Poliţia şi fuga ei

Un nou drum… Consideri că te va solicita fizic acesta, mai ales în condiţiile atmosferice actuale unde soarele este regele tuturor. Frumos, intangibil şi impetuos pătrunde în aproape orice colţişor dintr-această lume. Ce paradox, spui tu,  soarele atinge pe fiecare persoană fără să-i ceară voia, dar noi ca oameni nu putem ajunge la el, nu-l putem atinge, nu-l putem condiţiona în niciun fel. Cu toate că se aude că şi el ar fi muritor… Diverse cercetări ştiinţifice arată că peste miliarde de ani va înceta şi el din viaţă, se va stinge.

Să crezi în chestia asta sau să nu… Parcă nici nu vrei să afli, nici nu îţi vine uşor să te documentezi în mai amănunt deoarece te-ai săturat să vezi cum toate instituţiile de tehnologie şi cercetare vor să descopere sau să creeze până şi programe prin care omul să fie capabil să afle până la ce vârstă va trăi – zi, lună, an, oră. Ţi se produce impresia că cercetarea nu este pentru umanizare ci pentru dezumanizare. Trăieşti cu impresia că se încearcă elaborarea unui soi de “om-programat”, pierzându-se astfel secretul, entuziasmul şi bucuria în momentul în care o persoană intră în contact cu lucruri, evenimente şi fenomene noi.

Îţi trece prin cap că omul este perfect tocmai pentru că lumea consideră că este imperfect. De ce trebuie să fii perfect ca să fii perfect? Oare nu ajunge să fii perfect având la bază atribute imperfecte?

Stai şi meditezi la ceea ce ai gândit mai sus şi mai reuşeşti să dai naştere câtorva elemente pe care le consideri filozofice şi care sună cam aşa:

Oare atunci când iubeşti pe cineva, când eşti îndrăgostit, îţi doreşti să fii raţional? Chiar consideri că este un defect tremurul corporal în momentul când te sărută persoana iubită sau remarci pe stradă un chip frumos? Crezi că dacă te laşi “pradă” emoţiilor în anumite momente este o slăbiciune? Nu ! Cu siguranţă nu ! Dacă aş controla tot înseamnă că nu aş mai putea trăi şi inovativ, creativ, spontan, ritmic, uimitor, fascinant, nu aş mai putea simţi puterea clipelor superbe umplute cu drag de fericire atunci când sunt mândru de munca mea, când sunt mulţumit de cercetările mele, când simt că îmi iubesc părinţii, apropiaţii, prietenii şi până la urmă… Toţi semenii.”

Trecând la altă chestiune consideri că poate nu ar strica un anumit control în anumite privinţe. Cum ar fi cel asupra stărilor de furie pe care le exercităm asupra fraţilor noştri şi care uneori au consecinţe teribile. Nu vrei să spui că nu ar trebui să ne descărcăm de furie… Spui doar că ar trebui să ne exprimăm nervozitatea în anumite contexte. “Aici de ce nu se “bagă” instituţiile de cercetare? De ce psihologii nu lucrează în acest sens? De ce nu se pun întrebări gen: Cum se poate inventa un loc în care oamenii să-şi exprime furia  – dat fiind faptul că această reacţie comportamentală e firească dar periculoasă -,  în locul acelora care vizează “cum se pot crea aparate care să le atenţioneze pe femei când vor face riduri şi pe bărbaţi când vor cheli”.

E drept… Omul învaţă de când se naşte că oamenii sunt şi buni şi răi. Însă care sunt rezultatele până acum? Când ne gândim că din cauza disfuncţionalităţii sau tulburărilor psihice ale unor persoane miliarde de oameni au murit în războaie, revoluţii, greve, atunci te întrebi… “Zeilor, unde sunteţi??

 

Când vezi că orgoliile anumitor lideri politici au pus capăt vieţilor a numeroase persoane, aşa cum s-a întâmplat cu bine cunoscuta mineriadă din Bucureşti, unde tineri ca tine, studenţi, au murit sub loviturile unor barbari cu două-trei clase de şcoală, când femei şi copii au fost proscrişi, au fost pe nedrept victime ale unor interese sociale, economice cât şi politice, atunci îţi vine cu greu să spui că omenirea a  învăţat ceva.

 

“Violenţa naşte violenţa… Oh da ! Cât adevăr”, spui tu fiind aplecat cu capul gânditor şi relaxându-te într-o toropeală tare plăcută pe fotoliul din sufragerie…

Deodată îţi simţi obrazul umed, îţi ridici degete în apropierea chipului şi îţi atingi blând, delicat partea superioadă a obrajilor. Observi că plângi… De ce oare? Conştientizezi brusc că unele lucruri sunt comutative. Violenţa naşte atât indiferenţă cât şi ură aşa cum indiferenţa şi ura la rândul lor produc violenţă. Ce e oare de făcut? Cineva să-mi dea o mână de ajutor spui tu cu glasul ce a avut o intensitate simiţită doar de tine.

Te ştergi cu un prosop catifelat pe faţă, te speli apoi pe ochi şi din noi te ştergi cu acel prosop pe care îl arunci artistic pe canapeaua ta preferată de pe care ai văzut desenele când erai mic cât şi filmele dramatice, comice, de viaţă când ai mai crescut.

