmprospătarea unei părți din oraș. Chiar și primăria a apreciat inițiativa și a promis că va da continuitate ideii noastre și tot orașul, în maximum 12-16 luni de zile va fi colorat, revitalizat, dinamizat! Câțiva patroni de PUB-uri, Fast-Food, cluburi, restaurante, bănci au decis să-și deschidă filiale în oraș pentru că acum este… Viu.

Fiecare zi este o culoare? Se prea poate…

Autor: Mihai Silviu Botezatu

Sursă foto pentru imaginile utilizate în acest material artistic: Shutterstock

7 Days of Trust – Astăzi este cea mai importantă zi din viața ta!



Alergând împreună, respirând separat

Ce se întâmplă când alergi? Mușchii picioarelor dansează, inimia începe să fredoneze o melodie antrenantă, gândurile optimiste se grăbesc să apară, iar transpirația te însoțește mai târziu după un efort prelungit, simțind  astfel că versurile din All Night Dancing (melodie ce aparține trupei Lipps Inc) se pot referi foarte bine și la All Day Running. Asta simțea și un îndrăzneț băiat Ștefan, din București, România. Despre ce este vorba? Iată o scurtă povestire ce ne arată cât de aproape suntem uneori de dragoste, demnitate, bucurie și  reușită atunci când riscăm inteligent, alergăm pentru drepturile noastre, dăm dovadă de curaj și suntem încăpățânați să credem într-o persoană, oportunitate, poveste, clipă, viață frumoasă.

two beautiful cheetah

Sursă foto: http://www.wallpaperswala.com/cheetah/

Ștefan, un profesor de desen, proaspăt ieșit din statutul de adolescent, fan al alergării ușoare pentru întreținerea întregului corp (jogging), de statură puțin peste medie, cu un păr blond, bogat până la urechi și răsfirat ușor peste frunte, urma să se întâlneasca cu Andreea, o fată pe care îndrăznețul nostru a zărit-o în dimineața zilei de 07 iunie a anului 2009, în parcul Herăstrau, la Jogging.

Andreea, recent mutată în București, provenind din frumoasa zonă a Ardealului, și anume din orașul Sibiu,  Mitropolia Ardealului, o brunetă cu ochi căprui, micuță la înălțime și plină de grație în mișcare, preferând activitățile sportive în locul oricăror altor ocupații tocmai pentru că astfel putea fi foarte mulțumită de energia pe care corpul sublim al domnișoarei o transmitea acesteia, se decise în dimineața specificată mai sus să alerge în Herăstrău pentru a căpăta vitalitatea pe care, se pare, doar prin sport o putea obține.

Îndrăznețul Ștefan, în dimineața cu pricina, tocmai îî mulțumea cerului și pământului că plecase teafăr de la casa fostei sale prietene, de unde trebuia să-și recupereze o cămașă albă pe care o purta destul de des când preda desen la liceu, un ceas de mână și o pereche de căști cu ajutorul cărora putea asculta muzică. Băiatul de abia respira (și nu a fost nevoie să alerge pentru a ajunge în acest stadiu) deoarece fosta sa prietenă, de fiecare când îl vedea (domnișoara era asistent universitar la disciplina Fundamele Psihologiei în cadrul unei universități particulare din București), îi dădea o palmă, arunca cu sticla de apă după el, îl amenința cu pantofii ei (numărul 39) și îl agresa verbal – această agresiune avându-și sfârșitul astfel: Tâmpitule, tu cu alergatul tău! Toată ziua alergi! Cu mine când aveai de gând să te vezi? Mereu îmi spuneai că vrei să mă iei cu tine la jogging știind foarte bine că mie nu îmi place asemenea activitate, mai ales că transpirația îmi șterge tot machiajul!

Fiind fericit că și-a căpătat în special căștile și cămașa albă, preferată, îndrăznețul tânăr se duse până acasă, își depozită lucrurile prețioase și plecă către Herăstrău pentru a alerga. Dupa 5 minute de efort simți nevoia să alerge și pe o altă porțiune de teren pe care, de obicei, o evită din cauza faptului că este puțin îngustă însă, ținând cont de dimineața pe care a avut-o, a vrut să facă ceva neobișnuit.

La 20 de secunde după ce a trecut pe porțiunea de teren îngustă, Ștefan zări o brunetă, minionă, simpatică, drăgălașă, armonioasă și inima începu să-i danseze în piept. Era 09:40, 07 iunie, când Andreea trecu în viteză pe lângă profesorul de desen. Băiatul nu a avut curaj să o oprească, fiind complet suprins de efectul pe care l-a produs aceasta ochilor lui. Fiind totuși cât de cât specializat în desen și instruind zeci de liceeni pe zi dintr-un liceu apropiat parcului Herăstrău, îndrăznețul Ștefan (sau, mai bine zis, în situația în care se regăsea atunci, sfiosul Ștefan) desenă o soluție. Se gândise că o putea prinde pe Andreea din urmă ca să-i propună fetei concursul care-i veni  în minte. Luă frugal o gură de apă și porni sprintul. De abia după 2 minute a început să o zărească pe Andreea care, surprinzător, avea o rezistență de invidiat și un auz destul de bun având în vedere că se întoarse imediat la auzul pașilor grei ai lui Ștefan care loveau asfaltul, dând impresia că este fugărit de cineva (ce să faci, dragostea puternică vindecă orice oboseală, te face să câștigi orice competiție și să-ți întreci limitele și, partea frumoasă a acestor situații este că uneori întreg corpul aprobă și suportă chiar fără nicio problemă suprasolicitările fizice făcute conștient) care vrea numaidecât să-l prindă și să-l pună la pământ, ca într-un meci de wrestling unde Undertaker (wrester din WWE) apare prin suprindere și doboară adversarii prin manevra Tombstone.

