Profesorii evaluaţi de cǎtre studenţi

Profesorii au un rol important în universitǎţi deoarece aceştia reprezintǎ intermediarul dintre informaţii şi studenţi. Mai mult decât atât, un cadru didactic asigurǎ explicaţii, dovezi, argumente şi chiar consiliere studenţilor în momentul când se predǎ un curs sau un seminar. Consiliere în sensul în care profesorul reprezintǎ specialistul care poate desluşi sau lǎmuri anumite neclaritǎţi pe care se poate sǎ le aibǎ studenţii, iar acest fel de “rezolvare”, de lǎmurile reprezintǎ nu doar o pǎrere subiectivǎ sau numai anumite gânduri, care puse cap la cap într-o ordine universal valabilǎ din punct de vedere logic pot sǎ capete o structurǎ rezonabilǎ la nivel comprehensiv, dar rudimentarǎ în ceea ce priveşte aprofundarea sau cunoaşterea propriu-zisǎ a fundamentelor unei tematici de curs, ci înseamnǎ pǎrerea sau explicitarea din partea unui om certificat, specializat pe domeniul sǎu, ceea ce, în condiţii normale, ar reprezenta corectitudinea şi precizia în momentul furnizǎrii de informaţii studenţilor.

Totuşi, existǎ şi situaţii în care studenţii sunt nemulţumiţi de modul în care predǎ un profesor. Printr-o uşoare extindere, sau, altfel spus, printr-o raportare mai largǎ la relaţia dintre student şi profesor, putem observa cǎ nu doar aceastǎ “nemulţumire” este prezentǎ, pe lângǎ aceasta sunt şi insatisfacţii legate de comportamentul profesorului, faptul cǎ lipseşte uneori de la ore sau întârzie la acestea, sistemul de evaluare, sistemul de notare, cunoştinţele pe care le furnizeazǎ în timpul orelor şi alte asemena situaţii.

Într-o manierǎ sincerǎ, specificǎ acestui blog, este obligatoriu de menţionat cǎ existǎ profesori care sunt apreciaţi de cǎtre studenţi pentru modul în care îşi desfǎşoarǎ aceştia activitatea didacticǎ.

Având în vedere aceste lucruri, în prezent starea de fapt permite profesorilor sǎ evalueze studenţii pentru anumite contexte şi cu o multitudine de instrumente.

Pentru notare, studenţii au examene pe care sunt obligaţi sǎ le susţinǎ, au probe orale, proiecte de fǎcut, uneori chiar şi referate.

Pentru alte activitǎţi conexe domeniul facultativ îşi mai fac apariţia ocazional şi chestionarele pe care le înmâneazǎ profesorii învǎţǎceilor.

Se întâmpla ca lectorii, conferenţiarii, asistenţii, doctoranzii etc. sǎ impunǎ un anumit comportament studenţilor. Li se explicǎ cum trebuie sǎ se comporte atât din punctul de vedere al disciplinei cât şi dintr-acela al studiului.

A nu se înţelege cǎ în chestiunea aceasta este un lucru neapǎrat rǎu ceea ce se întâmplǎ. Se prea poate ca un lector spre exemplu sǎ ştie mai bine datoritǎ experienţei sociale acumulate cum decurg mai bine lucrurile. Tot la fel de bine se poate ca un alt lector sau profesor, asistent etc. sǎ nu ştie exact cum sǎ se raporteze la relaţiilor cu studenţii. Motive sunt multe, putem enumera câteva: Caracter impulsiv, supradominant, stǎri de iritabilitate, de jenǎ, de timiditate, furie, nemulţumire profesionalǎ, diverse prejudecǎţi obţinute prin educaţie etc.

