Cuvantul abuz este posibil sa nu fie considerat un termen decent, subtil, academic. Dar… Piata muncii poate fi considerata un mediu decent, profesionist? Cu siguranta raspunsul nu poate fi unul afirmativ sau negativ ci mai degraba putem vorbi despre un echilibru intre cele doua alternative –  un echilibru nu tocmai sanatos (din punct de vedere financiar, social, uman)  pentru angajatori si angajati. De aceea, articolul de astazi incearca sa aiba ca rezultat constientizarea necesitatii unor structurari si clarificari a dezorganizarii usor coruptibile din piata muncii, tocmai pentru a putea aduce o perspectiva concreta despre rezolvarea acesteia.

25corrupt

Sursa foto: Business Rediff

In campul muncii din Romania exista doua mari nemultumiri si in acelasi timp defecte. Prima este legata de comportamentul monoton, putin competitiv si neprofesionist pe care il adopta candidatii si unii angajati in relatia cu angajatorii si implicit in activitatile lor acadamedice (perioada de practica specializata efectuata nu tocmai asa cum ar trebui, sunt evitate din ce in ce mai mult locurile de munca pe timp de vara, cat mai putini tineri sunt dispusi sa mai vanda o pereche de blugi pentru a face un ban si a-si cizela capacitatea de a relationa dar, in schimb, prefera sa planga sau sa-si verse amarul intr-un club spunand ca in ziua de astazi totul e greu). Ce-a de-a doua nemultumire se refera la lipsa de profesionalism si respect pe care o arata unii dintre angajatori catre candidati si implicit angajati. Din categoria unor astfel de angajatori fac parte destul de multi “actori”, printre care amintim: Unele agentii de paza si protectie, magazine de retail (supermaketuri spre exemplu), companii multinationale, lanturi de magazine de mobila, magazine de haine diverse (blugi, camasi etc.), cafenele, baruri, cluburi, societati ce tranzactioneaza diverse valute.

In continuarea celui de-al doilea paragraf, exista agentii de paza si magazine de retail care platesc salarii de 650 de lei, 700 de lei ori 800 de lei, de multe ori fara bonuri de masa sau, si mai grav, platesc salariul la negru. Pe langa ca este o retributie foarte mica, nici macar nu este centralizata la stat pentru a cotiza cat de cat si respectivul angajat sa aiba, pe viitor, o pensie macar de supravietuire. Faceti urmatorul calcul: O persoana cu 700 de lei pe luna, daca cheltuie minim 20 de lei pe zi, timp de 31 de zile, costurile sale sunt de 620 de lei. Imaginati-va ca acea persoana are si o familie – un copil, un partener de viata, o bunica, o mama etc. Ce face intr-o asemenea situatie? Deoarece omul respectiv, la finalul  lunii, ramane pe minus. Cum asa? Sa presupunem ca avand si o familie (sau avand grija doar de un copil) costurile lui minime ar fi de 30 de lei pe zi (bani pe drum, pentru mancare dimineata, atat pentru parinte cat si pentru copil etc.). Costul total intr-o luna cu 31 de zile: 930 de lei. Chiar daca ar avea salariul minim pe economie de 750 de lei angajatul tot nu ar reusi sa aiba grija de propria sa persoana si de copilul sau. Ganditi-va ce face omul respectiv cu plata taxelor? Lumina, gaze, intretinere, telefon?

Alt exemplu: Un tanar absolvent de facultate (care, conform legislatiei/codului muncii, trebuie sa aiba salariul minim de 1200 lei net) este platit de o companie multinationala cu 9001100 lei plus bonuri (nu toate companiile ofera) si bonus din vanzari, numar de activitati realizate etc. Bonusul mediu poate atinge, uneori,  350, 450 de lei. Cu tot cu bonus si bonuri, un proaspat absolvent ajunge la aproape 1500 – 1650 lei, poate mai mult in anumite cazuri. De multe ori insa, un tanar nu sta 8 ore la munca, asa cum e prevazut in contract, ci 10 sau 12, ore care nu sunt platite. Acest ritm de lucru il face pe tanar sa oboseasca, nu mai are timp sa ajunga acasa sa gateasca si prefera sa manance intr-un fast food, mananca pizza acasa etc. Psihologic vorbind, in momentele de pauza pe care le are, sambata sau duminica, pentru a se detensiona, prefera sa danseze intr-un club… Pierde o noapte, doua, oboseala se accentueaza. Apoi bani pe medicamente, o rata la banca si totul pare pierdut. Salariul mic, eforturi mari, oportunitatile de viata buna ale unui tanar frumos par murdarite si imposibil de fructificat  – toate acestea pentru ca un sef orgolios si avid dupa bani precum si un stat organizat fragil si constituit, la nivel politic, din cateva sute de mii de persoane (fosti reprezentanti ai PCR, consilieri, profesori universitari, rudele acestora etc.) egoiste si lenese sa traiasca cu tot ce le trebuie si ce nu le trebuie. “Ferma Animalelor” de George Orwell pare vie si “sanatoasa” in Romania.

