Despre muncă şi sacrificiu

Ne-am întâlnit deseori cu expresii precum: “Fără muncă multă, multă, multă, nu poţi face nimic”; “Nimic bun nu se poate face fără sacrificiu”. Desigur, mai există destul de multe combinaţii de aserţiuni precum cele de mai sus din care reiese că succesul într-o activitate se poate realiza doar prin sacrificiu sau prin muncă incredibil de istovitoare.

Ce-i drept, aceste preconcepţii există şi din cauza faptului că suntem influenţaţi foarte mult de “reperele sociale” pe care le regăsim în mass-media, în şcoli, la serviciu etc.

Cum se manifestă această influenţă? Prin simplul fapt că auzim în permamenţă cât de greu este să supravieţuieşti în societate dacă nu ai carte, dacă nu eşti educat, dacă nu-ţi creezi relaţii sociale, dacă nu laşi plăcerile pe locul secund ş.a.m.d.

Pe sportivi îi auzim în permanenţă cu aceeaşi poezie: “Trebuie să muncim, să lăsăm departe distracţiile…”

Pe învăţători îi observăm că afirmă: “Nu mai freca menta degeaba… Trebuie să înveţi de dimineaţă până seara, doar aşa poţi ajunge cineva.”

Pe lângă aspectele deja menţionate, observăm şi la unii oameni cu o educaţie respectabilă (profesori, oameni care lucrează la diverse fundaţii ş.a.m.d.) cum sunt adepţii teoriei sacrificiului.

Dacă stăm să analizăm propriile noastre vieţi, observăm următorul lucru: Ziua suntem în stare de veghe şi spunem: “Suntem treji”, iar noaptea dormim pentru a ne odihni şi pentru a căpăta energie pentru a doua zi.

Mai observăm că trebuie să mâncăm de câteva ori pe zi pentru a putea funcţiona psihic şi fizic la un nivel normal. În caz contrar, se poate întâmpla să ne doară capul când citim, când facem vreo factură, când scriem ceva sau există posibilitatea nefastă de a ne ne simţi rău la stomac, de a avea stări de ameţeală, de a fi slăbiţi şi multe alte asemenea simptome.

Astfel iese în evidenţă că nevoia de echilibru este reală. După ce depunem un efort, ne putem relaxa. După ce alergăm, deseori se întâmplă să ne fie sete şi să dorim o gură de apă.

A nu se înţelege din ceea ce s-a scris până acum că omul trebuie să trăiască doar echilibrat, fără nicio altfel de experienţă prin care să-şi testele limitele corpului şi ale minţii. Poate să facă asemena teste, însă nu este de preferat să-şi facă o obişnuinţă din acest lucru.

Pe de altă parte, ne putem concentra în a ne testa limitele însă într-o formă organizată, pe etape, pentru a nu se produce vreo disfuncţionalitate care să ne afecteze grav integritatea fizică şi psihică.

Avem nevoie să ne consumăm energia? Atunci nu trebuie să apelăm la lucruri periculoase, extravagante dar nu prea sigure,  putem pur şi simplu să facem sport, să alergăm, să ne jucăm, să mergem la munte etc.

Iar acum, revenind în totalitate la ideea acestui articol, succesul în viaţă spre exemplu nu depinde în mod stringent, nu este realmente condiţionat într-o manieră fundamentală prin sacrificiu. Este drept, în anumite contexte este nevoie de spirit de sacrificiu, dar nu trebuie exagerată o asemena idee. Trebuie să ne gândim că printre condiţiile principale prin care ajungem să întreprindem ceva cu succes se regăseşte cea legată de procesul de învăţare corectă. Proces prin care asimilăm informaţii, cunoştinţe şi ne folosim de ele în cadrul relaţiilor şi evenimentelor sociale.

