O dată, doar o dată ochii-și înălță,
și fără veste, dulce și sfielnic ea roși,
Privirea-i când pe-a mea o întâlni…
Tennyson, Maud (1855)
Dragostea între doi iubiți provoacă dezamăgire de nenumărate ori. De ce? Poate din cauza faptului că nu este bine înțeleasă și alteori este grăbită, nu i se acordă respectul cuvenit.
Lucrurile, fenomenele importante și curate din viața noastră se obțin nu tocmai ușor și trebuie îngrijite suplimentar tocmai pentru sănătatea, puritatea și suficiența de fericire pe care le oferă celor care intră in contact cu ele. Desigur, îndoieli, nesiguranță, defecte or să existe mai mereu însă acestea nu reprezintă un pericol dacă avem încredere, optimism, susținem prietenia și implicit solidaritatea, acestea din urmă caracteristici fiind recomandate și îndrăgostiților.
Doi iubiți pot trece peste cele mai dificile obstacole deoarece cred în relația lor și nu renunță niciodată. Atunci când totul pare de neînțeles, chiar sumbru, dezarmonios cel mai bine este să se clarifice fiecare detaliu în parte. Despărțirea exista, este chiar destul de agasantă pentru viețile multora dintre noi, dar aceasta nu trebuie să reprezinte o tragedie dacă procedăm corect, calculat, calm. Despărțirea pe nepusă masă, fugitivă, năvalnică, bineînțeles că va răni sau chiar traumatiza cel puțin unul dintre membri cuplului, de aceea nu este recomandată. Dar… Daca o despărțire se face în acest fel, atunci poate că nici nu a fost vorba de iubire ori frica, neglijența, neseriozitatea l-au cuprins pe cel care decide o astfel de separare. De multe ori, într-o așa zisă relație de iubire există și lipsa de educație, onoare și apreciere, ce se regăsește cel puțin la unul dintre iubiți. Asemenea lipsuri se pot observa foarte ușor prin limbajul trupului, vocabular, concepțiile de viață, diferitele neglijențe, principiile în care crede, felul în care își petrece timpul, locurile pe care le frecventează…
Trebuie sa fim fericiți însă deoarece în povestea Ioanei si a lui Alexandru, dragostea gingașă, amuzantă, naturală, a reprezentat punctul culminant. Cum așa? Vedem imediat.
Sursă foto: Photobucket
Avea, fără doar si poate, o voce foarte frumoasă, măsurată și limpede, deși mereu umbrită de alean și adesea pătrunsă de patimă; era însă, mai presus de orice, o voce sinceră (Iubita locotenentului francez; John Fowles)
Cam așa a descris-o Alexandru pe Ioana după ce a auzit-o vorbind prima oară. Era o zi destul de călduroasă, cu toate că era luna martie, iar în România, primăvara nu mai vine de mult în această perioadă, simțindu-și prezența de abia pe la jumătatea lui aprilie, și băiatul a simțit nevoia să facă o plimbare în parcul lui preferat, destul de departe de locuința lui, cam la 6 km distanță. De îndată ce a ajuns în parc un morman de frunze galbene și verzi îi sări la propriu peste față întrucât o ploaie inopinată își făcu apariția având ca însoțitor o vijelie puternică sau sănătoasă cum spun bătrânii. Toată lumea de pe băncile parcului, de pe aleile acoperite de pietricele mici și jucăușe (la fiecare pas făcut de o persoana, acestea dansau, având parcă energia unor copii de 7-8 ani, ciocnindu-se și scoțând un sunet ce poate fi caracterizat ca o combinație între zăpada călcată iarna și frunzele călcate de picior toamna) fugeau sub pomi, în clădirile din apropierea parcului, la mașinile personale, astfel încât parcul deveni liber în aproape 7 minute, doar câțiva teribiliști insistând să rămână, și anume doi puști de vreo 15 ani care jucau un fel de fotbal, o bătrânică ce personaliza momentul vijelios afirmând că nu are nimic, ploaia e de la Dumnezeu și mai era Alexandru, eroul nostru.