Andreea, sesizând un ușor pericol (nu prea îl vedea pe Ștefan tocmai un om normal), se așeză pe o bancă verde încercând să-i facă loc “disperatului” să treacă pentru ca domnișoara să poată continua în liniște să alerge. Stupoare însă, îndrăznețul Ștefan, puțin timorat ce-i drept, i se adresă Andreei:

– Te salut, domnișoara!

– Mă bucur pentru tine, răspunse, puțin intrigată și speriată, domnișoara sportivă.

– Te-am alergat… (Ștefan își trăgea respirația imediat după ce a spus această frază nemaiputând să continue ceea ce voia să spună… Și anume: Te-am alergat deoarece vreau să te întreb ceva)

– Cum? Întrebă Andreea terifiată, vrând să se poziționeze rapid în spatele băncii, protejată fiind astfel de spătar în cazul în care băiatul ar fi comis vreo mișcare surprinzător neplăcută.

– Te-am alergat… Alex începu să tușească

– Înțeleg asta! Acum te rog să mă scuzi… Și Andreea șe așeză speriată în spatele băncii pregătită să alerge foarte rapid pentru a scăpa de Ștefan.

– Stai! Vreau să-ți propun ceva, atâta tot, nu te speria. Uite, mă distanțez de tine ca să fii în siguranță (băiatului îî reveni vocea, respira normal, pauza îl ajută așadar).

– Spune mai repede! Comandă Andreea, foarte agresivă.

– Te-am văzut acum 5 minute cum ai trecut pe lângă mine, am văzut cum alergi și ce rezistentă ai la efort și de aceea te consider un partener ideal de alergat. De mult vreau să mă întrec cu cineva care poate rezista 5 minute în alergare continuă. Eu sunt profesor de desen și alergatul mă ajută foarte mult, mă relaxez, capăt mai multă energie. Ce zici, ne întrecem, să zicem, până la statuia din partea dreapta a podului acela? (Ștefan indică cu degetul poziția exactă a podului).

– Nu știu ce să zic… De asta ai alergat așa repede? Ca să-mi propui chestia asta?

– Da. Dacă nu ai curaj te înțeleg. Eu sunt experimentat, ai văzut cât de repede pot să alerg și probabil că ești conștientă de faptul că nu ai nicio șanșă.

– Greșești!

Asta voia să audă Ștefan. Intui bine că este o fată competitivă și acum, că a căpătat puțina apreciere în ochii frumoasei minione, era sigur că nu mai putea fi respins. Cel puțin se va alege cu o întrecere în compania acestei adorabile fete. Sau, oare, se înșela? Să vedem…

– Greșești! La cât de greu respirai și la cât de dizarmonios alergai nici nu mă gândesc să vreau să mă întrec cu tine.  Mă mir că îți place să faci jogging.

Inima lui Ștefan trepida, picioarele dansau – adică se mișcau puțin nervos. Ce putea să facă? Cum să-i atragă atenția Andreei?

– Prea bine, domnișoară. Îmi pare rău să constant că sunteți o fată care judecă un om după aspectul fizic, după reacțiile corpului și, implicit, după propunerile pe care le face. Nu îmi vine să cred că nu v-ați gândit la posibilitatea faptului că poate respiram greu și alergam amuzant și nu foarte armonios datorită faptului că m-am emoționat la vederea frumuseții dumneavoastră și căutam pur și simplu un motiv pentru a putea să vă vorbesc, având astfel ocazia, așa cum, de altfel, bine am intuit, să aud și glasul foarte feminin și plăcut urechilor mele. O să alerg în continuare și scuzați-mă că v-am deranjat.

Stai puțin…

– Hey! Stai! Ștefan însă porni să alerge foarte, foarte rapid în direcția podului pe care l-a indicat mai devreme.

Andreea, neavând altă alternativă, începu să alerge după îndrăznețul profesor și, când ajunse în dreptul acestuia, îi spuse:

– Nu te-am judecat fizic, ai mințit!

– Dar te-am făcut să alergi lângă mine acum, întrecându-ne? Ha! Și Ștefan începu să fugă și mai rapid…

– Trișorule! Strigă Andreea

– Nu sunt trișor, doar iubesc teribil de mult alergatul!

– Și eu! Chiar mai mult decât tine! Te voi întrece

Și astfel Andreea și Ștefan alergau împreună. Era o frumusețe să-i vezi cum zâmbeau, se întreceau, transpirau, cum se îndrăgosteau. Totul era ca în melodia All Night Dancing – Alex visa că totul este extraordinar. De îndată ce amândoi ajunseră la statuia de lângă pod, Ștefan preciză:

– Vezi, am câștigat. De ce a trebuit să fii așa răutăcioasă la început? Era o simplă întrecere.

– Credeam că mă urmărești! Eram puțin speriată. Nici nu sunt vreo fată impunătoare fizic ca să mă pot apăra și de aceea am avut îndoielile mele.

Andreea?

– Da, Ștefan (între timp, băiatul îî comunicase fetei numele său).

– Te plac. Știu, acum  o să te sperii puțin. Dar mi-ar plăcea să ne plimbăm sau să savurăm un suc delicios împreună. Ce părere ai?