Un om iscusit în domeniul agriculturii spre exemplu nu se va sacrifica, nu va munci până la epuizare, până va cadea din picioare pentru a cultiva pământul. Fiind priceput, desigur că ştie ce trebuie să facă. Astfel ajungem nu la condiţia sacrificiului spre a reuşi într-un domeniu, ci ajungem la cea a cuvântului “Trebuie”. Cu alte cuvinte, pentru a putea face ceva corect şi de care să mă folosesc am nevoie să ştiu cum pot face acel ceva. Am nevoie de instruire.

Cu alte cuvinte, dacă ştim, putem.

Problema sacrificiului se poate pune, spre exemplu, în momentul când ne gândim că există copii care nu au acces la o educaţie, care nu au bani, şi pentru a ajunge să cunoască o anumită profesie ei trebuie să facă eforturi mai ridicate decât ale celorlalţi care au o condiţie financiară şi socială mai sigură. Exemplele pot continua.

Un exemplu paralel ne arată că o persoană care a avut parte de o educaţie potrivită, căreia nu i-au lipsit lucrurile necesare pentru a se dezvolta armonios în societate, a reuşit din perspectivă profesională să atingă nivelul dorit fără existenţa  unei munci epuizabile şi ale unor eforturi nemaivăzute. A ajuns cine a ajuns prin prisma faptului că a primit o educaţie corespunzătoare şi şi-a însuşit elementele sociale de care avea nevoie pentru a-şi atinge obiectivele.

Bineînţeles, în viaţă există şi determinare, voinţă, “Never Give Up” etc. Acestea pot intra în rândul sacrificului, dar seamănă mai mult cu un caracter puternic, o personalitate încrezătoare în abilităţile pe care le are.

Daca tot am vorbit atâta despre el, sacrificiul poate fi înţeles drept o renunţare, o evitare a unui bun sau lucru preţios ori a unei situaţii ce-ţi creează o anumită stare de confort, pentru a ajuta pe altcineva să-şi atingă obiectivele, să-şi urmărească interesele sau să obţină ceva. Tradiţional se mai traduce prin “Jertfă”

Cu alte cuvinte, vedem cum sacrificiul se poate manifesta, poate exista doar în condiţiile în care suntem în relaţie cu altcineva. În momentul când oferim un anume lucru.

Dacă lucrurile stau astfel, de ce mai menţionăm atunci când avem un succes, “Oau… Am ajuns aici, dar câte sacrificii am făcut”. Corect ar fi “Oau… Am ajuns aici, dar am depus ceva efort” .

Ceea ce trebuie punctat este că în viaţă nu în orice situaţie trebuie să faci sacrificii pentru a reuşi un anumit lucru. Nu trebuie să munceşti în aşa fel încât “să-ţi rupi spatele” pentru a atinge un anumit obiectiv. Prin acest articol nu se încearcă promovarea ideii că oamenii nu ar trebui să facă eforturi uriaşe pentru a ajunge unde îşi doresc, ci încearcă să evidenţieze faptul că nu toate situaţiile de viaţă cer acest lucru. Nu toţi oamenii sunt defavorizaţi, incorecţi, greu de minte şi câte şi mai câte pentru a face zi de zi sacrificii.

Se promovează în ziua de astăzi foarte multe stări negative, se promovează pesimismul, iar acest lucru conduce uneori în gândirea umană că lucrurile bune pe lumea asta se pot face doar extrem de greu.

Generalizarea în cazul de faţă nu este bună.

În final, trebuie specificat că în lume există sacrificii, sacrificaţi, dar şi echilibru, odihnă, relaxare.

Prin muncă obţinem ce ne dorim, este drept. Însă munca în exces, munca necontrolată, negândită, poate cauza situaţii nedorite.

Ar mai fi multe de spus referitor la subiectul acestui articol. Poate va continua cu partea a doua peste un anumit timp.

O seară cât mai frumoasă ! Ne “vedem” la articolul următor.

Apropo… Este prezent un nou concept în cadrul acestui blog. Dacă vreţi să se scrie articole pe anumite subiecte puteţi adresa ideile voastre pe acest blog sau la adresa de e-mail: mihaisilviubotezatu@yahoo.com

Advertisements