Lupta pentru propria educaţie

Obstacolele au existat dintotdeauna şi sentimentele asociate acestora sunt bine ştiute: Dezamăgiri, nemulţumiri, descurajare, neputinţă, furie, frică ş.a.m.d.

Sursa foto: http://blog.peteyparker.com/category/leadership/page/2/

Gândindu-ne la contextele sociale în care suntem angrenaţi zi de zi, în acest articol o să ne concentrăm asupra contextului educaţional.

Educaţia deseori se identifică cu învăţarea. Aceasta ar putea fi chiar una dintre definiţiile aferente ei. Iar pentru a prezenta o precizare general acceptată, educaţia reprezintă un ansamblu de factori sociali care determină dezvoltarea însuşirilor intelectuale, morale şi fizice ale fiecărei persoane în parte. Acel ansamblu de factori sociali despre care s-a menţionat mai devreme se regăseşte în familie, şcoală, liceu, facultate, serviciu, anturaje, mass-media, cărţi ş.a.m.d.

De obicei cel mai mare rol în formarea socială a unei persoane o are familia sa şi instituţiile de învăţământ în care studiază. O părere generală despre educaţia în România s-a format în ultimii 10 ani: Mediu dezorganizat, corupţie, condiţii precare, prea multe facultăţi particulare, licee unde violenţa abundă, mulţi elevi dezinteresaţi, unii profesori care întârzie sau care vin rar la ore, sistem de educaţie care nu poate concura cu celelalte sisteme din ţările Uniunii Europene ş.a.m.d.

Sursa foto: http://lahcrymosa11.deviantart.com/art/Fighting-for-education-68819026

Este adevărat – în anul 2011 încă mai există probleme precum cele care au fost specificate în paragraful anterior. Dar pe lângă astfel de situaţii mai puţin dorite se remarcă şi acei profesori care sunt întru totul devotaţi disciplinei pe care o promovează şi pentru care au muncit mult pentru a o învăţa, aprecia şi oferi mai departe. Şi păstrând sensul pozitiv al exemplului de mai sus sus se disting şi acei elevi, liceeni, studenţi, doctoranzi, asistenţi universitari care au o ambiţie, o inteligenţă şi o iubire faţă de educaţie prin intermediul cărora oferă seriozitate, performanţă, optimism.

Însă ce se întâmplă când acele persoane care sunt pasionate de un anumit domeniu educaţional nu au toate instrumentele necesare pentru a-şi urma visele ori întâmpină anumite obstacole. Care este soluţia pentru cazurile în care lupta pentru propria educaţie poate părea dacă nu fatală, atunci teribil de istovitoare. Atât de istovitoare încât toată energia fizică şi psihică se îndepărtează cu repeziciune de trupul şi mintea celui care luptă.

La fel ca în orice luptă există anumite soluţii. Unii pot considera termenul luptă prea agresiv, prea nepotrivit având în vedere că subiectul articolului este orientat spre educaţie. Însă având în vedere câtă violenţă se promovează şi în unele dintre actualele cărţi de Română sau de Istorie şi luând şi în calcul conflictele verbale şi fizice dintre unii elevi, liceeni, sau studenţi asociate cu ipocrizia anumitor posturi mass-media care obligă privitorul să adopte tot felul de modele care nu-l valorifică ci-l face inert plus dictatorialismul şi dezorganizarea din anumite şcoli, licee şi facultăţi, atunci cuvântul luptă este potrivit. Adevărul poate să doară însă trebuie luptat din greu pentru a avea parte de o educaţie corectă.

Sursa foto: http://herbsandanimals.wordpress.com/2010/04/03/rescuing-a-horse-equals-helping-a-friend/

Astfel, indiferent dacă trăim într-un mediu nesigur şi ne deplasăm în fiecare zi dintr-acesta către şcoala, liceul sau facultatea dezorganizată şi plină de ţipete, profesori înţepaţi şi înfumuraţi, colegi care ne provoacă greutăţi, noi trebuie să continuăm să fim insistenţi, curajoşi, profesionişti.

Da… Se prea poate să trecem printr-o situaţie financiară dificiliă care să nu ne permită să întreprindem acele activităţi educaţionale pe care ni le dorim. Există pericolul de a învăţa într-un climat care nu ne atrage deloc. Este posibil ca profesorii pe care îi avem să nu fie profesionişti. De asemenea există teama ca facultatea în care învăţăm să fie dezorganizată, haotică şi noi să avem de pierdut din cauza asta. Totodată unele cazuri ţin mai mult de latura personală: Părinţii sunt plecaţi în străinătate, nu avem pe cine să întrebăm ceea ce dorim să întrebăm, ne este frică că suntem singuri chiar şi când suntem înconjuraţi de o mie de persoane. Poate suntem mai timizi, poate avem probleme de sănătate ce ne împiedică să fim la fel de rapizi în gândire, acţiune şi exprimare decât colegii noştri sau poate suntem mai înceţi decât ceilalţi şi nu putem procesa mental unele lucruri în maniera în care o fac cei din jurul nostru. Iar exemplele pot continua.