– Putem face asta. Dar până atunci – nu înseamnă că refuz cu totul invitația ta – vreau să mai alergăm împreună cel puțin o dată. Săptămâna asta. Și stăm atunci mai mult de vorbă. Înțelege-mă, nu pot ieși cu un străin așa, brusc. Încă mă gândesc la cum respirai și mă cuprind fiorii… Spuse fata, în ton de glumă.

– De acord, dragă Andreea. Fii atentă. Am o întrebare pentru tine.

– Spune

– Ce crezi că este dragostea? Îmi poți da o definiție?

– Da… Pot încerca.

– Vreau să aud, atunci. Mulțumesc.

Dragostea este ca o alergare ușoară ce, treptat, devine din ce în ce mai alertă, până când, persoana ce aleargă, identifică care este ritmul ce i se potrivește și, astfel, nu mai vrea să renunțe niciodată la el, ci doar să vadă dăcă acel ritm o poate ajuta să devină puternică, bună, fericită, mulțumită și uimită de viața care o înconjoară. Spre exemplu, nu cred că dragostea adevărată provoacă dependență, ci independență pentru fiecare dintre iubiți.

– Exact, continuă Ștefan. Eu cred că un băiat trebuie să-i acorde iubitei lui, alesei lui, putere, fermitate, curaj, să îi arate că indiferent în ce situație se va regăsi în viața asta, ea trebuie să continue să creadă în viață, în puterea deciziilor și gândirii pozitive. O fată nu iubește atunci când este dependentă de iubitul ei deoarece relația este, în acest caz, un drog. Într-o relație sănătoasă nu consider că trebuie să se spună tot timpul nu pot respira fără tine, că mor dacă nu te văd o zi. Ar trebuie să se spună totuși:  Mulțumesc că mă ajuți să-mi îndeplinesc planurile, că îmi arăți cum să fiu puternic și curajos. Oarecum, dragostea sănătoasă înseamnă ca iubiții să alerge împreună dar să și poată respira separat.  Dragostea este ca ziua de azi și de mâine. Chiar dacă 07 iunie 2009 nu o să mai fie niciodată, aceasta ne-a ajutat să ajungem la 08 iunie 2009. Și îi mulțumesc astfel lui Dumnezeu că am ocazia să încerc să te seduc și pe 08, 09, 10 iunie și tot așa.

– HaaaAA! Râse, Andreea, natural, cu putere.

– Andreea?

– Da, Ștefan.

– Cred că definițiile noastre despre dragoste coincid.

– Cum așa?

– Uite ce cred eu. Atunci când ești îndrăgostit, este exact ca atunci când alergi. Și anume:  Mușchii picioarelor dansează, inimia începe să fredoneze o melodie antrenantă, gândurile optimiste se grăbesc să apară, iar transpirația te însoțește mai târziu după un efort prelungit, simțind  astfel că versurile din All Night Dancing (melodie ce aparține trupei Lipps Inc) se pot referi foarte bine și la All Day Running.

– Cum? Cunoști această melodie?

– Da… Spuse Ștefan

– Este una dintre melodiile mele favorite! Exclamă Andreea

– Pentru mine este, de fapt, melodia  favorită. Punctă Ștefan

Ce s-a întâmplat mai departe între Andreea și Ștefan? Depinde de ei, de povestea lor, de ritmul în care cred. Cu siguranță îî vom întâlni mâine sau într-o zi mai îndepărtată alergând, zâmbind, cântând, muncind, învățând, bucurându-se de dragoste…

Autor: Mihai Silviu Botezatu

7 Days of TrustAstăzi este cea mai importantă zi din viața ta!

 



Strepti și Streptina. Doi microbi îndrăgostiți

Luni. Dimineață. Ora 09:00. Alex se trezește cu nasul înfundat, ganglionii umflați, vocea puțin răgușită, transpirând abundent. Eroul nostru rămâne profund surprins, într-un mod plăcut, întrucât, în ciuda simptomelor nedorite, se simte bine – capul nu-l doare, poate să respire fără nicio problemă, nu are febră (datorită faptului că a transpirat destul de mult, ceea ce înseamnă că are un corp sănătos) și are o poftă de viață teribilă… Vrea să se ducă repede la birou, să lucreze, să mănânce, să facă sport. Zâmbește și un gând disident îi trece prin minte: Oare aparenta răceala mi-a gratificat această poftă de viață?

Rămânând cu gândul la întrebare, Alex se trezește, se împiedică de papucii lăsați lângă pat, fuge rapid la baie, începe să cânte, danseze și se grăbește să-și aleagă hainele potrivite pentru un început de săptămână potrivit. Când să plece din casă o tuse agresivă îl incearcă pe Alex. Fiind îngrijorat stă două secunde în dreptul ușii, își pipăie pieptul, își drege glasul și se îndreaptă către bucătarie în încercarea de a-și turna un pahar rece cu lapte când, deodată, este oprit de… Ei bine de o ființă vie unicelulară care tocmai a ieșit afară din gura sa într-un moment de tuse excesivă. Această ființă, un microb năzdrăvan, avea uimitoarea abilitate și înzestrare genetică de a fi vizibil. Părea chiar că a mers la sala de forță și s-a antrenat, părea întrucâtva ca un wrestler ambițios care, indiferent de înălțimea sau greutatea sa, avea o energie incredibilă.

streptoc

Sursă foto: plus.google.com

Alex rămâne stupefiat. Lasă sticla de lapte pe masa din bucatarie, își șterge rapid cu dosul palmei picăturile de transpirație organizate precum stropii de ploaie pe parbrizul unei mașini, inima începe să-i bată de parcă ar alerga cu pași grăbiți în parcul Herăstrău, iar pupilele sale se dilată incredibil de mult… Și nu… Nu este datorită sau din cauza faptului că a văzut o domnișoară draguță care i-a zâmbit, ci din cauza microbului, ființei micuțe din fața lui. Alex aseamană “extraterestrul” din fața sa cu un personaj simpatic din romanul de capă și spadă scris de Michel Zévaco, Cavalerii Pardaillan, și anume “El Chico”. Astfel, cu un spirit cutezător,  începe să îi adreseze întrebări politicoase lui “El Chico” sau “El microbo”:

Mă poți auzi? Pari un microb… Dintr-aceia pe care îi vedeam în școala generală în laboratul de biologie cu ajutorul unui microscop, numai că, evident, acum nu am nevoie de un asemenea instrument. Totuși ai ochi și urechi… Ai fost în gâtul meu? Întreabă, derutat, Alex.

