O poveste

El avea atât de multe lucruri de făcut încât s-a încurcat în ele. Nimeni nu i-a sugerat sau l-a obligat să-şi atribuie atâtea responsabilităţi. Totuşi el avea un scop în ceea ce făcea. Încerca să rupă clişeul conform căruia dacă faci mai multe lucruri deodată nu-ţi va ieşi nimic. Cum s-ar zice în popor, fugi după doi iepuri şi nu prinzi niciunul. El observase acum câţiva ani de zile că trăieşte într-o societate “multitasking”. Tot ceea ce era în jurul său fiind “rapid”, “iute” şi… Lipsit de consistenţă. Cel puţin aşa credea. Pe de-o parte lumea i-a dat dreptate dar pe de altă parte l-a criticat pentru că a generalizat situaţia. Într-adevăr, sunt destule companii, firme, destui oameni, destule grupuri de oameni, asociaţii, ong-uri care… Ei bine, bat apa în piuă, taie frunze la câini (acestea fiind doar două dintre faimoasele sale expresii pe care le folosea destul de des) etc., dar nu trebuie trecut cu vederea că există şi persoane şi instituţii pentru care munca este literă de lege. De aceea unii oameni lucrează corect, ordonat, curat, din plăcere sau din nevoie, pentru a scăpa din monotonia în care au fost sau pot fi cuprinşi ş.a.m.d.

Revenind la domnul despre care discutăm, trebuie precizat că a încercat să aplice acest concept de “multitasking” în viaţa sa – atât în cea personală cât şi cea profesională. Spre exemplu, la nivel profesional a încercat să se specializeze pe mai multe domenii de lucru (Relaţii Publice, Marketing, Matematică, Economie, Secretariat). La nivel personal a încercat să rupă clişeul şi să iasă cu mai multe fete. Da… Desigur, el ştia că de fapt această activitate era de mult un clişeu (mulţi bărbaţi ieşind cu mai multe femei), dar era unul ascuns. Bărbaţii de obicei se feresc şi nu sunt dornici să afirme că s-au întâlnit cu mai multe femei. Desigur… Cunosc consecinţele posibile pe care le-ar suporta dacă ar vorbi: Strachini şi farfurii în capul lor din partea femeilor, injuriile prea cunoscute – “Eşti un idiot. Nesimţitule!”; “Să nu te mai văd în faţa mea monstru emoţional”; “Şi da… Mă bucur că mă despart de tine, tâmpitule! Vreau să ştii că am mimat toate orgasmele!”.

Aşadar, domnul nostru voia să iasă cu mai multe fete şi să nu se ascundă. Zis şi făcut. Fiecărei femei cu care se întâlnea îi spunea că de fapt se întâlneşte şi cu alta. Aici a avut noroc. După ce a fost apostrofat de câteva doamne a reuşit să găsească două fete care să accepte că el voia să iasă cu mai multe demoazele. Iubire mare aşadar. Dar ulterior a descoperit conform spuselor celor două domnişoare că acestea se mai întâlneau şi cu alţi baieţi. Astfel el a aflat că nu era pionierul conceptului de “multitasking” în viaţa personală. Supărat şi resemnat fiind s-a orientat doar asupra carierei profesionale. El ştia că acel concept “multi” în societatea actuală nu era unul clar: Unii tineri făceau două-trei facultăţi, la serviciu unii angajaţi în acelaşi timp vorbeau şi la telefon, scriau şi mesaje pe e-mail, mai şi mâncau etc. Dar nu văzuse pe nimeni care să fie specialist în mai multe domenii. Asta încerca să facă el. Să fie specialist în Relaţii Publice, Matematică, Economie şi în celelalte domenii menţionate mai sus. Voia oare să bată vreun record? Îmi pare rău că nu am apucat să-l întreb…

Domnul nostru a rămas uimit într-o zi când, îndreptându-se spre o conferinţa a studenţilor de la Facultatea de Ştiinţe Politice, a dat peste un student care se lăuda că este la cea dea cincea facultate. Domnul l-a întrebat pe respectivul student: “Şi, ca ce lucrezi?” Studentul a răspuns: “Îmi caut ceva… Nu vreau să accept orice ofertă, ştii cum e… Sunt un specialist, găsesc cu greu ceva de lucru.” Speriat, domnul a fugit din acel loc. Pe stradă a dat peste un grup de fete. Ce a remarcat domnul nostru prima dată? Delicateţea acestora! Desigur, glumesc. Primul lucru pe care l-a observat a fost posteriorul acestora. Dar după acea priveliste care-i trezea cele mai “spirituale” simţuri,  a rămas cutremurat când le-a auzit vorbind. În acele două-trei secunde cât a durat trecerea în mers a grupului respectiv de fete a putut-o auzi pe una dintre ele spunând: “Ioana, auzi, eu la facultate mai dau? Vine vacanţa acum şi nu vreau ca părinţii mei să mă trimită la muncă, pentru că”…  Şi nu a mai putut auzi mai departe. Fetele cu blugi şi cu bluze strâmte pe ele care le accentau minunile corpurilor lor s-au îndepărtat făcând imposibil de descifrat conţinutul conversaţiei lor.

Din nou el s-a speriat. De ce se tot speria atâta?

S-a dus în staţia de autobuz. Aici a văzut anunţuri pe stâlpi şi bănci: “Vino la cursurile de formare profesională… Doar 89, 90 lei pe weekend”!

Păi cum… Nu le-or fi ajuns oare câte cursuri am făcut? Patru la număr.” Dar cu ce naiba m-am ales? Am patru diplome de competenţe dar nu ştiu să fac nimic din ce este întipârit pe ele. În schimb, trainerii, organizatorii şi formatorii mei au ce face cu banii mei. Doamne câţi bani am cheltuit! Pe ce? Iar acum vreau să mă specializez în mai multe domenii? Fir-ar capul meu al… Eh, lasă. Mai bine muncesc. Acum văd de fapt. Mulţi alţii trăiesc în societatea “multitasking”. Nu prea văd că le e bine. E drept, altora le este bine. Vreau să ştiu o meserie şi atât . Una şi bună. Nu zic… Alţii vor şi poate pot să fie specializaţi pe mai multe domenii. Dar nu e cazul meu. Totul depinde de felul în care mă organizez. Nu vreau să mă mai grăbesc. De ce să mă grăbească societatea? Eu sunt stăpânul meu. Hai acum, mă duc acasă”.

Atunci l-am văzut pe el pentru ultima oară. Când a ţinut monologul pe care am încercat să-l redau cât mai bine.

Sper să-l mai găsesc. Aş vrea să văd ce a făcut mai departe. S-a dus acasă, şi apoi?

Unde mai puteţi adresa comentarii în afară de acest blog? La adresa de e-mail: mihaisilviubotezatu@yahoo.com

Advertisements