Ati observat unde se produce discordanta? Unde este “teava sparta” ce este reparata de “instalator” cu “banda adeziva” in loc sa fie sudata? Practic candidatii si angajatii sunt demotivati de lipsa de onestitate a unora dintre angajatori (salarii mici, promisiuni nerespectate, ore suplimentare neplatite etc.) iar angajatorii sunt nemultumiti de comportamentul unora dintre candidati si angajati si implicit de lipsa de competitivitate a acestora. Astfel cu greu se poate ajunge la un numitor comun. “Cearta” dintre cele doua parti se prelungeste, iar rulajul banilor si munca constanta se amana. Astfel bancile profita de acest lucru prin mesaje si videoclipuri ce arata viata omului de rand: Neras, transpirat, nemancat, suparat, intr-un tricou vechi de 15 ani, incercand sa-si amenajeze o casa. Oamenii identificandu-se cu persoanele promovate de banci, se infig in a face rate chiar si cu un salariu de 800 de lei. Astfel, inainte de a vorbi de criza economica mondiala, mai bine Romania s-ar concentra pe “oile” ei si ar vedea ca zi de zi incurajeaza criza economica nationala. Orice sistem are un subsistem de sprijin. Asadar, daca subsistemul national ar fi unul solid, concret, de perspectiva, atunci sistemul principal – criza economica mondiala – nu ar trebui sa afecteze romanii foarte mult. Este ca o echipa de fotbal care joaca in 10 oameni in loc de 11 deoarece un jucator a fost eliminat – invata sa improvizeze si, chiar daca sansele de victorie au fost reduse, se va concentra cel putin pe un rezultat de egalitate.

Pe langa cele doua nemultumiri/defecte descrise, apare, poate, dezamagirea cea mai mare, si anume relatia statului cu angajatorii. Ce se intampla mai exact? Reprezentantii statului, din cauza lenei, organizarii defectuoase si a dorintei de a mentine un nivel de coruptie ce poate asigura beneficii materiale si sociale cat mai bune pentru parlamentari, deputati etc., obliga angajatorii sa plateasca taxe foarte mari. Exemplu: Pentru un salariu net de 1000 de lei pe care il ofera unui angajat, angajatorul trebuie sa plateasca in plus la stat peste 600 de lei, aproape de 700. Cost total: 1600 – 1700 lei. Pentru o remuneratie de 2000 de lei, angajatorul trebuie sa scoata din buzunar alti 1400 catre stat. Asadar, cand un angajator plateste un salariat, de fapt plateste aproape doi salariati, numai ca cel de-al doilea este statul. In mod normal, taxele pe salarii ar trebui sa fie de 80, 100- 150 lei, ci nu de 600, 800, 1400 lei etc. Astfel s-ar incuraja si micul producator, s-ar deschide mai multe firme care fac paine buna, care ofera rosii romanesti etc. Dupa aceea mediul business ar cumpara rosii din Romania, s-ar stimula vanzarea, motorul economiei romanesti ar intineri.

Taxele mari si foarte mari incurajeaza munca la negru si oferirea unor salarii mici. De aceea nu trebuie criticati doar angajatorii intrucat si acestia sunt, de multe ori, “perchezitionati” de stat foare mult. Trebuie sa cotizeze la stat sume enorme. Colac peste pupaza, aceste investitii enorme catre stat nu se vad – toti politicienii si implicit politrucii alaturi de anumiti profesori universitari apar in costume foarte scumpe, dar zona Gara de Nord din Bucuresti arata nu tocmai bine… Cladiri vechi, fragile. Pe de alta parte, birocratia se extinde in loc sa micsoreze.

Cu siguranta ca in continuare vor fi companii care sa profite in mod imoral si neprofesionist de angajati indiferent de cat de mari sau mici vor fi taxele impuse de stat, dar cel putin nu vor mai fi atat de multe cat exista astazi daca apelam la buna vointa pentru a indrepta lucrurile.

7 Days of Trust

Advertisements