Ce faci înainte și după ce ajungi la birou?

 

Birou, birou, dragul tău birou…

Luni, marți, miercuri… Nu contează, clienții te sună, colegii îți transmit solicitările lor, uneori ai impresia ca timpul nu-ți este respectat de aceștia, 8 ore uneori trec ca fulgerul, în pauza de masă ai telefoanele lângă tine, te-ai săturat să oftezi și ești decis să faci ceva în privința asta, concediul pare îndepărtat precum razele soarelui în luna octombrie, iar documentele de pe biroul tău pot fi confundate foarte ușor cu bilete promoționale aruncate haotic într-un bol din care o persoană enervantă va extrage un singur bilet pentru un singur câștigător… Cum așa?

ce faci la birou

Propun să nu ne mai întrebăm cum așa și să vedem ce putem face concret în privința biroului tău. În regulă, clienți există, de colegi stresanți, “slavă domnului”, nicio companie nu duce lipsă, birouri împodobite cu documente de parcă zici că a nins la serviciu, la fel, există din abundență, așa că, dacă știm situația înseamnă că în curând o să găsim și o soluție. Poate chiar în acest articol, cine știe?

Este firesc dacă te întrebi oare există sugestii sau recomandări în acest articol despre cum să-mi organizez mai bine munca la birou deoarece chiar asta urmează:

1. Încearcă să ajungi la birou cu 15 minute mai devreme astfel încât să nu intri direct în e-mailurile pe care le-ai primit ci, din contră, să-ți treci în agendă principalele misiuni pe care le ai de îndeplinit în ziua respectivă și, mai mult, dacă este luni, îți poți centraliza și principalele misiuni din săptămâna respectivă – în timp ce tu scrii ți se aprinde și computerul. După ce ai terminat de scris poți să-ți faci și un ceai și, eventual, o curățenie rapidă pe birou astfel încât să lucrezi în ziua respectivă cât mai organizat, fără să ai surse de distragere a atenției pe lângă tine: documente rătăcite, praf, bilețele aruncate și tot așa.

2. Încearcă dimineața când te trezești să faci 20 de minute mișcare. Poți alege să faci flotări în combinație cu genoflexiuni și abdomene plus câteva întinderi (streching) sau, dacă preferi, faci stretching și apoi poți alerga 7-10 minute în jurul casei/blocului, într-un parc dacă ești în apropierea unuia, până la stația de metrou sau autobuz, până la mașina ta dacă ai parcat-o într-o zonă mai îndepărtată și tot așa. Ce legătură are asta cu organizarea muncii de la birou? O să vezi că o să ajungi la birou revigorat, buna circulația a sângelui ca urmare a exercițiilor făcute te va ajuta să nu-ți mai fie frig și nici să caști încontinuu.

3. După antrenament bea apă, mănâncă un mic dejun compus din ouă, spanac, salate etc. și, ulterior, un fruct. Se recomandă dimineață și un pahar de apă cu lămâie (încearcă să mănânci și lămâia). Apa are cea mai mare putere dintre toate băuturile existente de a-ți potoli setea și curăța trupul, iar lămâia ajută la ameliorarea simptomelor digestive, este recomandat pentru îngrijirea pielii – de aceea poți consuma lămâie zilnic dacă dorești-, elimină kilogramele în plus, eliberează căile respiratorii, ajută la reglarea tensiunii arteriale și elimină durerile dentare, sucul de lămâie contribuie la lichefierea secreției biliare, ajutând astfel la ameliorarea simptomelor de malarie. Zeama de lămâie acționează ca un purificator al sângelui. Sursa de informații (lămâie): timpul.md.

Astfel, ca să și zâmbim un pic, poți ajunge la birou purificat, energic, plin de voie bună și de forță de muncă!

4. De îndată ce ai ajuns la birou este posibil ca anumiți colegi să-ți solicite tot felul de lucruri, ex: Hai să ne întâlnim 5 minute ca să-ți spun ceva important; propun să analizăm acum până în ora 12:00 documentul de ieri pentru a-l revizui… Și tot așa..

Este important să repartizezi întâlnirile acestea care parcă uneori apar ca un bumerang în fața ta. Astfel dacă nu poți onora o întâlnire poți comunica interlocutorului ora la care ești disponibil astfel încât să-ți respecți propriul tău timp. Dacă îți respecți timpul o să sesizezi că și el te va aprecia pe tine când nici nu te aștepți…

5. Încearcă să-ți lipești pe birou o foaie A4 ce conține cele mai importante obiective din luna respectivă. Dacă nu alegi să le scrii de mână ci le redactezi la computer, asigură-te că le scrii cu un font mai mare (16 spre exemplu). Textul respectiv poate fi însoțit și de un desen motivațional (ex: Popeye sau Superman) astfel încât să-ți personalizezi fișa de obiective.

6. Daca ai mai multe nelămuriri cu privire la o anumită activitate, încearcă să le schițezi în întrebări și să le adresezi managerului tău sau persoanei care crezi că te poate ajuta – astfel persoana respectivă va avea timp să le analizeze și să îți răspundă cât mai curând la ele. Preferabil să transmiți un e-mail cu întrebările grupate – astfel încât totul să fie centralizat.

7. În pauza de masă nu strică să faci o plimbare de 10-15 minute în afara sediului companiei la care lucrezi. Vei fi tu și cu gândurile tale – o astfel de întâlnire nu poate fi ratată!

 

Comentariile sau întrebările tale sunt așteptate. Poți scrie pe acest blog sau la această adresă de e-mail: day2trust@gmail.com

Spor la birou!

 

 

Mihai Silviu Botezatu

 

7 Days of Trust

Astăzi este cea mai importantă zi din viața ta!

 

25 septembrie 2014

 

 

 

 

 

Advertisements