Te duci la cumpărături. Vrei să-ţi iei nişte cartofi, nişte ceapă, câteva sniţele de porc, cârnăciori, un pepene şi câteva pachete de biscuiţi cu cremă de ciocolată.

Pe la jumătatea drumului începi să te trezeşti din starea ta contemplativă remarcată prin statornicia pleoapelor ochilor care nu se mai mişcau de mai bine de câteva minute, timp în care mergeai la pas uşor şi elegant către magazinul dorit dând din când în când “bună ziua” la cunoscuţi.

“La ăştia de ce le tot dau bună ziua ? Te opreşti tu şi-ti spui… Până la urmă îi văd mai tot timpul… “Bună ziua, bună ziua… Asta-i bună ! Nici măcar nu le pasă de mine, e o chestie legată de convenţia socială, convenţie care uneori te salvează, alteori te exasperează… Nu zic că mie îmi pasă foarte mult de ei… În fine, te gândeşti tu, hai să merg mai departe, mi-e lene să mă gândesc la asta acum.”

Ajuns aproape de magazin observi cum un poliţist iese din maşina sa parcată la marginea şoselei care duce către  gangul săgetat de tine şi către drumul principal ce îndrumă către cel mai apropiat oraş.

Poliţistul se îndepărtează de maşina sa din ce în ce mai mult şi ajunge lângă o zonă de pe un trotuar de la marginea unui bloc unde se regăseau două doamne care vindeau pepeni.

Omul legii a început să le percheziţioneze şi să le întrebe daca au autorizaţie ca să vândă pepenii în acel loc. În acest timp, la un bloc apropiat de cel în care se desfăşura acţiunea menţionată sesizezi cum câţiva bădărani băteau mingea (de menţionat că era ora 12:00 – perioadă când oamenii se relaxează sau se odihnesc în casele lor, bătrâni care vor să citească o carte sau un articol dintr-un ziar în linişte), provocând astfel un zgomot terebil.

Tot în apropiere o mamă îşi lovea copilul de vreo trei ani din cauza că acestuia i-a scăpat o jucărioară pe jos.

Urmăreşti concomitent toate cele trei scene: Poliţistul deja a zăbovit vreo jumătate de oră cu cele două doamne nerezolvând mai nimic.

Stai şi menţionezi în gând apoi: “Măi să fie… Chiar dacă femeile alea nu aveau autorizaţie, oare cu ce procedau aşa de grav? Oare cu ce ne afecta pe noi, ceilalţi cetăţeni faptul că se vindeau pepeni acolo în acea zi? Toţi luam de acolo. Într-adevăr, dacă nu ai acte în regulă nu este tocmai legal. Dar totuşi, femeile acelea ne fac bine până la urmă… Luăm pepeni, nu ne forţează, nu ne bagă pe gât. Dar dincolo… Acei bădărani care bat mingea? Acea femeia care îşi lovea copiulul? Poliţistul unde e? Mai mult decât atât, seara, trecut după ora 24:00, când tot felul de câini urlă la lună, când tot felul de fraieri trecuţi de vârsta de 25 de ani care nu au ce face decât să stea în faţa blocului, să asculte muzică şi să râdă la cele mai mici şi grosolane glume, situaţii care deranjează persoanele din jur ce dorm sau se odihnesc, oameni care au muncit şi vor să tragă un pui de somn, poliţia unde este? De ce nu intervine? De ce dacă dau telefon se mişcă greu, iar chiar dacă ajunge la timp mereu se găsesc doi-trei “oameni ai legii” care să sfărşească să bea o berică  sau un suc rece cu răufăcătorii, cu parveniţii, de ce? “

Te duci să-ţi faci cumpărăturile… Când termini şi te întorci pe acelaşi drum pe care ai venit (de regulă nu procedezi aşa dar de data asta ai vrut să vezi cum s-a încheiat povestea doamnelor chestionate de poliţist) observi că “vânzătoarele de pepeni” erau tot acolo, cu pepenii lor cu tot. “Ce bine ! Afirmi tu, uite că n-au păţit nimic, pot să-şi desfăşoare activităţile în continuare.”

Uneori “paznicii cetăţenilor” nu intervin în situaţii cu adevărat periculoase sau nocive pentru oameni din cauză că le este lene sau sunt “prea ocupaţi” ori “preocupaţi” de altceva, cum ar fi să se uite la femei pe stradă, să bea un suc cu amicii de la magazinul de peste drum, să asculte meciul sau să facă rapoarte interminabile…

Pe unele maşini de poliţie scrie: “Siguranţă, încredere şi protecţie”. Poate ar trebui să scrie şi: “Cetăţene, crează-ţi siguranţă, încredere şi protecţie singur… Că noi de un impresioant număr de ori nu suntem capabili să facem acest lucru pentru tine chiar dacă tu ne plăteşti salariile prin impozitele şi taxele pe care le dai lună de lună. Să trăieşti ! “

 

Ajungi aproape de casă… Îţi mişti buzele uşor spunând:  “Poliţia… Ahh… Cât o iubesc ! “

Notă: La final este important de specificat conceptul nou prezent în acest blog, şi anume: Dacă ai dorinţa să fie prezente anumite articole despre anumite subiecte atunci poţi  exprima opţiunile pe acest blog sau pe adresa de e-mail: mihaisilviubotezatu@yahoo.com

Advertisements