Cum trecem peste astfel de probleme, cum luptăm pentru educaţia noastră?

Răspunsul este acesta: Cerând ajutor, fiind optimişti, muncind mult şi crezând în noi înşine.

Nu este nicio ruşine să cerăm ajutor atunci când avem nevoie. De aceea suntem oameni, ca să ne ajutăm, ci nu ca să fim într-o competiţie permanentă. Poate din şase profesori pe care îi avem  pe unul dintre ei îl simţim mai apropiat, profesionist, altruist, atunci de ce să nu apelăm la el? Uneori putem cere ajutor atât mediului şcolar cât şi celui familial. Părinţii, profesorii, angajatorul, consilierul şcolar, colegii cu care ne înţelegem foarte bine şi care sunt orientaţi spre a face performanţă, fraţii şi surorile noastre, îndrumătorii reprezintă, poate, principalele surse care ne pot oferi un sprijin consistent şi de unde putem obţine informaţii care să ne ajute în atingerea obiectivelor pe care ni le-am propus.

Sursa foto: http://www.nytimes.com/2007/07/07/business/07shortcuts.html

Poate nu putem ajunge mereu la cursuri şi seminarii întrucât trebuie să muncim. Facultatea poate fi înştiinţată de acest lucru. Poate nu avem capacitatea de a învăţa la fel de bine cum colegii noştri o fac. Totuşi dacă ne gândim puţin astfel de lucruri pot fi în folosul nostru. Uneori a fi conştienţi de defectele noastre reprezintă cel mai mare avantaj întrucât observăm care sunt limitele noastre, intrăm într-o legătura mai profundă cu noi înşine ajungând astfel să ne cunoaştem mai bine, sesizăm că trebuie să muncim mai mult şi astfel devenim organizaţi, eficienţi, victorioşi.

Marile succese nu s-au obţinut neapărat printr-o inteligenţă nemaivăzută ci, din contră, printr-o pregătire şi printr-un antrenament de invidiat. Succesul înseamnă pregătire, organizare, antrenament, minuţiozitate. Poţi câştiga o dată, de două ori din noroc, însă acest noroc nu va dura la nesfârşit.

Ce dacă am luat de şapte ori în şapte zile nota 3 sau 4? Luăm în cea de-a opta zi nota 10. Unde suntem acum nu trebuie să determine unde vom fi peste două zile, trei ani, treizeci de ani. Unde suntem acum reprezintă doar o stare de fapt care poate fi schimbată prin muncă, seriozitate şi, este adevărat, sacrificiu.

Defectele sau obstacolele noastre pot fi definite ca fiind chiar şi cei mai buni aliaţi ai noştri. Ei ne arată că viaţa nu este deloc uşoară. Sunt nişte antrenori care practică cu noi un antrenament mai dur, dar niciodată fatal. Dacă suntem atenţi în jurul nostru o să observăm că, deşi poate nu ajungem din prima acolo unde dorim, există anumite surse prin intermediul cărora putem obţine alte surse care să ne ducă exact unde dorim.

Sursa foto: http://www.royaledlen.com/ourpeople.html

Poate avem talent să scriem, să comunicăm, să facem calcule matematice complexe, să facem evidenţe contabile ori să revoluţionăm România prin temele noastre de cercetare, prin proiectele ştiinţifice pe care le propunem ş.a.m.d. Însă nu o să ştim niciodată ce ni se potriveşte dacă nu muncim în acest sens şi dacă nu ne creăm o personalitate puternică.

Ce dacă alţii au ce noi nu avem? Ne gândim la soluţii.

Da… Uneori îşi face apariţia sentimentul că este prea târziu: Sunt prea bătrân, timpul trece, sunt nerăbdător şi chiar dacă o să reuşesc nu o să mai fiu aşa entuziast cum sunt acum când sunt tânăr. Mai există şi acea expresie: Toate la timpul lor.

Chiar şi în astfel de situaţii este indicat să procedăm astfel: Ok, poate o să obţin ceea ce îmi propun mai greu şi mai târziu decât alţii. Însă dacă eu mă opresc acum şi renunţ, oare nu-mi va fi şi mai greu decât îmi este acum. Şi, până la urmă, viaţa este plină şi de surprize plăcute şi de aceea consider că poate o să fiu recompensat pentru ceea ce am pierdut. Recompense există… Depinde de mine dacă le obţin sau nu.

Nu luptăm numai pentru noi. Luptăm şi pentru alţii. Dacă unul dintre noi reuşeşte atunci îi poate spune şi altuia cum a reuşit, îi poate transmite din experienţa, pozitivismul şi entuziasmul său. Iar acesta la rândul lui va da vestea mai departe.

Dacă ne ajutăm pe noi îi ajutăm şi pe ceilalţi.

Unde mai puteţi adresa comentarii în afară de acest blog? La adresa de e-mail: mihaisilviubotezatu@yahoo.com

Advertisements