– Domnule, fiți politicos, vă rog, și spune-ți-mi numele dvs. Eu mă numesc Strepti și fac parte din familia Streptococilor, denumirea generică fiind Streptococcus – aparținând diviziunii bacteriale Firmicutes.

– Domnule Strepti, totuși nu sunteți un streptococ obișnuit… Sunteți vizibil. Numele meu este Alex.

– Într-adevar sunt vizibil întrucât fac parte din generația Y de streptococi, apăruta recent, în intervalul anilor 1980-1990.

– Ca și noi, oamenii, gândi rapid Alex.

– Bine atunci, și cum de ai ieșit din gura mea? Este evident că sunt răcit din cauza ta și din câte știu specia ta este destul de periculoasă, spuse iritat Alex și tutuindu-l  pe “El Chico”

– Bineînțeles, continuă Strepti, mândru de ce poate să faca specia sa, sunt responsabil pentru:

Pneumonie, meningită (sau cel puțin contribui destul de mult), lipsa poftei de mâncare, tuse, ganglioni umflați și mai sunt câteva…. Dar nu ți le spun.

– Și ce treabă ai cu mine? Am un corp sănătos – cu greu l-ai putea influența să te lase să intri în el și să-l răcești.

– Știu. Aici vreau să ajung. Te rog să ma scuzi că te-am invadat așa, pe nepusă masă cum ziceți voi, oamenii, dar uită-te la tine: Ești înalt, curat, faci sport, și aveam nevoie să mă cazez într-un corp luxos. Știind că o să am dificultăți în “plata taxei de trecere” întrucât ai o imunitate de invidiat, mi-am permis să le dau un somnifer anticorpilor tăi și astfel ei nu știu, momentan, că am intrat. Te-am infectat deja, ești răcit. Dar stai liniștit, scopul meu este cu totul altul. Chiar vreau să fim prieteni.

– Prieteni, pentru ce? Dai răceala oamenilor, cum ne-am putea împrieteni?

– Mare lucru… Dau răceala. Voi oameni, între voi, vă faceți mai mult rău decât vă facem noi vouă. Așa că liniștește-te și ascultă-mă.

Alex, crezând că este pe o altă lume, își spuse că Strepti este cam inteligent și merită să-l asculte. Astfel își exprimă acordul închizând o clipă ochii, mișcându-și armonios gâtul în semn de aprobare și fluturând mâna ca și cum i-ar fi predat microfonul.

– Alex, am vrut să ma cazez la tine deoarece mi-am pierdut prietena. Și o caut zilele acestea în mai multe corpuri. Însă ea fiind pretențioasă cu siguranță s-a rătăcit într-un corp sănătos tun, ca al tău, și de aceea te explorez –  în speranța că o voi găsi pe Streptina. Am căutat până acum în stațiile de autobuz, adică în jurul rinichilor tăi, m-am odihnit în dormitorul tau, și anume în gât, am făcut o vizită în sala de teatru și dans, adică în partea nazal-olfactivă (pereții cavităților nazale), am identificat și patinoarul, ceea ce înseamnă cerul gurii tale precum și acea caracatiță fără picioare, limba. Am căutat și acolo dar nimic. Ce să fac?

beauty

Sursă foto: blogs.colum.edu

– Păi, Strepti, “El Chico”, care este motivul pentru care a plecat Streptina?

– Voia să ne găsim un corp stabil în care să stăm, dar eu i-am sugerat că este mai bine să vizităm mai multe trupuri, având în vedere că și piața muncii este în dificultate, iar oamenii nu-și mai întrețin corpurile chiar atât de bine, nu au întotdeauna bani. Trebuie să fim precauți! Așa i-am spus! Dacă mergem într-un corp nesănătos, atunci o să găsim acolo rivali de-ai noștri, puternici, microbi pe care prefer să-i evit deoarece nu-mi place să pierd timpul în lupteCi îmi place să-mi petrec clipele alături de Streptina. Spre exemplu, ce facem dacă întâlnim un corp care are Pojar? Sau Oreon?  I-am spus că e prea populat și că ne trebuie ceva mai rezidențial. Ce să fac… Și eu și ea suntem puțin fițoși. Spre exemplu,  Streptina a zis să cumpărăm un corp în rate, dar asta ar însemna să mergem la banca microbiană Streptococina Banking, care garantează, prin numeroși agenți microbieni, că îți va invada trupul pe care îl dorești în mai puțin de 6 zile. Dar de cât să plătesc rata lunară la Streptococina, mai bine invadez singur un trup.

– Și în ce-ar consta rata?

