Merită să lupţi pentru un zâmbet?

Este un subiect prezent în nenumărate conversaţii, un ghid ce este folosit de noi atunci când suntem într-o cumpănă, o “tradiţie” care nu poate absenta din gândurile şi gesturile noastre, un clişeu lingvistic prin care “aprindem” discuţii dintre cele mai diverse… El este subiectul ce se intitulează “viaţa este grea”.

Există oameni care au cunoscut succesul în viaţă şi oameni care au întârziat să-l cunoască. Există persoane care trăiesc doar printr-un miracol şi altele care se sting din cauza unui eveniment nefast sau a unei situaţii imprevizibile. Unii dintre noi au tot ceea ce le trebuie, iar alţii nu au nici măcar lucrurile suficiente pentru un trai decent.

Mulţi semeni de-ai noştri au observat cum talentul li s-a risipit din cauza ghinionului, situaţiei de viaţă mai puţin favorabile sau condiţiilor vitrege ce i-au purtat haotic prin drumul curios şi în acelaşi timp misterios al timpului. Pe de altă parte, în “registrul acestei lumi”, stă dreaptă şi mândră o istorie a persoanelor care au reuşit să-şi îndeplinească tot ceea ce şi-au propus şi chiar mai mult, putând astfel să sfideze cele mai impresionante limite, să pară “extratereştrii”, izbutând să muncească cu alţi oameni dragi lor pentru a se ajuta reciproc, pentru a păstra legile universului într-o armonie şi într-un echilibru greu de clintit. Ce-ar fi dacă totul ar fi în echilibru? Dacă această lume ar fi într-o balanţă desăvârşită? De aici înţelegându-se lipsa discriminării, lipsa războaielor, conflictelor exagerat de violente, apariţia unui sistem sanitar stabil pentru ţările subdezvoltate şi asigurarea hranei stringente pentru oamenii acestora, lucrul în echipă pentru binele fiecărei ţări pentru ca, ulterior, să putem afirma: Da… Noi nu suntem oamenii din ţara asta, ci noi suntem oamenii acestei lumi. Suntem cetăţenii planetei. Practic avem tot ceea ce ne trebuie pentru a menţine echilibrul social. Dar fenomene precum egoismul, corupţia, lipsa de iniţiativă, crearea conflictelor, dorinţa de tiranie, aspiraţiile către o putere uneori înfiorătoare, excesul de competiţie, suprasolicitarea anumitor nevoi, minciuna, pofta pentru sadism, lipsa altruismului,  obiectivele de extindere teritorial-dictatoriale, aparenta nevoie de îmbogăţire la “maximum” produc efectele ce conduc la dezechilibrarea armoniei şi vieţii în toată complexitatea ei.

Sursa foto: http://www.corbisimages.com/Enlargement/42-20338023.html

Cum pot trăi anumite persoane ştiind că au furat de la altcineva (cu toate că nu era necesar), ştiind că s-au îmbogăţit prin şiretlicuri? Nu se gândesc oare că dacă fură îi obligă şi pe cei mai săraci să facă la fel – concluzionând de aici că de aceea există oameni săraci. Poate este o mentalitate naivă, la care se poate gândi şi un copil de patru ani, dar totuşi trebuie exprimată pentru esenţa ei, şi anume faptul că dacă nimeni nu ar fura, atunci toată lumea ar avea, pornind de la mâncare până la haine şi continuând cu oportunităţile sociale şi dobândirea încrederii în sine. Este clar că există oameni care profită de decenţa şi bunul simţ al altor persoane pentru a deveni mai “puternici”, pentru a se remarca fără eforturi.

Suntem setaţi de multe ori să afirmăm: “Asta e. Viaţa e grea”. Şi da… Viaţa nu este uşoară. Dar dacă ne străduim o putem face mai puţin grea. Uneori ne pregătim săptămâni în şir pentru o bucurie de câteva minute, alteori trec câteva luni de zile până să râdem cu poftă. Se întâmplă să fim în dureri perioade lungi de timp dar apoi să avem două zile de o minunăţie de nedescris. Plângem. Ne pregătim pentru o profesie chiar dacă alţii nu sunt de acord cu alegerea noastră şi… După mult timp vedem cum avem realizări iar lumea îşi schimbă expresia brusc printr-un zâmbet luminos şi cald. Uneori nu avem resursele necesare pentru a face ceea ce vrem şi, totuşi, ne observăm pe noi înşine cum râdem involuntar de pe urma strădaniilor noastre aparent fără niciun rezultat. Se poate ivi situaţia în care ca să trăim 10 ani fericiţi trebuie să trecem prin nişte probe dificile timp de 30 de ani. Muncim cinci zile pe săptămână, iar uneori chiar şi în sfârşitul de săptămână. Ne dezamăgim apropiaţii şi apoi mulţumim cerului că am putut să ne împăcăm cu ei, iar bucuria acelui moment este, poate, unică. Aşadar, merită să luptăm ani la rând pentru un zâmbet de moment? Merită să trecem prin situaţii dificile pentru o clipă de fericire? Răspunsul nu ar strica să fie da. Într-adevăr, o clipă de mulţumire poate fi resimţită ca o trăire profundă, de lungă durată, ce va rămâne în memoria noastră mult timp pentru a o contempla şi pentru a ne motiva să mergem în continuare, să muncim şi să ajutăm pentru că, nu-i aşa, suntem oameni plini de emoţii şi dorinţe.

Sursa foto: http://marketplace.veer.com/images/1736882_Surprised

Unde mai puteţi adresa comentarii în afară de acest blog? La adresa de e-mail: mihaisilviubotezatu@yahoo.com

Advertisements