Munca şi beneficiile ei

Pentru a-şi asigura existenţa, omul are nevoie de a-şi satisface anumite trebuinţe psihofiziologice. Cele mai importantante consider că sunt cele fiziologice, iar printre acestea se numără şi trebuinţa pentru hrană, odihnă, siguranţă sanitară.

Omul nu are acces la acestea în orice moment doreşte, sau, mai bine zis, nu le obţine nici gratis, nici fără efort. Pentru a putea mânca, proteja, asigura sanitar, social etc. el trebuie să muncească în vederea obţinerii resurselor care facilitează obţinerea celor descrise mai sus.

Există mai multe feluri de muncă însă, înainte de a le prezenta, doresc să menţionez în linii mari ce înseamnă conceptul acesta în viziunea mea.

Astfel, afirm că reprezintă o serie de cunoştinţe pe care omul le-a obţinut prin exerciţiu şi pe care o foloseşte în vederea prestării unor servicii sociale corespunzătoare, care se bazează pe producţie de diverse tipuri existente, mai mult sau mai puţin concrete şi palpabile şi în urma cărora se obţin beneficii de ordin material.

Când m-am raportat la fenomene de producţie mai mult sau mai puţin palpabile, am făcut referire la acele tipuri de activităţi care implică, spre exemplu, utilaje pentru a produce materiale textile, plastice, alimente, hârtie etc. şi activităţi de pe urma cărora nu se evidenţiază fizic, foarte bine, rezultatele – asta nu înseamnă că nu sunt bune, pur şi simplu aşa se desfăşoară acea muncă – cum ar fi terapiile psihologice, jurnalismul, mass-media şi, interesant, acestea din urmă se bazează pe producţia de tip comunicativ, într-o oarecare măsură curativ şi, nu în ultimul rând, informativ.

Am spus mai devreme că există mai multe tipuri de muncă. Sunt mulţumit să le repartizez în două categorii: 1.Concrete.  2.Spirituale (non sau mai puţin concrete). Înainte de a începe prezentarea acestor categorii, vreau să precizez că sunt de acord şi îmi plac la fel de mult atât activităţile concrete cât şi cele mai puţin concrete.

În prima categorie intră acele acţiuni ce implică muncă fizică ce diferă ca grad de intensitate în funcţie de meseria prestată. În acest sens, exemplific prin următoarea meserie: Agricultor – acesta poate să presteze o astfel de muncă pentru a-şi asigura nevoile personale. Are mai multe posibilităţi de a face acest lucru. Lucrează ca agricultor doar pentru sine sau are activităţi de vânzare-cumpărare unde colaborează cu diverse magazine, cu diverşi clienţi pentru a obţine, eventual, un profit mai mare. Cum colaborează? Prin cultivarea pământului se obţin anumite alimente care pot fi vândute industriei specializate în acest sens.

În cea de-a doua categorie, deosebesc acele acte sociale care au ca scop informarea, influenţarea sănătăţii psihofiziologice prin comunicare şi relaxare. Printre altele, specific şi activităţile artistice, contemplative cu un profund caracter de cunoaştere a propriului sine.

Ilustrez cele pe care tocmai le-am spus prin a prezenta câteva dintre acele activităţi existente în ziua de astăzi: Piesele de teatru, au ca obiectiv prestaţia artistică; Psihologia – studiază psihicul uman şi, aici, doresc să fac o menţiune. În ultimele săptămâni am tot considerat că psihologia este o ştiinţă, dar una vagă, care nu are foarte bine delimitate instrumentele cu care lucrează, iar pentru a masca acest lucru se foloseşte de foarte multe alte metode care impresionează prin numărul lor, dar care, în realitate, nu se poate spune cu exactitate cât de importante sunt pentru viaţa umană; Muzica – efect de relaxare; talk-show-urile – destindere, informare, analiza socio-politică.

Acum că am diferenţiat într-o măsură subiectivă felurile de producţie şi am şi adus argumente solide pentru a arăta că prin muncă omul îşi asigură existenţa deoarece sunt anumite beneficii implicate, voi trece la partea legată de rolul muncii pentru om cât şi pentru societate.

Văd astfel lucrurile: Fiecare meserie are rolul ei bine definit prin care asigură bunăstarea materială acelora care o prestează cât şi a celorlalţi oameni din societate care obţin rodul ei. Ei obţin acel rod plâtind-ul, aşa cum, şi alte persoane plătesc pentru munca lor. Producem prin comunicare şi materie. Aceste lucruri coexistă şi sunt de părere că este un lucru bun deoarece aceste două, să le spunem entităţi, interacţionează permanent.

Ca să exemplific beneficiile meseriilor prestate în lume, prezint următoarea ipoteză.