– Păi plătim prin lichid microbian. Spre exemplu, pentru un corp ca al tău, Alex, rata ar fi destul de mare, și anume două recipiente de lichid microbian la trei zile. Acest lichid pentru noi este cum este pentru voi sângele. Știu că voi donați sânge, nu? Cred asta deoarece în timpul facultății, bunul meu prieten, Strutco, a profitat de greșeala unor doctori slab pregătiți profesional care i-au spus unui pacient că este sănătos și că poate dona sânge și s-a transferat o dată cu sângele în corpul celui care primea sângele celui care îl dona.

– Și cu ce te pot ajuta, Strepti?  Dacă îți găsești prietena vei părăsi corpul meu? Și voi aveți facultate? În lumea streptococilor?

Încep cu facultatea. Da, avem facultate de microbiologie, infecțiologie, devorațiune, cazare în corpuri umane etc. Cel mai adesea astfel de facultăți se regăsesc la universitatea Pro Infectii cu Streptococ.  Și da… Dacă o să-mi găsesc prietena, o să plec din corpul tău, mai ales dacă mă ajuți să o gasesc. Nu am alta soluție, Alex! O iubesc pe Streptina! Mă poți ajuta prin a nu te hrăni o zi întreagă, a nu bea apă, a nu face sport. Astfel anticorpii tăi vor fi slăbiți și eu o voi putea căuta în voie pe domnișoara mea, utlizând metroul, și anume sângele tău care circulă bine și mă transportă cam pe unde vreau. În timpul în care caut te vei simți răcit rău și chiar așa vei fi, dar ajută-mă! Ajută-l pe “El Chico” așa cum m-ai poreclit!

– Bine, m-ai convins, Strepti. Așa o să fac.

– Mai e ceva…

– Ce, Strepti…

– Nu ai voie să săruți nicio fată, să o ții de mână, să o îmbrățișezi și detaliile pot continua. Dacă vei face asta atunci mă voi transfera fără voia mea în corpul respectivei domnișoare sau doamne… Depinde ce preferi. Ești genul acela care este orientat către doamnele experimentate, mai în vârstă?

– Strepti! Îți arde de glume? Sau te duci după Streptina?

– Ai dreptate, domnișorule. Uite, pune-ți lapte în pahar, cam până la jumătate iar eu o să sar în lapte. Tu bei și o să fiu din nou în corpul tău sănătos.  E bine?

– Da… Dar spune-mi intâi, cum arată Streptina?

– Este draguță foc, domnișorul meu! Este șatenă, sfioasă dar curajoasă, mândră, raportat la mărimea voastră,  a oamenilor, ar avea, să spunem, cam 1,78 m înălțime. Nasul este gingaș, frumos format, destul de apropiat de buzele sale, buze ușor înroșite, are gropițe când zâmbește, ochi căprui care se fac negri când o supăr, miroase a ploaie de vară, pielea ei divină! Părul este până la umeri iar dinții ei aduc cu aceia ai unei vampiruțe simpatice foc! De obicei poate aștepta mult timp într-un loc. Așadar, am fugit!

Alex a început să bea laptele. Primele două ore au trecut, Strepti încă nu a găsit-o pe muza lui. După 3 ore, Strepti a apelat la o armată de Streptococi, foști colegi de facultate, astfel Alex, ca să le dea acces, a mai băut două-trei pahare de lapte. Se simțea istovit și se ruga ca El Chico să aiba succes, cu toate că întelesese că domnișoara microb fugise deoarece era puțin confuză în privința vieții ei.

Cel mai gras dintre Streptococi se plângea că vrea să bea un suc. Nu mai putea continua și ieși din corpul lui Alex rugându-l pe acesta să-l bage într-un pahar de suc acidulat. Astfel microbul Grasococ plutea într-un pahar cu suc acidulat, având urechile ciulite, gura deschisă, stând cu fața în jos, burta servindu-i drept plută, iar picioarele drept vâsle – mâinile și le odihnea.

– Cam extrem, își spuse Alex în sinea lui. Eroul nostru se gândea că iubirea dintre streptococi pare mai sinceră și mai curată decât  a multora dintre oameni. Consideră că prea mulți tineri sunt pierduți pe bănci prin parcuri, căte 4-5 ore îmbrățișați și de abia mișcându-se, provocându-și astfel și dependență unul față de celălalt, neluând în considerare că iubrea înseamnă mișcare, optimism, energie, relaxare, putere de muncă, înseamnă să simți că construiești ceva și nu să meditezi la faptul că timpul trece, tristețea și implicit melancolia făcându-și astfel loc. O relație puternică, indiferent de natura sa, se va bucura, sau actorii acesteia se vor bucura, de faptul că timpul trece întrucât noi aventuri și noi posibilități vor apărea. Un cuplu puternic este acela care apreciază timpul, în toată complexitatea sa.

10 ore, 11, 12, Alex simte că nici nu se mai poate mișca. Strepti tot nu apare, așa că, în starea de confuzie și slăbiciune fizică în care se regăsea Alex, striga, puțin neputincios: Strepti, unde ești? Ce-mi faci? Strepti… Încă o oră întârziere și complicații grave puteau să apară pentru Alex.

În acest timp, Streptina era în zona inimii lui Alex, mai exact în cutia toracică, iar Strutco, bunul prieten din facultate al lui Strepti, îl ajuta să o gasească pe domnișoară prin faptul că studiase la Facultate, la infecțiologie, locurile preferate ale demoazelelor pretențioase, și unul dintre aceste locuri era cutia toracică – inima. Strepti observa că Streptina își mângăie părul bogat, frumos, și că încearcă să doarmă pe un perete subțire și neted din jurul inimii, și anume pe unul dintre cei doi atrii. Domnișoara scoase un oftat lung și spuse:

Ufff…. Ce mi-ar plăcea să îmbolnăvesc inima aceasta! Este perfectă, aș putea locui aici. Dar domnișorul Alex n-a făcut nimic rău și nu-mi permit. Mă simt oarecum ca un judecător. Dar decizia am luat-o. Un om ca Alex este prea bun iar lumea oamenilor are nevoie de el! Dorm puțin și o să ies din Alex!