Alexandru se bucura când afară ploua. Se simțea liber, liniștit, sănătos. Tot mergând cu “ploaia la umerii săi” a observat o tânără care pur și simplu plângea lângă o lădiță de înghețată din apropierea unui magazin de parc. Alexandru a simțit nevoie să intervină, crezând, la prima vedere, că este vorba despre o tragedie prin care este posibil să treacă domnișoara.
– Bună ziua, frumoasă domnișoară. De ce plângeți? Sunteți în competiție cu ploaia? Să știți că sunteți cam în dezavantaj, deoarece aveți doar doi ochi, iar cerul este un ciclop mult prea mare, care face cât cel puțin 10 perechi de ochi omenești.
– Bună ziua, nu vă pot spune de ce plâng, este ceva personal. Fata în acest timp a zâmbit, probabil datorită modului de abordare amuzant și interesant al lui Alexandru.
– Dacă este personal, vă rog ca data viitoare să nu mai plângeți în public. Pentru modul privat, trebuie să plângeți acasă.
– Sunteti amuzant, dar credeți-mă, îmi este rău, lăsați-mă să stau aici în ploaie, simt că mă vindec.
– Și eu simt la fel. Îmi place să mă plimb în ploaie și chiar vă admir curajul. Alte tinere de vârsta dvs. ar fi țipat că li se strică machiajul, însă pe dumneavostră ploaia vă face foarte frumoasă.
– Mulțumesc. Încercați să mă faceți să râd, să sțiți că reusiți, dar chiar vreau să stau singură… Vă rog…
– Știți cum îmi pot da seama de frumusețea adevărata a unei femei?
– Cum, domnule?
– Prin faptul că nu se machiază. Cine se machiaza oarecum încearcă să ascundă ceva de care nu este mulțumit.
– Dar v-ați gândit că poate încearcă să accentueze frumusețea pe care deja o are? Ce ar fi dacă și unii bărbați nu ar mai purta costum în anumite ocazii speciale deoarece se considera frumoși?
– De acord cu dvs., frumusețe de feme ie ce sunteți, dar să înțeleg din asta că fetele se machiază doar cu ocazii speciale? Atunci și ploaia este o asemenea ocazie.
– Aoleu, sunteți guraliv domnule și vă place să vă legați de orice detaliu în parte. Puteți să mă lăsați singură acum?
Alexandru totuși nu părea descumpănit de intențiile domnișoarei Ioana, sau chiar dacă era astfel, frumusețea fetei și, în special, a glasului ei, nu-l lăsa să îndeplinească rugămintea acesteia. Domnișoara era în acea zi într-o rochiță roșie cu mici fluturași albi desenați, o rochiță cu bretele care îî venea până în apropierea genuchilor, nu foarte lipită de corp, dar nici foarte îndepărtată. În picioare pantofi albi, fără toc, un fel de balerini, fără bretea cu capse sau cu fermoar, doar cu o mică limbă ca accesoriu. Părul desfăcut, șaten, cu fir sănătos și posibil strălucitor (în momentul acela era ud de la ploaie) desfășurat până peste umeri, acoperind prima parte a spatelui lăsat gol de rochiță. Ochii căprui spre negru (nu și-a putut da foarte bine seama Alexandru, fiind pur și simplu captivat de vocea domnișoarei, serioasă și profundă în delicatețea ei, cu intonații foarte feminine), nasul gingaș, zâmbet blând, peste 20 de ani. Celelalte detalii fizice Alexandru nu și le-a putut aduce aminte deoarece era puțin uimit de situația în care se regăsea.
Alexandru – băiat blond, destul de înalt, undeva pe la 1,78 m înălțime, atletic, cuminte, personalitate jucăușă ce era ușor de recunoscut prin privirea lui – ageră, dinamică, de puști plin de viață. Ochi negri, peste 20 de ani.
– Domnișoară, cu toate că risc să vă stric singurătatea, vă spun sincer că îmi place compania dvs. în aceste momente și vreau să stăm puțin de vorbă. 5 minute e bine?
– Da, bine. Spune-mi mai întâi cum te chemă.