Un psiholog are nevoie să-şi zugrăvească casa. Psihologul neştiind să facă acest lucru, cheamă un zugrav. Acesta din urmă, are anumite dificultăţi în familie şi ar dori să vorbească cu un psiholog. Aşadar, se va duce la psiholog şi, poate îşi va rezolva problemele. Vedeţi, fiecare meserie are rolul ei şi activităţile de muncă interacţionează între ele pentru bunăstarea socială. În cazul nostru, zugravul l-a ajutat pe psiholog cât şi invers.

Rolul muncii nu este doar acela de producţie. O să dezvol în continuare acest aspect.

Văd în anturajele în care mai sunt câteodată antrenat, cum unii dintre colegi, cunoştinţe etc. îmi spun cât se bucură de faptul că nu fac nimic la serviciu, că se plictisesc şi câştigă bani. Mai şi precizează în felul următor: “Mă duc la serviciu, dorm, joc poker cu colegii, ne mai uităm pe la T.V., mai trece timpul şi aşa facem banii”, şi apoi, după ce a afimat chestia asta, mai şi zâmbeşte parşiv sau, opusul, izbucneşte în hohote. Oarecum nu este o chestie de mândrie, e un lucru legat de şmecherie – de diferenţere faţă de alţi oameni care muncesc. Cei care se plictisesc la muncă şi se mai şi laudă cu chestia asta, vor să spună: “Bă, eu sunt şmecher, faţă de alţii eu obţin bani că nu fac nimic”. Este şi acel sentiment de unicitate profundă care merge cot la cot cu acea diferenţiere despre care vorbeam. Individul care nu face nimic se simte unic. Cine mai e ca mine? Stau degeaba şi primesc bani. Bineînţeles, pentru această situaţie nocivă din punctul meu de vedere este vinovat atât individul cât şi supraveghetorii acestuia şi, respectiv, organizaţiile/firmele/instituţiile la care lucrează.

Dar, la polul opus, avem şi oameni care iubesc activitatea pe care o prestează, le face plăcere să aibă un loc de muncă pe care îl apreciază şi pe care îl consideră mai mult decât  o meserie, ci ca o profesie şi un mod de viaţă. Parcă întineresc când lucrează, o fac cu zâmbetul pe buze sau, dacă nu-l afişează, este prezent în interiorul lor. Aceşti oameni parcă întineresc şi lumea. Desigur, este posibil, în viziunea mea, să existe şi oameni care să iubească meseria pe care o au, însă să fie mai puţin sau deloc pricepuţi la ea. În acest caz, este nevoie de investigaţii.

Prin muncă ne asigurăm şi-un exerciţiu fizic, chiar psihofiziologic. E un soi de antrenament – iar printr-acesta, ca şi prin alte lucruri, se desfăşoară viaţa noastră.

Cum e mai bine şi de dorit, să fii obosit şi să-şi recapeţi energiile după o zi de muncă sau să fii obosit şi să-ţi recapeţi energiile după o zi de plictiseală? O, da! Şi plictiseala oboseşte omul, e chiar mai obositoare decât munca propriu-zisă, deoarece te scoate dintr-acel exerciţiu despre care am menţionat mai devreme. Numai capeţi acea energie, acel antrenament, te fofileşti şi îţi este greu să revii.

Plictiseala e nocivă, oarecum distructivă. Sau, ca să nu fiu aşa dur, plictiseala în exces duce la astfel de situaţii.

Aşadar, rolul muncii este şi de antrenare fizică şi psihologică pe lângă obţinerea resurselor prin care ne satisfacem trebuinţele umane. Această antrenare fizică şi psihologică ne luminează, ne face mai rezistenţi, mai cumpătaţi, mai inteligenţi, judecăm mai bine.

Referitor la munca în exces – cu aceasta nu sunt de acord. Unele dintre caracteristicile umane este şi aceea de a fi cumpătat cât şi cea de evitare a autodistrugerii.

Munca în exces reduce timpul alocat pentru odihnă, pentru refacerea din timpul petrecut în muncă normală. Dacă trupul şi mintea cere odihnă după o muncă normală, imaginaţi-vă ce cantitate de odihnă necesită după o activitate în exces. Iar dacă acea odihnă nu este satisfăcută – consecinţele care apar nu sunt tocmai dintre cele dorite.

Munca şi timpul de refacere de dupa aceasta sunt “parteneri de afaceri buni”. Trebuie doar să-şi respecte condiţiile din contract. Însă asta depinde de intermediar, adică de om.

Închei spunând, ca de fiecare dată, aştept să comentăm părerile voastre pe blog sau pe e-mail: mihaisilviubotezatu@yahoo.com.

Sănătate şi spor la muncă! 🙂

Advertisements