De 10-11 minute tot alerg iute, fulgerator ca sa o prind din urma. Respir greu, gatul mi-l simt, in interior, de parca as avea turturi de gheata care se tot misca haotic si imi blocheaza caile respiratorii, asa ca trebuie sa ma opresc, nu am incotro, e mai rapida decat mine… Ce aleg? Trebuie sa gandesc rapid, sa iau o decizie, oare ce e mai important, sa fac o pauza pentru a nu cadea lat sau sa alerg inca 2-3 minute cu speranta ca o voi ajunge din urma – o astfel de oportunitate nu cred ca apare foarte des. Off, ma opresc, picioarele mele zambesc, in sfarsit le-am dat ocazia sa se odihneasca….

Am pierdut-o. Acum, ca am timp sa cugetez, chiar concluzionez ca totusi avea un avans considerabil. Dar ea, ce este ea oare? In fine… Acum este stringent sa-mi dau seama unde sunt si cum am ajuns in situatia asta. Hmm… Sunt intr-un parc. Seamana cu parcul Kiseleff din Bucuresti, diferenta ar fi ca nu este amplasat de-o parte si de alta a soselei, este pur si simplu de marime medie, multe banci cu spatar rosu (destul de neasteptat – nu am mai vazut banci de culoare rosie in parcuri), copaci incredibili de inalti si frumosi (stejari, chiar si castani – din nou surprinzator pentru mine –, brazi). Mai mult, in parc  este aproape peste tot asfalt, doar unde sunt copaci mai regasesc si portiuni de pamant. Cum merg de-a lungul lui, nu sesizez nicio floare. De la o distanta considerabila de 70-90 metri, observ cateva cupluri plimbandu-se lent. Ahh… Si este dimineata, o dimineata superba chiar. Pare ca ar fi ora 10:30 – 11:00. Ma bucur ca uitandu-ma tot mai atent, zaresc si cateva case si blocuri in afara parcului. Cel mai probabil sunt printr-un parc din afara centrului Bucurestiului. Tot ce trebuie sa fac este gasesc o gura de metrou. Metrou, metrou, ce dor imi este de tine! Niciodata nu ma satur sa ma plimb prin acest mijloc de transport subteran. Vezi multi oameni, te plimbi, citesti, te uiti dupa fete, uneori unele dintre ele iti zambesc, altele parca sunt hipnotizate deoarece se uita deasupra capetelor tuturor depasindu-le aparent fara nicio importanta printr-un mers pompos, fitos si, mai mult, dar stai! Pupilele mi se dilata, o zaresc din nou pe fata pe care o alergam mai devreme.

Sursa foto: http://digital-art-gallery.com

Blugi scurti (cu mult deasupra genunchilor), de un albastru-aprins mai mult decat placut, geaca rosie subtire aproape lipita de corp, pozitionandu-se deasupra taliei, avand o lungime ce ajunge doar pana la ultima coasta, cu bratele sumecate, tenesi pana la glezna, varfurile acestora fiind tot de culoare albastra iar restul portiunii incaltamintei fiind complet alb si, mai mult, poarta sosetute rosii, cu putin peste gleznele delicate. Unghii nici mari nici mici, ci potrivite (vopsite evident in rosu). Buzele nu sunt date cu ruj, singura forma de machiaj pare a fi ceva ce aduce a rimel. Ochi negri, mari, frumosi, luminosi, parul fiind saten spre blond, voluminos, pana la umeri…

Vine usor spre mine, zambeste in coltul drept al gurii. Cu fiecare pas pe care il face parca simt ca nu mai am scapare. Ce ironie, eu alergam sa o prind si nu am putut, iar ea vine deplasandu-se lent si m-a blocat. Blocat deoarece sunt uimit, putin speriat si, bineinteles, curios. Eu alergand-o probabil ca doar am amuzat-o.  Ma uit mai atent la ea, in aproximativ 25-30 de secunde o sa fie la doi-trei metri de mine, si observ ca are o inaltime de aproximativ 1, 83 m (inca vreo 6-7 centimentri si ma ajungea), picioare lungi, frumos lucrate, pe ici pe colo se mai zareste o zgarietura (destul de seducator zic eu), sani “optimisti” (am uitat sa mentionez ca avea un tricou subtire, alb, ce sa fac, m-am concentrat asupra a ceea ce era in spatele tricoului). Trup zvelt, sportiv, superb.

Buna, Adrian. Da, iti stiu numele, nu mai pierde timp fiind surprins. Inainte sa ma intrebi unde esti, cum ai ajuns si ce vei face mai departe, o sa…

– De fapt voiam sa te intreb de ce sunt aici (trebuia sa o intrerup ca sa ii arat ca nu sunt timorat)

– Hmm… Da, e o intrebare buna Adrian, o sa-ti zic Adi de acum incolo

Zi-mi cum doresti.

– Esti aici deoarece asa ai vrut. Era evident ca suferi. Cum se numeste fobia ta… Apeirophobie? (In romana apeirofobie)

– Dar cum de… Cunosti situatia mea?

– Relaxeaza-te, rolul meu este sa cunosc.

–  Cine esti? Te rog spune-mi macar cum te cheama? Bianca?

That’s not my name! Daca imi mai gresesti numele o sa fiu nevoita sa cant melodia celor de la Ting Tings. O sa-ti dau un indiciu: Poti sa-mi spui cum vrei tu, totusi prefer sa-mi zici Lavinia sau Ana. Iar indiciul este: Carui cuvant din dictionar corespunde urmatoarea semnificatie: Fata isteata, vioaie, ispititoare, care se tine de pozne?

– Lavinia, deci tu esti diavolul, adica diavolita?

– Bravo scumpule, chiar ca esti inteligent! Meriti un sarut.

Astfel Lavinia, diavolita, tocmai s-a aplecat si mi-a sarutat buzele. Chiar ca e vioaie, corespunde descrierii de mai devreme.

– Eu te alergam, Lavinia, pentu ca voiam cateva raspunsuri banuiesc.

– Exact Adita. Perseverenta ta a dat roade.  Intr-adevar eu sunt raspunzatoare pentru actele imorale din lume, cum ar fi tradare in dragoste,  “amplasarea unor” obstacole etc. Nimic prea dur.

Adita am observat la tine frica aceea de infinit, Apeirophobia. Uimitor, mi-ai atras atentia deoarece cine are o astfel de fobie este foarte, foarte inteligent. Ce-i drept, credeam ca o sa te distruga, dar uite  usor, usor, cum alergi tu incontinuu, ca incepi sa accepti si o astfel de perspectiva aparent nesanatoasa, cum este cea dezvaluita de fobia ta. Relaxeaza-te, chiar daca exista infinit, e ok. Fii mandru ca ai putut gandi atat de departe. Eu acum vreau sa te recrutez in echipa mea, nu vei mai pleca de langa mine niciodata.

– Minunat, deci o sa stau infinit de mult cu tine? Cu echipa diavolitei?

– Glumet mai esti. Am spus ca vreau sa te recrutez, nu ca si pot. Depinde de tine. De alegerea ta. Oricum, iti sta tare bine langa mine. Imagineaza-ti cum ar fi sa ne plimbam noi doi mereu prin lume.

Sursa foto: http://digital-art-gallery.com/picture/big/5575

Acum, la drept vorbind, infinitul nu suna prea rau daca ar fi vorba sa fiu langa o domnisoara atat de placuta precum Lavinia, diavolita. Sa vedem ce o sa fac…

– Lavinia?

– Da, curajosule, spune.

– Cum am ajuns in parcul asta?

Pai te-ai ratacit. Te-ai dus la cumparaturi si te tot gandeai la fobia ta. Fiind atat de cuprins in problema, am profitat si ti-am distras atentia, redirectionandu-te catre acest parc, care in lumea ta nu exista, insa pe care l-am creat eu acum stiind ca-ti plac parcurile. Apoi, fiind solicitat psihic, ai adormit 20-25 de minute pe o banca din zona. Cand te-ai trezit, m-ai vazut si ai inceput sa ma alergi deoarece ai simtit ca eu sunt o parte a raspunsului tau legat de dificultatile prin care treci.

– Recunosc, Lavinia, ca prima oara ti-am remarcat blugii scurti.

– Si de aceea ai alergat dupa mine? Ha, Ha!

– Strengarule! Chiar ca imi placi! De aceea asta e salvarea ta, intalnirea cu mine. Impreuna cu tine putem face multe lucruri, vino la mine in echipa! Sa vezi ce planuri putem avea. Poti sa fii amantul meu daca vrei.

– Ai un sot sa inteleg?

– Cam da. Nu vrei sa-l intalnesti, e cam gelos.

– Gelozie in infern, cum de e posibil? Nici nu m-as fi gandit

– Foarte amuzant Adita.

– Domnisoara diavolita, pot sa-ti consiliez sotul sa stii.

– Cum sa-l consilezi?

– Spunandu-i ca ii consiliez si sotia, pe ea insa doar noaptea, si ca “sedintele merg” extraordinar.

– Dementule! Imi placi la nebunie! Iti iubesc apeirophobia

– Multumesc, inseamna mult pentru mine.

– Sa cresti mare? Inca un sarut?

– Nu multmesc. De data asta te sarut eu.

Si astfel ii sarut, la initiativa mea, buzele incredibil de “apeirophobice” si in acelasi timp apetisante foc.

– Lavinia?

– Da iubitule?

– Tu nu esti rea, esti doar jucausa. Sa inteleg ca reprezentarea oamenilor asupra diavolului este gresita?

– Desigur scumpule. Uneori oamenii dramatizeaza excesiv atunci cand interpreteaza anumite lucruri sau fenomene, mai ales romanii.

Eu nu pot crea haos sau provoca distrugeri masive in univers. Eu doresc sa colaborez cu oamenii, imi place competitia si frumosul. Asta m-a atras si la tine, competitivitatea. Intr-adevar, sunt putin hard core, dar nu imi place sa distrug si nici nu am astfel de puteri. Omul insa distruge mult si apoi spune ca vine Apocalipsa sau ca de vina sunt spiritele rele. Spaga, defrisarile, violenta, mizeria, fobiile, crezi ca le provoc eu? Uita-te atent si ai sa-ti dai seama ca aceste pagube sunt produse de neincredere, lipsa de actiune, omogenitate, lipsa de credinta, optimism, munca s.a.m.d. Iar unii tineri au impresia ca salveaza planeta doar daca dau un share pe Facebook la un text care sugereaza: “Ce faci daca nu mai apuci ziua de maine?” – pai daca se tot intreaba asta in fiecare zi normal ca vor sta si doar vor medita, contempla – si asta e bine, insa nu numai asta. Mai rai decat mine spre exemplu sunt unii dintre politicientii vostri, ai romanilor. Pentru ei am un loc special… E secret. Nu-ti face griji, e doar un proces de “reeducare”, intr-un stil hard-core desigur. Oamenii trebuie sa inteleaga ca au vointa, putere de alegere. Ei sunt stapanii lor. Nu trebuie sa uite ca daca vor mai mult bine trebuie sa inceapa sa actioneze si individual. Actiunile individuale nasc actiunile colective.  Trebuie sa incerce, sa incerce si iar sa incerce. Rezultatele bune, linistea, pacea vor urma. Nici nu au idee cat de bine poate sa le fie.

Lavinia?

– Da?

– Cred in ceea ce mi-ai zis si de aceea vreau sa ma intorc in umanitate. Nu a venit inca vremea sa fiu langa tine. Esti superba, dar trebuie sa ma ajut in continuare pe mine ca sa pot ajuta si pe altii. Nu vrei sa ma observi, nu vrei sa ma vezi competitiv?

– Off… Da, Adita. Ai dreptate. O sa-ti dau drumul.

Lavinia?

– Da?

– Poti face cumva ca sa fim doar noi in parcul asta? Pana plec  am cateva idei mai mult sau mai putin nastrusnice

– Aham. Sa inteleg ca nu-ti plac cum “vin blugii pe mine” si vrei sa faci ceva in sensul asta?

– Da

– Cu toate ca mi-ar face placere, este deocamdata imposibil. Daca s-ar produce asa ceva, atunci ar trebui sa ramai cu mine mereu, sa nu te mai intorci in umanitate.

– Deci daca acceptam sa ma recrutezi, procesul de recrutare implica sa-ti “asez mai bine blugii”?

– Exact.

– Pai nu e corect. De ce nu mi-ai zis?

– Ce sa-ti fac, daca nu ai avut rabdare sa-ti descriu toti pasii.

– Da, asa e, frumoasa diavolita.

– Stai linistit, o sa mai trec in vizita pe la tine sub diverse forme deoarece imi esti simpatic.

– Acum inchide ochii

Simt cum ma saruta, sunt in extaz si… Ohhh, ce? Ce se intampla?

Unde sunt? Ma uit la talpile mele intrucat mi le simt extenuate. Sunt in centrul orasului, multe banci comerciale pe langa mine, un fast-food, oameni de toate varstele. Sunt inapoi aproape de casa.

Merg usor spre destinatie cu gandul la umanitate.

 

E-mail: day2trust@gmail.com

 

 

Advertisements