– Alexandru. Pe tine? Băiatul văzând că fată începuse să vorbească cu el la per tu prinse mai mult curaj – cu toate că nu avea neapărat nevoie.
– Ioana.
– Ioana, mă bucur să te cunosc pentru următoarele 5 minute. Fata zâmbi din nou.
– Despre ce vrei să discutăm, Alexandru?
– Despre iubire, Ioana
– Off, ești genul acela de tip romantic superficial?
– Romantic, da. Superficial, nu. De ce crezi că aș fi superficial?
– Pentru că nu poți să vorbești de iubire în grabă. Ea valoreaza mult mai mult decât să fie discutată de doi străini.
– Îți dau dreptate, Ioana, de aceea trebuie să ne cunoaștem, să nu mai fim străini, că să putem respecta iubirea cât mai potrivit posibil, și anume îndrăgostindu-ne unul de celălalt. Așa se produc marile iubiri. Iar eu când te-am văzut plângând, am crezut că mi te-a trimis ploaia. Recunosc că sunt puțin uimit și am să-mi încerc șanșa în ceea ce privește domnișoara din fața mea.
– Ești amuzant, recunosc. Ce vrei să obții din discuția noastră?
– Amuzant, neamuzant, te-am făcut să nu mai plângi. Ce vreau să obțin din această discuție? Deocamdată ce am obținut până acum îmi este suficient. Îmi ești foarte dragă, îmi place zâmbetul tău, iar vocea m-a dezarmat. Dacă tu dorești să-mi spui de ce plângi, atunci promit că încerc să fac în așa fel să găsim o soluție împreună. Poate nu o să ne mai vedem niciodată dacă tu decizi asta, dar măcar, dacă tot suntem amândoi, de fapt toți trei – eu, tu și ploaia -, de ce să nu rezolvăm o situație ce te face să plângi? Așadar, acum că sunt mai puțin străin, spune-mi, te rog.
– Hmm… Poate o să-ți spun. Înainte însă, spune-mi câte ceva despre tine. Ce îți place să faci în afară de a consola tinere care plâng în ploaie…
– Îmi place să construiesc. Vreau să devin arhitect. În timpul liber joc tenis de câmp și fotbal, alerg și mă plimb în ploaie.
– Bravo, Alexandru. Dacă ești fericit, atunci asta contează.
– Acum, spune-mi, Ioana, de ce plângeai?
– Știi ce, nu vreau să-ți spun acum.
– Bun, atunci ne vedem mâine?
– Nu. Vreau să ne vedem, dar pe 07 mai.
– Ok. Ora 18:45 e bine pentru tine?
– Da
– Unde?
– la fântână, la universitate.
– Ioana, spune-mi, ce părere ai de atracție? E diferită față de iubire?
– Eu cred că…
Cei doi continuară să vorbească până când ploaia s-a oprit.
Avem de-a face cu două situații destul de interesante. În altă poveste de dragoste, și anume A întâlnit-o în vis, acum trăiesc împreună, Viorel și Mihaela, protagoniștii poveștii, și-au dat întâlnire tot pe 07 mai 2013, la 18:45-18:50, tot în București, la fântăna de la universitate. Ce se va întâmpla? Este doar o coincidență sau numai două povești de dragoste sau de viață diferite? Care va fi rezultatul? Rămâne să vedem pe 07 mai. Cert este că din cele două povești reiese că Iubirea trebuie să crească armonios, sănătos, și nu să fie alterată într-o grabă tulburătoare.
Recapitulăm așadar că Viorel și Mihaela s-au întâlnit în vis iar ei au provocat destinul și implicit timpul la o încercare de a se vedea și în viața de zi cu zi. Astfel, în visul lui Viorel, cei doi au stabilit să se vadă pe 07 mai.
Iar despre Ioana și Alexandru știm deja ce au stabilit și cum. Oare există mai multe povești de dragoste în același loc și timp? Există astfel de minuni sau situații fericite? Răspunsul nu a fost niciodată mai aproape.
7 Days of Trust
7 Days of Trust 
