Moţiunile de cenzură fără susţinere.

Încercarea de a înlătura guvernul României nu mai este o noutate. Acesta este atacat la nivel social-politic într-o manieră constantă. Fie că vorbim despre implicarea politicienilor, actorilor sau muzicienilor, foarte multe categorii sociale îşi dau cu părerea. Deseori, reprezentanţii acestor categorii afirmă că sunt îngroziţi şi profund nemulţumiţi de felul în care guvernează puterea politică. Tot deseori însă, afirmaţii ca acestea sunt nefondate şi par mai mult propagandistice.

Bineînţeles, nemulţumirea în România a existat mai mereu, indiferent de ce guvern era la putere. Dar acum aceasta este mult mai mare deoarece, la nivel politic, şi-a făcut apariţia corectitudinea. Nu mai există atât de mari dubii cu privire la averile politicienilor de la putere, tinerii politicieni ies în faţă, măsurile de austeritate promovate sunt într-adevăr dificile dar necesare etc. În ceea ce priveşte măsurile adoptate de guvern desigur că se pot aduce îmbunătăţiri, dar acestea nu pot surveni după urma exagerării numărului de moţiuni de cenzură. Dacă astfel de moţiuni tot eşuează, poate ar trebui luată în calcul o alianţă solidă între opoziţie şi putere – situaţie care ar fi putut fi gândită încă de la înfiinţarea actualului guvern. De ce să fie înlăturată o structură politică când poate fi întărită?

Lipsa de susţinere a moţiunilor

În data de 15 iunie 2010 moţiunea de cenzură de atunci nu şi-a atins obiectivul, aceasta fiind respinsă deoarece nu s-a întrunit numărul necesar de voturi, mai exact au fost în total 228 de voturi favorabile. Pentru ca guvernul să fie demis ar fi fost nevoie de încă 8 asemenea voturi. Astfel, rezultatul oficial prezentat în cadrul plenului reunit al Camerei Deputaţilor si cel al Senatului a consemnat 228 de voturi pentru moţiune, 197 împotriva acesteia, iar trei voturi nu au fost acceptate deoarece au fost anulate, informa mediafax la acea vreme.

Victor Ponta menţiona atunci că va face tot ce e posibil să-i ajute pe oameni şi, opoziţia având dreptul la încă o moţiune de cenzură în respectiva sesiune, nu se va înlătura să o promoveze. De atunci şi până în prezent opoziţia nu a oferit argumentele prin care poate ajuta oamenii, singura metodă prin care s-a făcut remarcată a fost ideea conform căreia actualul guvern trebuie “dat la o parte”  dar, şi de aceasta dată, ca sprijin pentru această afirmaţie nu au fost prezentate date statistice şi obiective prin care să se argumenteze explicit de ce guvernul conduce nu tocmai bine ţara. În 16-18 octombrie 2010 reprezentanti ai PSD-ului, printre care fostul premier Adrian Năstase, liderul partidului Victor Ponta şi membrul de partid Liviu Dragnea, ofereau cetăţenilor câteva măsuri sociale pe care le vor adopta în ceea ce priveşte “ieşirea din criză” dacă social-democraţii vor ajunge la guvernare. Congresul PSD propunea astfel un program alternativ, în 100 de puncte – program alcătuit în Consiliul Naţional condus de Adrian Năstase. Au fost însă şi aici dubii referitoare la cât de aplicabile ar fi ideile şi, mai mult, s-a luat în calcul posibilitatea nedorită că acestea pot fi măsuri de fapt populiste, care nu vor produce creştere social-economică ci, din contră, haos – aşa cum a susţinut vicepreşedintele PDL, Adriean Videanu.

O altă moţiune de cenzură a fost iniţiată dar, şi de această dată, a fost respinsă. Pe 27 octombrie s-a întâmplat această situaţie. Motivul pentru care moţiunea nu a “trecut” a fost acelaşi ca la cea din 15 iunie 2010: Lipsa voturilor necesare – doar 219 pentru moţiune, în loc de 236 de cât era nevoie pentru adoptare. Printre altele, un vot a fost anulat.

La ce să se aştepte românii de acum încolo? O nouă moţiune? Cel puţin aşa se vehiculează din partea anumitor reprezentanţi ai opoziţiei.

Până la apariţia situaţiilor concrete, liderul Deputaţilor PSD, Mircea Duşa, a anunţat joia aceasta, pe 28 octombrie, că PNL şi PSD vor depune o nouă moţiune de cenzură ca rezultat în privinţa asumării răspunderii guvernului pentru legea educaţiei.

 

Unde mai puteţi adresa comentarii în afară de acest blog? La adresa de e-mail: mihaisilviubotezatu@yahoo.com

Advertisements