Timpul

A existat momentul când omul şi-a făcut apariţia în lume. A sosit, a evoluat şi a trecut prin situaţii de viaţă incredibile. A observat totuşi că indiferent cum s-a desfăşurat existenţa sa cineva a fost alături de el fără încetare. Prin intermediul lui omul şi-a făcut un plan de activitate, şi-a stabilit anumite reguli, obişnuinte şi practic tot ceea ce realiza era condiţionat de fenomenul uluitor care parcă era o parte din el. Aceasta situaţie este prezentă şi astăzi.

Despre acest fenomen s-au scris multe teorii, s-au exprimat multe opinii şi au fost întreprinse numeroase cercetări. Dar până în prezent fiinţa umană cunoaşte doar câteva amănunte referitoare la existenţa sa. Astfel, acesta uneori este numit ca fiind o dimensiune, o esenţă divină, un proces ieşit din comun, o melodie fără început şi fără sfârşit, un supraveghetor, un paznic şi câte şi mai câte…

Este fantastic faptul că aparent el nu are sfârşit şi nici măcar nu i se cunoaşte începutul. A fost şi este prezent mereu.

Din când în când nici măcar nu i se observă prezenţa… Omul s-a obişnuit atât de mult cu el încât îl consideră un lucru firesc, un algoritm. Dar asta nu înseamnă că este dat uitării. Chiar dacă s-ar întâmpla aşa ceva nu ar putea fi alungat.

Există în realitate sau pur şi simplu este o caracteristică provenită din interiorul fiinţei umane? Oare el trăieşte doar atâta vreme cât o face  un om sau un animal, o vietate etc. ?

Da… Despre timp se discută aici. Astfel, dacă timpul nu poate fi oprit, nu poate fi încetinit sau, la polul opus, nu poate fi grăbit, atunci el există cu adevărat? Desigur, un argument solid pentru existenţa sa poate fi simplul fapt că se tot vorbeşte despre felul în care se desfăşoară.

Nu poate fi controlat nici la nivel individual nici la cel colectiv. În aceste condiţii există posibilitatea ca timpul să aibă doar o valoare individuală pentru fiecare persoană în parte? Fiecare persoană cu timpul ei… Iar acumulările de timp individuale să creeze timpul colectiv pe care îl sesizează mulţimea. Timpul ca diversitate. Unii indivizi afirmă că el trece repede, alţii spun că trece prea încet şi astfel se poate observa de ce el nu poate fi controlat, şi anume pentru că omul nu se poate controla pe sine. Poate timpul ar vrea să fie şi el trecător, să aibă o vârstă, o tinereţe şi o bătrâneţe. Ceea ce are el în prezent este totul. El este şi tânăr şi bătrân în permanenţă. Tocmai prin acest fapt este posibil să aibă o greutate mare pe care trebuie să o suporte şi din cauza această să nu aibă trăsături particulare.

Pentru fiecare om timpul se sfârşeşte în momentul când trece în nefiinţă. Cel puţin aşa ar fi explicaţia logică. Totuşi, trebuie recunoscut faptul că ambiguitatea este o caracteristică specifică atât omului cât şi timpului.

Dar de ce oamenii mai mereu se plâng de faptul că timpul trece… Până la urmă după o perioadă încheiată poate urma o alta nouă. Chiar dacă fiinţa umană îmbătrâneşte asta nu înseamnă că se sfârşeşte. După moarte poate exista un alt timp sub o altă formă. Omul are şansa în a crede că o să i se întâmple  orice gândeşte după ce i se va fi terminat timpul. Trebuie văzut şi ca un avantaj această situaţie – a nu avea informaţii cu privire la un anumit lucru poate însemnă că se pot crea unele, indiferent că sunt subiective ori obiective. Ce… Dacă nu există un anumit lucru asta înseamnă că nu poate fi creat?

Timpul ca o casă… Îl construieşti cum vrei şi când vrei. El îţi oferă în dimensiunea sa cel puţin o viaţă la dispoziţie.

Timpului i se poate oferi orice definiţie. El va fi înţeles sub orice formă. Chiar dacă este caracterizat ca fiind o dimensiune a universului, o structură matematică, o filozofie, un Dumnezeu, o fiinţă, o materie, o esenţă spirituală, un tot, un om, o viaţă, un el sau o ea ş.a.m.d., nu va fi stingherit de activităţile umane. Fie că au fost războaie, perioade de pace, înţelegere, conflicte, foamete, bunăstare etc. el nu a părăsit umanitatea.

Spre deosebire de alte fenomene uimitoare, cum ar fi vremea (vară prea caldă sau prea rece, iarnă prea friguroasă sau lipsită de zăpadă, toamnă prelungită etc.), este singurul care nu se supără pe om. Cel puţin în aparenţă. Este clar că oamenii au trecut prin intemperii extraordinare… Inundaţii, erupţii vulcanice, zile extrem de călduroase. Vremea variază în ceea ce priveşte stările pe care le are, dar timpul nu, rămâne acelaşi. El nu va fugi de ploi şi nu se va ascunde după soare. Pur şi simplu el este. Poate chiar este părintele tuturor lucrurilor, fiinţelor, fenomenelor.

Timpul trece… Dar nu se sfârşeşte. E mai tânăr şi mai bătrân decât omul.

Comentariile le puteti adresa pe acest blog sau pe adresa de e-mail: mihaisilviubotezatu@yahoo.com

Advertisements