– Streptina! Striga “El Chico” Strepti de parcă ar fi găsit cel mai important lucru din viața sa microbiană.

– Srepti! Continua domișoara suprinsă și ușor jenată. M-ai găsit! M-ai căutat! Dar sunt supărată pe tine!

– De ce, scumpa mea? Ce ți-am făcut?

– Îmi tot promiți că ne mutăm într-un corp stabil și nimic. Faci ceva în sensul asta? Te iubesc  și vreau să stau lângă tine, cu tine, pentru tine.

– Frumoasa mea, infecțioasa mea, o să găsesc! Uite, Grasococ și Strutco o să ne ajute! Au spus că corpul în care stau ei  este sănătos, bun, și nici măcar nu au mustrari de conștiință că-i fac rău omului respectiv deoarece se pare că este imun la genul nostru de infecție! Ne mutăm chiar săptămâna viitoare. Vrei? Îți dai seama, o să fim noi doi, o să facem copii, o să aranjăm masa, o să te țin  de mână! Iar Grasococ și Strutco o să ne fie mereu în sprijin! Noi o să-i ajutăm pe ei, ei pe noi. Grasococ spre exemplu își caută o prietenă.

– Spune-i lui Grasococ, continuă Streptina, că o să-l ajutăm! – în timpul acesta Grasococ dormea, firește, liniștit, în paharul de suc oferit de Alex).

– Streptina, iubito, hai să mergem! Alex ne-a ajutat mult de tot.

Alex, dormind, se trezi brusc într-un exces de tuse. Mulți streptococi ieșiră, printre care și Streptina, El Chico Strepti și Strutco. Streptina, deodată, sări brusc pe obrazul lui Alex și i-l pupă în semn de mulțumire că i-a gazduit, pe ea  și pe Strepti. Eroul nostru, mulțumit, îi salută pe toți streptococii, le zâmbiră, timp în care Grasococ, auzind deranj, ieși ud la marginea paharului de suc spunând:

Dar pe mine cine mă pupă? Ohhiha…

– O să vezi, Grasococ, o să vezi, spuse Streptina sigură pe ea, gândindu-se la colega ei, Grasococa.

În aceste momente, când streptococii se organizau ca să plece din casa comodă a lui Alex, având posibilitatea și totodată înzestrarea genetică de a zbura în văzduh către casele lor, Strepti îl luă deoparte pe Alex și-i spuse:

– Te consider prietenul meu!

– La fel Strepti, te consider prietenul meu. În mod normal aș spune: Sper să mă vizitezi din nou!

– O să te vizitez, dar promit să-ți cer aprobare întâi!

– Bine Strepti, toate cele bune!

Și astfel familia streptococilor pleca fericita, iar Alex, în pofida faptului că a pierdut o zi la muncă, a gândit că a fost o zi frumoasă din viața sa, o zi pe care nu o va uita niciodată, nicicând.

 

Autor:

Mihai Silviu Botezatu



O dată, doar o dată ochii-și înălță,

și fără veste, dulce și sfielnic ea roși,

Privirea-i când pe-a mea o întâlni…

                                                         Tennyson, Maud (1855)

 

Dragostea  între doi iubiți provoacă dezamăgire de nenumărate ori. De ce? Poate din cauza faptului că nu este bine înțeleasă  și alteori este grăbită, nu i se acordă respectul cuvenit.

Lucrurile, fenomenele importante și curate din viața noastră se obțin nu tocmai ușor și trebuie îngrijite suplimentar tocmai pentru sănătatea, puritatea și suficiența de fericire pe care le oferă celor care intră in contact cu ele. Desigur, îndoieli, nesiguranță, defecte or să existe mai mereu însă acestea nu reprezintă un pericol dacă avem încredere, optimism, susținem prietenia  și implicit solidaritatea, acestea din urmă caracteristici fiind recomandate și îndrăgostiților.

Doi iubiți pot trece peste cele mai dificile obstacole deoarece cred în relația lor și nu renunță niciodată. Atunci când totul pare de neînțeles, chiar sumbru, dezarmonios  cel mai bine este să se clarifice fiecare detaliu în parte. Despărțirea exista, este chiar destul de agasantă pentru viețile multora dintre noi, dar aceasta nu trebuie să reprezinte o tragedie dacă procedăm corect, calculat, calm. Despărțirea pe nepusă masă, fugitivă, năvalnică, bineînțeles că va răni sau chiar traumatiza cel puțin unul dintre membri cuplului, de aceea nu este recomandată. Dar… Daca o despărțire se face în acest fel, atunci poate că nici nu a fost vorba de iubire ori frica, neglijența, neseriozitatea l-au cuprins pe cel care decide o astfel de separare. De multe ori, într-o așa zisă relație de iubire există și lipsa de educație, onoare și apreciere, ce se regăsește cel puțin la unul dintre iubiți. Asemenea lipsuri se pot observa foarte ușor prin limbajul trupului, vocabular, concepțiile de viață, diferitele neglijențe, principiile în care crede, felul în care își petrece timpul, locurile pe care le frecventează…

Trebuie sa fim fericiți însă deoarece în povestea Ioanei si a lui Alexandru, dragostea gingașă, amuzantă, naturală, a reprezentat punctul culminant. Cum așa? Vedem imediat.

