Super Timid? Super profesii pentru tine!

Îți vine greu să soliciți ajutor unui coleg în momentul când ești într-o dificultate? Când comunici în public nu te poți concentra foarte bine? Te intimidezi când trebuie să lucrezi în echipă? Nu suporți ideea ca alții să depindă de acțiunile tale? Să vedem ce opțiuni ai!

De la început însă trebuie să afli că indiferent dacă lucrezi mai mult decât singur sau înconjurat de multe persoane, acțiunile tale îi influențează și pe ceilalți. Așa ca ia-ți gândul de la faptul că vei avea o activitate care te va afecta doar pe tine și încearcă să înțelegi că nu este o tragedie dacă alți oameni depind de acțiunile tale ci, din contră, acestea chiar pot ajuta la mai buna cunoaștere a unui context, situații etc. Vei greși? Este posibil? Vei corecta ce ai greșit și vei deveni mai iscusit în ceea ce faci? Cu siguranță!

 

 

Super TImid

Sursă foto: 7 Days of Trust

Mai jos ai o listă cu opțiunile de carieră pe care le poți lua în considerare chiar așa Super Timid cum ești:

1. Operator/Agent Import-Export (Achiziții și Distribuție produse spre exemplu). Trebuie să menții relația cu furnizorii discutând oferte precum cele de achiziție/distribuție, centralizând detaliile discuțiilor și luând decizii de cumpărare/vânzare/distribuție/stocare produse. Aceasta activitatea presupune preponderent comunicare telefonică și online.

2. Responsabil IT & C /Administrator Rețea (vei încerca să rezolvi solicitările colegilor privind realizarea adreselor de e-mail, instalarea/repararea imprimantelor, actualizarea bazelor de date, depanare, instalare software/hardware etc.).

3. Contabil (deconturile, solicitările interne, ieșirile, intrările, plata furnizorilor și tot înainte… practic o să ai atribuții administrative tot timpul).

4. Hair Stylist/Frizer (Învățând foarte bine o astfel de meserie prin cursuri de calificare aprofundate și prin experiența propriu-zisă poți avea un număr impresionant de clienți. Posibil să lucrezi și în weekend).

5. Proiectant. Ești atras de arhitectură? Desenezi destul de des? Ai dori să înveți cum să utilizezi programe de proiectare precum 3D Max ori Autocad? Foarte bine. Acest loc de muncă presupune să proiectezi electronic anumite obiecte (scaune, ferestre etc.) sau locuințe propriu-zis pentru a fi prezentate clienților sau pentru a ajuta la construcția efectivă a unei case, a unui apartament.

6. Regizor/Scenarist. Dacă ești pasionat de literatură, filme, teatru etc. și ai vrea să te implici cumva în această direcție poți lua în considerare o carieră ca scenarist spre exemplu. Fiind timid, ai multe lucruri pe care este posibil să nu le poți exprima prin cuvintele tale, așa că această stare de timiditate poate avea valențe pozitive în perspectiva realizării unei povești ce poate fi transpusă într-un film de scurt sau lung metraj spre exemplu.

7. Șofer/Distribuitor/Curier (Notezi Locația. Livrezi. Centralizezi deplasări și le onorezi. Job Done)

8. Scriitor/Redactor știri (aceste opțiuni deja le cunoști, poate începi să le iei în serios).

9. Secretară/Asistent Manager (cu toate că acest job presupune interacțiune permanentă cu clienții, colegii, furnizorii și tot așa, activitatea în sine constă mai mult în direcționarea celor menționați către alte persoane ori centralizarea diferitelor informații, suport în organizarea evenimentelor, aranjarea sălilor de ședință).

10. Agent Call Center (Operator Telefonic). Vei urma un anumit stil de comunicare cu interlocutorii dar pe care ți-l vei putea personaliza în timp prin experiența pe care o să o acumulezi.

11. Bibliotecar (ă). Un loc de muncă foarte drăguț. Ai ocazia să lucrezi 8 ore pe zi fiind înconjurat de cărți din foarte multe domenii.

12. Vânzător într-o librărie. Un mediu de lucru liniștit, ordonat, fără prea mari bătăi de cap. Exact cum îți place!

13. Designer (vestimentar spre exemplu).

14. Pictor (poți să personalizezi obiecte și să participi în cadrul a numeroase expoziții dedicate obiectelor realizate manual).

15. Grafician (să realizezi postere, flyere, cărți de vizită în programe precum Photoshop, Corel Draw, Ilustrator etc.)

16. Mecanic (auto spre exemplu). Poți lucra într-un Service Auto, într-o reprezentanță a unei mărci cunoscute, îți poți dezvolta un număr considerabil de clienți.

17. Traducător. Cunoști foarte bine o limbă străină? Ești traducător autorizat sau ești pe cale să devii unul? Vezi poate îți surâde o astfel de perspectivă profesională.

18. Critic literar (mai ales dacă ai o experiență în literatură, jurnalism, media).

19. Controlor bilete (în tren spre exemplu. Un job liniștit dar care te poate solicita fizic și psihic datorită numeroaselor deplasări pe care le vei face și sunetelor de care vei fi înconjurat – ești în tren totuși).

20. Operator bază de date/introducere date. Computerul va fi colegul tău de suflet. Vei actualiza foarte des diferite informații (în funcție de profilul companiei).

21. Editor (cărți, reviste, newslettere ș.a.m.d.). Cine ar mai pune diacriticele dacă nu ai fi tu? Cine ar mai corecta greșelile gramaticale?

Sunt multe profesii care ți se potrivesc (croitor, fotograf și câte și mai câte). Mult mai multe decât cele prezentate. Important este să fii conștient de faptul că poți explora orice job atâta timp cât vrei o schimbare. Poate îți alegi un job care-ți este confortabil, într-adevăr, dar este posibil ca în timp să sesizezi că poți mai mult, că fricile tale sunt un semn că trăiești, că simți foarte bine ce se întâmplă în jurul tău și că nu trebuie să te ferești întotdeauna de ele. Încearcă și ceva care nu-ți este super comod, poate o să-ți placă și o să observi astfel că încă mai trebuie să te cunoști.

Ai întrebări sau dorești să transmiți comentariile/completările tale? Aceasta este adresa de e-mail: day2trust@gmail.com

7 Days of Trust

Astăzi este cea mai importantă zi din viața ta!

day2trust@gmail.com

Mihai Silviu Botezatu

17.06.2015

 

Advertisements