Luând în considerare cele spuse mai sus, şi concluzionând cǎ evaluarea studenţilor de cǎtre profesori este suficientǎ şi eficientǎ mai ales prin prisma dovezilor care sunt agǎţate de amintirile tuturor datoritǎ stabilitǎţii de care a dat dovadǎ de-a lungul timpului, şi adǎugând cǎ prin astfel de proceduri educaţionale au existat şi oameni care şi-au creat o carierǎ solidǎ pe baza informaţiilor şi abilitǎţilor dezvoltate în spaţiul educativ public şi, mai mult, observându-se clar cum un numǎr semnificativ de oameni ieşiţi de pe bǎncile facultǎţilor şi-au gǎsiti locuri de muncǎ, este permisǎ finalizarea acestui punct de vedere prin cuantificarea cu informaţiile referitoare la faptul cǎ pe lângǎ acest succes, aparent modest, de a merge înainte cu sistemul de evaluare îndreptat doar cǎtre studenţi suntem conştienţi şi de lipsa lui de perfecţionare, sau altfel spus, corectitudine şi precizie deoarece existǎ pǎreri contradictorii conform cǎrora nu este drept ca studenţii sǎ nu-şi expunǎ pǎrerile în faţa profesorilor, întrucât şi cei care studiazǎ au dreptul sǎ evalueze în condiţiile în care facultatea poate fi vǎzutǎ şi ca un furnizor de servicii şi, dacǎ lucrurile stau aşa, atunci clientul are dreptul sǎ spunǎ ce nu-i convine la “produsul” pe care l-a achiziţionat şi, în consecinţǎ, o moţiune precum “Profesorii ar trebui sǎ fie evaluaţi de cǎtre studenţi” trebuie cel puţin sǎ fie gânditǎ şi luatǎ în serios.

Desigur, de câţiva ani, în România existǎ legea conform cǎreia profesorii sunt obligaţi sǎ fie evaluaţi de cǎtre studenţi. Mai nou, în noua lege a educaţiei este specificat din nou acest lucru. La consultarea legii educaţiei când încǎ se afla în dezbatere publicǎ, aceasta lege putea fi vǎzuta la articolul 262. Pentru o mai buna informare, verificaţi informaţiile pe edu.ro

Însǎ partea practicǎ a legii nu este sesizabilǎ. Foarte puţine facultǎţi din România respectǎ o astfel de lege.  Poate prin implicarea studenţilor se poate crea o nişǎ conducǎtoare cǎtre îmbunǎtǎţirea acestei stǎri actuale.

Se pun întrebǎri cum ar fi: De ce sǎ fie evaluat profesorul? Este studentul în stare sǎ aprecieze corect calitǎţiile şi defectele unui profesor? La ce ar ajuta o astfel de evaluare? Nu reprezintǎ doar o pierdere de timp? Care sunt metodele de evaluare?

Desigur, pentru aceste întrebǎri se pot oferi rǎspunsuri clare.

Profesorul trebuie evaluat deoarece primeşte un rǎspuns din partea “clienţilor” lui de felul în care şi-a fǎcut treaba, şi astfel îşi poate îmbunǎtǎţi sau menţine comportamentul didactic. Mai mult decât atât, studenţii vor avea sentimentul de participare într-un context care, de multe ori, reprezintǎ drumul pe care şi l-au ales pentru a-şi continua viaţa.

Se întâmplǎ ca studenţii sǎ fie nemulţumiţi, profesorii trebuie sǎ fie conştienţi de lucrul acesta.

Studentul este în stare sǎ aprecieze corect calitǎţile şi defectele unui profesor atâta timp cât cel dintâi simte cǎ este ceva în neregulǎ. Poate sǎ nu fie, dar însǎşi acea stare îl conduce pe student sǎ exploreze şi sǎ-şi clarifice dubiile. Un profesor nu trebuie sǎ vadǎ o astfel de evaluare drept un afront, trebuie sǎ priveascǎ lucrurile ca o situaţie normalǎ, beneficǎ pentru relaţia student-profesor deoarece cele douǎ pǎrţi se pot cunoaşte mai bine prin evaluǎri.

Metodele pot fi discuţiile propriu-zise, chestionarele studenţilor cǎtre profesorii lor, lucrǎri etc. Spre exemplu, un chestionar poate sǎ fie în felul urmǎtor:

Tema: Cum credeţi cǎ se comportǎ studenţii, cum consideraţi cǎ ar trebui sǎ se manifeste, cum sǎ înveţe etc..

Ideile desigur cǎ sunt multe, precizaţi-le !

Acest articol a luat sfârşit. Pentru întrebǎri, idei, nelǎmuri puteţi comenta pe acest blog sau sǎ scrieţi pe adresa de e-mail: mihaisilviubotezatu@yahoo.com

Vǎ  mulţumesc!



Advertisements