rain

Sursă foto: Photobucket

Avea, fără doar si poate, o voce foarte frumoasă, măsurată și limpede, deși mereu umbrită de alean și adesea pătrunsă de patimă; era însă, mai presus de orice, o voce sinceră (Iubita locotenentului francez; John Fowles)

Cam așa a descris-o Alexandru pe Ioana după ce a auzit-o vorbind prima oară. Era o zi destul de călduroasă, cu toate că era luna martie, iar în România, primăvara nu mai vine de mult în această perioadă, simțindu-și prezența de abia pe la jumătatea lui aprilie, și băiatul a simțit nevoia să facă o plimbare în parcul lui preferat, destul de departe de locuința lui, cam la 6 km distanță. De îndată ce a ajuns în parc un morman de frunze galbene și verzi îi sări la propriu peste față întrucât o ploaie inopinată își făcu apariția având ca însoțitor o vijelie puternică sau sănătoasă cum spun bătrânii. Toată lumea de pe băncile parcului, de pe aleile acoperite de pietricele mici și jucăușe (la fiecare pas făcut de o persoana, acestea dansau, având parcă energia unor copii de 7-8 ani, ciocnindu-se și scoțând un sunet ce poate fi caracterizat ca o combinație între zăpada călcată iarna și frunzele călcate de picior toamna) fugeau sub pomi, în clădirile din apropierea parcului, la mașinile personale, astfel încât parcul deveni liber în aproape 7 minute, doar câțiva teribiliști insistând să rămână, și anume doi puști de vreo 15 ani care jucau un fel de fotbal, o bătrânică ce personaliza momentul vijelios afirmând că nu are nimic, ploaia e de la Dumnezeu și mai era Alexandru, eroul nostru.

Alexandru se bucura când afară ploua. Se simțea liber, liniștit, sănătos. Tot mergând cu “ploaia la umerii săi”  a observat o tânără care pur și simplu plângea lângă o lădiță de înghețată din apropierea unui magazin de parc. Alexandru a simțit nevoie să intervină, crezând, la prima vedere, că este vorba despre o tragedie prin care este posibil să treacă domnișoara.

– Bună ziua, frumoasă domnișoară. De ce plângeți? Sunteți în competiție cu ploaia? Să știți că sunteți cam în dezavantaj, deoarece aveți doar doi ochi, iar cerul este un ciclop mult prea mare, care face cât cel puțin 10 perechi de ochi omenești.

– Bună ziua, nu vă pot spune de ce plâng, este ceva personal. Fata în acest timp a zâmbit, probabil datorită modului de abordare amuzant și interesant al lui Alexandru.

– Dacă este personal, vă rog ca data viitoare să nu mai plângeți în public. Pentru modul privat, trebuie să plângeți acasă.

– Sunteti amuzant, dar credeți-mă, îmi este rău, lăsați-mă să stau aici în ploaie, simt că mă vindec.

– Și eu simt la fel. Îmi place să mă plimb în ploaie și chiar vă admir curajul. Alte tinere de vârsta dvs. ar fi țipat că li se strică machiajul, însă pe dumneavostră ploaia vă face foarte frumoasă.

– Mulțumesc.  Încercați să mă faceți să râd, să sțiți că reusiți, dar chiar vreau să stau singură… Vă rog…

– Știți cum îmi pot da seama de frumusețea adevărata a unei femei?

– Cum, domnule?

– Prin faptul că nu se machiază. Cine se machiaza oarecum încearcă să ascundă ceva de care nu este mulțumit.

– Dar v-ați gândit că poate încearcă să accentueze frumusețea pe care deja o are? Ce ar fi dacă și unii bărbați nu ar mai purta costum în anumite ocazii speciale deoarece se considera frumoși?

– De acord cu dvs., frumusețe de feme ie ce sunteți, dar să înțeleg din asta că fetele se machiază doar cu ocazii speciale? Atunci și ploaia este o asemenea ocazie.

– Aoleu, sunteți guraliv domnule și vă place să vă legați de orice detaliu în parte. Puteți să mă lăsați singură acum?

Alexandru totuși nu părea descumpănit de intențiile domnișoarei Ioana, sau chiar dacă era astfel, frumusețea fetei și, în special, a glasului ei, nu-l lăsa să îndeplinească rugămintea acesteia. Domnișoara era în acea zi într-o rochiță roșie cu mici fluturași albi desenați, o rochiță cu bretele care îî venea până în apropierea genuchilor, nu foarte lipită de corp, dar nici foarte îndepărtată. În picioare pantofi albi, fără toc, un fel de balerini, fără bretea cu capse sau cu fermoar, doar cu o mică limbă ca accesoriu. Părul desfăcut, șaten, cu fir sănătos și posibil strălucitor (în momentul acela era ud de la ploaie) desfășurat până peste umeri, acoperind prima parte a spatelui lăsat gol de rochiță. Ochii căprui spre negru (nu și-a putut da foarte bine seama Alexandru, fiind pur și simplu captivat de vocea domnișoarei, serioasă și profundă în delicatețea ei, cu intonații foarte feminine), nasul gingaș, zâmbet blând, peste 20 de ani. Celelalte detalii fizice Alexandru nu și le-a putut aduce aminte deoarece era puțin uimit de situația în care se regăsea.

Alexandru –  băiat blond, destul de înalt, undeva pe la 1,78 m înălțime, atletic, cuminte, personalitate jucăușă ce era ușor de recunoscut prin privirea lui – ageră, dinamică, de puști plin de viață. Ochi negri, peste 20 de ani.

