Atunci când plecăm….

Şi uite-i cum îşi aranjează locuinţele, cum zâmbesc când spun “Nu voi sta mai mult… Sunt în pregătiri”, sau când iau decizii ferme şi afirmă: “Sunt tânăr, mă voi implini acolo, aici nu am nicio şansă”. Ei sunt! Cavalerii de astăzi, cavalerii români, care îşi planifică viitorul pe meleaguri necunoscute dar pe care doresc să le cunoască îndeaproape aşternându-şi ideile şi speranţele în spaţii cu care nu sunt familiarizaţi dar pe care le consideră propice pentru o viaţă normală, aşa cum la ei acasă nu ar găsi… Şi nu e fugă, nu e teamă, nu e abandon, este o hotărâre pentru propria salvare… Ei nu pleacă pentru că vor să ducă o viaţă mai bună, ei pleacă pentru că vor să ducă pur şi simplu o viaţă bună.

Şi-au pus mereu întrebări: “Noi cum putem reuşi dacă nu ne putem susţine financiar decât prin mari sacrificii pe care trebuie să le suporte în special rudele noastre? Sunt tot felul de meserii… Consilieri, Psihologi, Avocaţi, Ingineri, astfel de meserii ne-am dori  şi noi să avem, însă în ţară noastră nu am fost informaţi despre investiţiile pe care trebuie să le facem pentru a avea o astfel de meserie: Formări profesionale, cursuri extraşcolare, şi câte altele care trebuie plătite…”

Au considerat că se pot lupta, că pot persevera şi că pot învinge. Doar există expresia: Dacă vrei, poţi! Tot ce trebuie să faci este să ai puţin curaj… Dar când au văzut că persoanele cu care interacţionează nu au acest minim de cutezanţă, atunci cum ar fi putut ei să reuşească?

Iar cei fără acel minim de îndrăzneală se întreabă acum: De ce pleacă “ei”? De ce părăsesc patria? Iar ei răspund: Plecăm pentru că suntem tineri, dornici de muncă, vrem să ne construim propria viaţă, iar ţara noastră este individualistă, coruptă, plictisită, agresivă, iar în organizaţiile în care dorim să lucrăm, precum cele de stat, sau chiar în politică, posturile de muncă sunt greu de găsit, iar dacă sunt găsite, condiţiile de lucru nu sunt uşor de acceptat. Pe lângă asta, de ce este prezent clişeul: “Eşti tânăr, nu ai experienţă, deci nu ştii nimic, aşa că lasă capul aplecat”.

Toţi cei care pleacă, mai spun: “Este ţara viselor dacă îţi place să fii dezamăgit, este zona incredibilului dacă doreşti să-ţi testezi limitele toleranţei birocratice, este patria de suflet dacă tânjeşti să câştigi prin combinaţii sau escrocherii, se prezintă a fi tărâmul deprimant financiar şi social estetic dacă eşti intelectual, se poate dovedi a exista într-aceasta succesul dacă eşti fotbalist, manelist, imoral, incompetent dar agresiv, sau închizi ochii când vezi problemele ţării. Este ţara în care se pot întâmpla multe… Zarva politică, birocraţia excesivă ne conduc către saturaţie. Dacă ne-ar verifica psihologii s-ar observa clar că suferim de numeroase complexe sau de numeroase tulburări. Aici, în patria mamă, observăm că aceasta ne este vitregă. Iar că tot veni vorba de psihologie, în această patrie se observă cum toată lumea se consideră psiholog. Dar chiar în condiţiile acestea, echilibrul nu mai există: Se doreşte doar muncă, muncă, muncă, care la noi în ţară este foarte obositoare şi nestimulativă. Filozofii sunt înlăturaţi din cauza celor care se cred că sunt filozofi şi care prin opiniile lor subiective îi enervează pe oameni, urmând ca aceştia din urmă să considere că filozofia la noi în ţară se face prost, şi au acest gând din cauza faptului că ei îi consideră pe filozofii neavizaţi că sunt avizaţi, şi de aici se naşte opinia nefastă despre filozofi în general.”

Da, Da… Acestea sunt unele dintre motivele pentru care cei care vor să plece, chiar pleacă! Aceştia mai afirmă următoarele:

Observăm că managerii de pe la cluburile sportive, moderatorii de emisiuni în acest domeniu, se întreabă de ce nu progresăm? De ce suntem slabi? Păi suntem astfel în momentul în care şefii, directorii cluburilor sportive sunt nişte needucaţi, lipsiţi de discernământ, care nu conştientizează faptul că performanţa se face prin stabilitate, şi nu prin schimbarea antrenorilor la fiecare două luni sau prin transferuri ieftine de jucători”.

Noi, cei care plecăm, am avea mai multe de spus. Nu ne este comod să părăsim ţara noastră, dar facem acest lucru deoarece este o stare morbidă de comoditate într-aceasta. Toţi vor să fie comozi. Iar cei care vor sa facă eforturi, ajung până la urmă la final… Rămânând doar cu efortul depus. Nu, aceasta nu este o viziune pesimistă, ci una realistă. Plecăm pentru a ne întoarce într-o zi… O să îmbunătăţim situaţia. Nu va fi mereu aşa….”

Dorim în final să ne uraţi drum bun…”

O… Şi le urăm drum bun. Îi aşteptăm înapoi cu drag, asta dacă nu ne vor fi găsit şi pe noi plecaţi…

Totuşi nu am plecat cu toţii… Am mai rămas unul, doi, trei, patru… Şi dorim să ne uraţi succes, voi, cei care aţi plecat, deoarece încercăm să facem o ţară normală. Poate vom lucra împreună, voi acolo, noi aici, iar rezultatele aşteptate este posibil să ne facă fericiţi.

Advertisements