Disconfortul ne insoteste uneori in anumite situatii din viata noastra. Poate fi inteles chiar ca o lectie complicata pe care ne straduim sa o pricepem tocmai pentru a nu mai avea dureri de cap sau a nu mai fi stresati. De multe ori insa, dupa ce am priceput acea lectie complicata, observam nu doar ca durerea de cap sau stresul pe care l-am avut au disparut, ci chiar suntem multumiti de efortul nostru si, dupa o perioada de odihna, suntem din cand in cand dispusi sa mai incercam o data sa “ne mai batem capul” cu inca o lectie complicata, oarecum incepem sa o agream deoarece stim care sunt beneficiile acestui demers. Se poate intampla insa ca “lectia” sa nu fie inteleasa si atunci, desigur, nemultumirea si istovirea psihica/fizica isi fac aparitia. Asa si cu disconfortul la serviciu, acelasi fenomen se intampla.

Sursa foto: http://elizabethkuhnke.wordpress.com/2011/05/18/handling-difficult-situations-at-work/

La locul de munca disconfortul poate apare din motive legate de atributiile pe care le avem, felul activitatii noastre, dubiile legate de faptul daca facem ceea  ce ne place, motiveaza, dezvolta, multumeste, colegii cu care lucram si orasul in care facem acest lucru, nemultumirile financiare, intrebari precum: Ceea ce fac la job chiar conteaza? Mai conteaza pentru cineva in afara de mine? Fac bine? Se poate sa fac altceva? s.a.m.d.

Astfel de indoieli sunt justificate. Este normal sa ne punem periodic intrebari intrucat inseamna ca putem face mai mult, ne putem imbunatati conditia profesionala. Simtim, cugetam, avem griji – este bine, este chiar sanatos, este uman. De aceea, daca simtim disconfort la locul nostru de munca actual nu inseamna neaparat ca trebuie sa si-l schimbam. In primul rand este necesar sa  constientizam ca si noi putem schimba situatiile mai mult sau mai putin nefaste de care ne ivim, nu doar ele pe noi.

Primul pas ar fi sa identificam cum anume dorim sa abordam un anumit context care ne provoava respectivul disconfort. Sigur exista o cale. Daca avem griji precum cele descrise in cel de-al doilea paragraf al acestui articol ne putem gandi la o strategie in felul urmator:

Putem sa consideram strategia ca o lectie pe care ar trebui sa o prezentam noi altor persoane, numai ca acele “alte persoane” o sa fim chiar noi insine. Ne scriem propria lectie si incercam sa o intelegem. Depinde de noi cum gestionam relatiile cu cei din jur, cum trecem peste situatiile dificile si cui cerem ajutorul ori parerea. Uneori putem iesi din starea de disconfort prin chiar exploarea acestei stari sau, mai clar spus, prin dezbaterea ei cu prietenii, familia sau unii dintre colegii/superiorii nostri in care avem incredere. Este indicat sa nu prezentam interlocutorilor nostri totul prea dramatic ci pur si simplu sa aratam ca vrem o imbunatatire a vietii noastre profesionale la respectivul loc de munca – din nou, este ceva firesc, nu anormal. Un alt subiect foarte important este cel legat de importanta activitatii noastre pentru cei din jurul nostru, pentru umanitate – Ceea ce fac la job chiar conteaza? Mai conteaza pentru altcineva in afara de mine? Daca ne aflam intr-o astfel de situatie trebuie sa actionam in asa fel incat jobul nostru sa conteze pentru noi. Ne facem o lista cu avantajele pe care jobul nostru ni-l ofera  – sigur exista unele avantaje. In caz contrar, daca vrem sa facem lucrurile diferit, este indicat sa avem curaj si sa comunicam acest lucru companiei – daca procedam astfel avem nevoie sa structuram si ideea noastra, sa avem o propunere concreta, nu doar sa afirmam “vreau sa fac mai mult” sau “imi trebuie ceva diferit”. Pur si simplu ne gandim ce putem face mai bine, ne organizam ideile pe foaie si apoi le comunicam.

 

Sursa foto: http://www.buzzle.com/articles/handling-stress-at-work.html

Dupa ce am reusit sa acceptam activitatea noastra profesionala o sa incercam sa fim cat mai buni in ceea ce facem. Ulterior, rezultatele noastre pozitive vor starni zambete, buna stare in companie. Compania astfel castiga un angajat bun alaturi de care poate creste financiar si implicit profesional. Astfel jobul tau conteaza. Daca doresti sa iti folosesti o parte din timpul tau si pentru activitati de voluntariat desigur ca in weekend sau in alta perioada te poti concentra si pe activitati pur umanitare.

Inainte sa scapam de o situatie dificila, nu putem oare sa o exploram mai intai? Bineinteles, nu toate dificultatile din viata ne vor permite sa le exploram si nici nu este recomandat, dar acolo unde putem face acest lucru, de ce sa nu incercam?

Advertisements