– Domnișoară, cu toate că risc să vă stric singurătatea, vă spun sincer că îmi place compania dvs. în aceste momente și vreau să stăm puțin de vorbă.  5 minute e bine?

– Da, bine. Spune-mi mai întâi cum te chemă.

– Alexandru. Pe tine? Băiatul văzând că fată începuse să vorbească cu el la per tu prinse mai mult curaj – cu toate că nu avea neapărat nevoie.

– Ioana.

– Ioana, mă bucur să te cunosc pentru următoarele 5 minute. Fata zâmbi din nou.

– Despre ce vrei să discutăm, Alexandru?

– Despre iubire, Ioana

– Off, ești genul acela de tip romantic superficial?

– Romantic, da. Superficial, nu. De ce crezi că aș fi superficial?

– Pentru că nu poți să vorbești de iubire în grabă. Ea valoreaza mult mai mult decât să fie discutată de doi străini.

– Îți dau dreptate, Ioana, de aceea trebuie să ne cunoaștem, să nu mai fim străini, că să putem respecta iubirea cât mai potrivit posibil, și anume îndrăgostindu-ne unul de celălalt. Așa se produc marile iubiri. Iar eu când te-am văzut plângând, am crezut că mi te-a trimis ploaia. Recunosc că sunt puțin uimit și am să-mi încerc șanșa în ceea ce privește domnișoara din fața mea.

– Ești amuzant, recunosc. Ce vrei să obții din discuția noastră?

– Amuzant, neamuzant, te-am făcut să nu mai plângi. Ce vreau să obțin din această discuție? Deocamdată ce am obținut până acum îmi este suficient. Îmi ești foarte dragă, îmi place zâmbetul tău, iar vocea m-a dezarmat. Dacă tu dorești să-mi spui de ce plângi, atunci promit că încerc să fac în așa fel să găsim o soluție împreună. Poate nu o să ne mai vedem niciodată dacă tu decizi asta, dar măcar, dacă tot suntem amândoi, de fapt toți trei – eu, tu și ploaia -, de ce să nu rezolvăm o situație ce te face să plângi? Așadar, acum că sunt mai puțin străin, spune-mi, te rog.

– Hmm… Poate o să-ți spun. Înainte însă, spune-mi câte ceva despre tine. Ce îți place să faci în afară de a consola tinere care plâng în ploaie…

– Îmi place să construiesc. Vreau să devin arhitect. În timpul liber joc tenis de câmp și fotbal, alerg și mă plimb în ploaie.

– Bravo, Alexandru. Dacă ești fericit, atunci asta contează.

– Acum,  spune-mi, Ioana, de ce plângeai?

– Știi ce, nu vreau să-ți spun acum.

– Bun, atunci ne vedem mâine?

– Nu.  Vreau să ne vedem, dar pe 07 mai.

– Ok. Ora 18:45 e bine pentru tine?

– Da

– Unde?

–  la fântână, la universitate.

–  Ioana, spune-mi, ce părere ai de atracție? E diferită față de iubire?

– Eu cred că…

Cei doi continuară să vorbească până când ploaia s-a oprit.

Avem de-a face cu două situații destul de interesante. În altă poveste de dragoste, și anume A întâlnit-o în vis, acum trăiesc împreună, Viorel și Mihaela, protagoniștii poveștii, și-au dat întâlnire tot pe 07 mai 2013, la 18:45-18:50, tot în București, la fântăna de la universitate.  Ce se va întâmpla? Este doar o coincidență sau numai două povești de dragoste sau de viață diferite? Care va fi rezultatul?  Rămâne să vedem pe 07 mai. Cert este că din cele două povești reiese că  Iubirea trebuie să crească armonios, sănătos, și nu să fie alterată într-o grabă tulburătoare.

Recapitulăm așadar că Viorel și Mihaela s-au întâlnit în vis iar ei au provocat destinul și implicit timpul la o încercare de a se vedea și în viața de zi cu zi. Astfel, în visul lui Viorel, cei doi au stabilit să se vadă pe 07 mai. 

Iar despre Ioana și Alexandru știm deja ce au stabilit și cum. Oare există mai multe povești de dragoste în același loc și timp? Există astfel de minuni sau situații fericite? Răspunsul nu a fost niciodată mai aproape.

 

7 Days of Trust



LOREDANA VLĂDĂREANU

HAPPINESS & EMPOWERMENT COACH

Andreea Tudor

"Be yourself, everyone else is taken !"

O molie roșie

pentru fluturi, molii și o molie roșie...

Ieri Azi Maine

Parerea omului obisnuit despre ziua de ieri, care a fost, ziua de azi, pentru ca o traieste, si ziua de maine in care crede cu tarie ca va fi una deosebita.

Endless dream

culcuş al gândurilor mele ...

Mihaela Andreea

Dream. Believe. Do. Repeat.

HR din pasiune

Blog de HR cu suflet :)

Vasile Ghica

Blogul lui Vasile Ghica

Cristian Nicolau

Un Blog pentru tine...

Teodora Nastase

Despre pasiuni „mărunte”

education&inspiration

idei. proiecte. oameni. viziune.comunitate.bun simt.fapte

My life as Ioana

Vise. Iubire. Miracole. Zâmbete. Poezie. Viață. Matei.

Good Life

„Viaţa este arta de a desena fără radieră." John Gardner

STIL DE SCRIITOR

Despre cărți și ce mă reprezintă

Blogul lui Ovidiu

Ghiveci de chestii.

My Life as a Runner

"Pain is inevitable. Suffering is optional." - Buddhist Aphorism

%d bloggers like this: