Nedumeriri după terminarea studiilor? Către ce domenii ma îndrept?

Întrebarea comună ce faci este, exagerând puțin, la fel de des întâlnită precum întrebarea pe care tu ți-o adresezi, și anume ce fac după ce termin studiile, unde mă pot angaja. Da, ultima întrebare poate contura faptul că ești nedumerit. Dar ce contează? Important este că acum, aici, în câteva minute, poate vei afla de ce ești confuz.  Astfel:

Gândește-te la faptul că liceul și facultatea nu facilitează în momentul de față răspunsuri concrete la întrebări pe care, probabil, ți le pui încă din primul an de studii: Către ce domenii mă pot îndrepta după ce îmi iau licența? Ce fac după ce obțin diploma de master? Cum mă pot întreține? Cine este dispus să investească în abilitățile mele și, până la urmă, care sunt acestea? Ce știu să fac cel mai bine? Nu trebuie însă să te impacientezi, privește partea bună a lucrurilor, și anume posibilitatea de a afla pe cont propriu ce profesii ți se potrivesc – iar aceasta, este, cel mai probabil, o lecție de viață care te poate face să te cunoști cel mai bine prin simplul fapt că vei simți și observa cum te adaptezi situațiilor ce necesită un protocol, o strategie de comunicare, o formă de organizare, un mesaj succint ș.a.m.d.

Sheet

Sursă foto: www.123rf.com

Dacă nu ai apucat să faci un stagiu de pregătire profesională în timpul studiilor (internship)  ori dacă nu ai avut un loc de muncă cu jumătate de normă, nu înseamnă că nu ai experiență. Proiectele din timpul facultății ce au presupus colaborarea cu alți colegi, activitățile extracurriculare sau chiar diferitele ocupații din timpul liber (ex: Organizarea ieșirilor în oraș cu prietenii) pot reprezenta indicii pe baza cărora angajatorii din piața muncii să-și facă o idee concretă despre caracterul tău, competențele pe care le deții, domeniul ce corespunde cel mai bine profilului tău. De aceea este important să te promovezi inteligent. Asta nu înseamnă să minți sau să prezinți lucrurile într-o altă lumină ci pur și simplu să scoți în evidență acele proiecte, activități și pasiuni ce necesită planificare, lucru în echipă, strategie, energie ș.a.m.d. Munca nu se regășește doar într-o companie, ci și în sport, activități academice, iar exemplele pot continua.

Către ce domenii mă îndrept? Este o întrebare des adresată. Un bun răspuns poate fi asigurat printr-o căutare nu neapărat asiduă dar cel puțin bogată, consistentă. De aceea, pe lângă utilizarea motoarelor de căutare, contactarea unei agenții de recrutare îți poate fi de mare folos. De ce? Pentru că îți poate prezenta și detalia fiecare ocupație profesională corespunzătoare studiilor și competențelor tale sau obiectivelor pe care ți le propui. Căutând în pagini aurii spre exemplu poți observa care sunt agențiile de recrutare din localitatea ta.

Ce trebuie să fac în primele săptămâni la primul loc de muncă? Dacă nu mă descurc? 

Dacă nu te vei descurca, vei afla totuși care a fost motivul pentru care s-a întâmplat acest lucru, iar pe viitor vei putea gestiona corect diferitele situații cu care vei interacționa. Nu trebuie însă să te gândești că nu vei reuși. Gândește-te că în compania unde vei lucra există colegi, poate sesiuni de pregătire profesională, vei putea utiliza diverse instrumente tehnologice, pe scurt, nu vei fi singur. Trebuie să fii curajos și să ceri ajutorul atunci când dorești asistență sau o simplă sugestie.

Cum știu ce salariu mi se potrivește?

Înainte de orice interviu pe care îl ai, informează-te despre domeniul sau postul pentru care concurezi –  consultă ziarele financiare, informează-te de pe internet etc.  Află astfel care sunt principalele responsabilități pe care le vei avea, care este salariul minim ce se acordă pentru poziția respectivă, care sunt punctele forte ale postului. Mai mult, în primul an de activitate, concentrează-te pe îndeplinirea responsabilităților tale și nu te gândi doar la faptul că ai salariul mic. Chiar dacă așteptările tale salariale nu coincid cu propunerile angajatorilor și observi că nu sunt foarte deschiși la negociere, încearcă să surprinzi prin rezultatele tale, prin atitudinea ta față de proiecte și activități dinamice. Cea mai bună negociere este, de fapt, câștigarea pe merit a unui salariu decent/mulțumitor.

Ce fac dacă nu-mi place locul de muncă?

Pentru a evita orice fel de neplăceri cu privire la viitorul tău loc de muncă, cum ar fi abandonarea acestuia – situație care ar întârzia și planurile companiei -, adresează întrebările la care vrei răspuns încă din timpul interviului de angajare. Nu mai cugeta că va fi posibil să mai pui și altădată întrebări deoarece ori există riscul să uiți ori, de ce nu, nu le vei mai considera importante și, prin urmare, într-o altă zi există riscul de a nu le mai adresa.

Ce întrebări trebuie să pun la interviul de angajare?

Întrebările generale pe care le poți adresa la interviul de angajare se leagă de programul de lucru pe care îl vei avea, orele suplimentare – dacă se efectuează sau nu, principalele departamente cu care vei colabora, obiectivele pe termen scurt și mediu pe care ți le asumi o dată cu semnarea contractului de muncă etc.

Cum o să reușesc să-mi îndeplinesc responsabilitățile?

Prin exercițiu. Spre exemplu, dacă trebuie să organizezi un eveniment, îți faci un necesar – o listă cu principalele materiale de care ai nevoie. Ulterior verifici lista la interval de câteva zile deoarece poate mai trebuie să adaugi ceva. Vei observa astfel cum te îmbunătățești cu fiecare eveniment în parte; Dacă va trebui să trimiți e-mailuri către prospecți (potențiali clienți) pentru a-i convige să achiziționeze serviciile/produsele companiei pe care o reprezinți, verifică e-mailul de două ori înaine de a-l trimite – vezi să nu conțină greșeli de ortografie. Eventual roagă-l pe supervizorul tău să arunce și el o privire.

Ce mai trebuie să știu?

Indiferent de ce domeniu alegi, mereu va trebuie să-ți notezi informații – fie că participi la o ședință operativă ori că vei coordona un interviu, trebuie să-ți notezi, succint, informațiile oferite de superiorul tau, colegi, clienți etc.

Aș vrea să știu câteva domenii către care m-aș putea îndrepta? Cam ce există pe piața muncii?

Printre cele mai căutate domenii: Shared Services Center (Secretariat, contabilitate, achizitii); Construcții – coordonator transport, agent operațiuni teren etc.; Comunicare și marketing; IT; Dezvoltare (proiecte nerambursabile); Agricultură; Vânzări; BPO; Traduceri și Interpretariat.

Știu că mai am întrebări… Mai poți aștepta puțin până mă gândesc?

Nu te mai gândi. Este normal să mai ai întrebări, mereu vei avea. Folosește acest articol pentru a încerca să-ți oferi singur răspunsuri și, ulterior, consultă-le cu oameni de încredere sau care au o expertiză/experiență cu privire la subiectul asupra căruia te concentrezi.

 

7 Days of Trust– Fiecare zi este cea mai importantă zi din viața ta.

Advertisements