Va asteptam!
Intrarea este gratuita!
Targ de locuri de munca!
Relațiile sociale, profesionale, academice în multe țări din Europa ce oferă în prezent? Antrenează mintea, corpul, simțul practic? Mai mult ca sigur ca nu. Pentru ca o persoana să aibă un corp și o minte bine antrenate acesta trebuie sa exerseze trei deprinderi de baza, pe care, de prea multe ori pana acum, psihologia si implicit mediul academic, le-au lasat deoparte, și anume: Improvizația, organizarea propriei vieți și curajul.
România, una dintre țările din Uniunea Europeana, are parte de aceste trei deprinderi sau, dacă preferati, comportamente? Răspunsul este negativ. De ce? Ce trebuie făcut în această situație? Care sunt motivele pentru care comportamentele menționate sunt importante? Aflăm în cele ce urmează.
În nicio situație, indiferent de gradul de dificultate al acesteia, o persoană nu se poate prăbuși nici fizic și nici moral daca este educată. Și nu, educația nu înseamnă cei șapte ani de acasă, ani care, de fapt, de multe ori se traduc prin tradiții nocive, bolnavicioase, fără perspectivă, superstiții haotice și organizare socială defectuoasă. Cel puțin în România cei șapte ani de acasă fac casă bună cu modestia dusă la extrem (care astfel naște lipsa de competitivitate a țării în orice domeniu – economic, politic, sportiv), comportamentul precum: “lasă că nu trebuie să găsesc eu o soluție, cel de sus o să mă ajute”, constrângeri obtuze la care sunt supuși copiii, cum ar fi: Dacă vei țipa, apoi diseară la ora 12:00 o să te răpească cel rău; dacă nu ești cuminte bau bau o să te mănânce ca pe o furnică etc. Din cei șapte ani de acasă se educă mai mult frica și nu spiritul competitiv, corectitudinea, curajul, improvizația și organizarea propriei vieți. Mai mult, școala primară, generală, liceul, încurajează educația socială obtuză care s-a născut ori care a luat amploare în anii 1980-1990, și anume să faci afaceri doar în familie, să-ți găsești loc de muncă printr-o cunoștință, să furi dacă poți, de la serviciu, materiale și produse alimentare etc.
Dacă marketingul din anul 2013 ne înghesuie și când ieșim din bloc, când ajungem la serviciu, în licee etc. atunci educația din Țara Românească ne înghesuie prin limitare, prin lipsă de perspectivă și flexibilitate.
Cea mai mare violență din țara noastră în prezent o provoacă școala românească și marketingul incredibil de agresiv. Prin marketing se promovează teribilismul, consumerismul, alcoolul, distrugerea propriului corp. De ce credeți că în majoritatea reclamelor la produse alimentare, la semințe, la băuturi, la diverse medicamente sunt prezenți oameni grași (din cauze alimentare, a nu se simți vizați cei mai dolofani sau voluptuosi oameni care pur și simplu așa au constituția), neîngrijți, care pierd vremea într-un bar sau fast food, holbându-se la un meci sau la o demoazelă care face striptease? Pentru că acești oameni reprezintă publicul țintă. Aici sunt cei mai mari cumpărători. Clasa socială cea mai vulnerabilă și ușor de manipulat este constituită din astfel de oameni.
În școala românească există violența extremă deoarece permisivitatea în acest sens este incredibil de mare, de dolofană dacă vreți. De ce sunt magazine în școli care vând tot felul de obiecte prin care copiii se pot răni cu ele? De ce când se produce o bătaie afară sau în școală niciun profesor nu este prezent? Răspunsul poate avea mai multe variante: Neglijență, nepăsare, timiditatea profesorilor, lipsa de profesionalism, proasta organizare etc. Corupția și violența vor exista mereu în lipsa unei bune organizări. Dacă România, prin educația cetățenilor săi, ar fi un stat organizat, curajos și cu putere de improvizație (aici intrând inclusiv adaptabilitatea, flexibilitatea, perseverența) atunci corupția și violența nu ar avea “pământ fertil” prin care să se nască și implicit să crească. Să știți că discuțiile conform cărora corupția o fac oamenii din umbră, politicienii mafioți, criminalii, bogătașii, poate fi doar o scuză pentru lipsa de organizare a României. Este ca atunci când reciți o poezie. Dacă ai avut răbdare și ai alocat câteva ore pentru a o reține, atunci, chiar dacă te mai bâlbâi, tot o poți duce până la capăt. În schimb, dacă ai citit-o doar o dată ori de două ori, cu siguranță vei avea dificultăți în expunerea acesteia, iar scuzele își fac brusc apariția: Știți, eu am fost ieri la spital și nu am apucat să citesc prea bine (pe când adevărul poate fi că a jucat fotbal până a adormit pe teren). Este o dovadă că minciuna, corupția, evitarea problemelor poate lua naștere prin simpla prostie românească, precum și a altor țări din Europa, și anume fuga de muncă, de responsabilitate, curaj și organizare. Degeabă ne plângem că nu se poate face nimic. De fapt unii dintre noi nu fac nimic.
În Europa și chiar la nivel global se tot pierde din vedere un aspect vital pentru sufletul întregii umanități, și anume bunăstarea socială. Prea mulți oameni se luptă să supraviețuiască în loc să trăiască. Primul lucru pe care o țară ar trebui să-l facă este să faciliteze cât mai bine posibil locuri de muncă pentru cetățenii săi. Să se acorde salarii normale și nu simbrii de supraviețuire. Lupta pentru un loc normal de muncă nu ar trebuie să existe. Bazele competitivății nu înseamnă să te zbați pentru orice în viață, ci înseamnă să obții instrumentele necesare ce te ajută la dezvoltarea profesionala și personală printr-o manieră normală, obișnuită, prin care să te pregătești pentru a putea rezolva probleme mai grave, cum ar fi integrarea persoanelor cu dizabiliăți pe piața muncii. Am ajuns să dăm o sumă foarte mare de bani pe apă plată, pe medicamente hibrid, pe mașini, pe distracții distructive. Este nerealist și nefolositor.
Trăim ca să supraviețuim? Doar pentru asta?
Este uimitor cum invităm la suc, o persoană de care suntem atrași, prin telefoane, internet etc. fără a avea curajul să-i transmitem personal invitația. Lumea începe să uite din ce în ce mai mult și să memoreze din ce în ce mai puțin. Facem dragoste pe internet și audio, prin telefon, ne înșelăm unii pe alții, zâmbim nevrotic atât în fața prietenilor dar și în fața dușmanilor, iar când “ne lovim” de un om ferm, profesionist, educat, care nu zâmbește când discută cu noi îl catalogăm drept nebun. Nebunii sunt mulți dintre noi, iar cei normali sunt unii dintre aceia pe care îi etichetăm ca fiind nebuni.
Fete… Rar mai întâlnești o fată care să-și respecte promisiunea. Nici băieții nu sunt mai prejos. Oare nu ne-am săturat să spunem precum niște zombii: Off… Am uitat să te sun, am fost atât de ocupată, timpul nu-mi permite mare lucru. Te sun acum că am nevoie de ajutorul tau (dacă suna șeful răspundea și la 2:00 dimineața).
Când cineva comunică o astfel de scuză, poate că nici nu ar mai merita să discuți cu el sau cel puțin ar trebui să i se atragă atenția. De ce? Pentru că are probleme destul de mari. Unu la mână – dacă uită să sune înseamnă că oricum nu dorește să discute cu tine și doi: Este un plângăcios sau o plângăcioasă – se plânge mereu că nu are timp. Diplomația lipsește cu desăvârșire din educația socio-profesionala din majoritatea țărilor din Europa. Unii dintre tinerii angajați sau voluntari spun că îți trimit un document, o propunere, te ajută cu ceva și apoi evită subiectul sau nu-și țin promisiunea…
De ce? Cred că răspunsul îl știm deja.
Acum ceva vreme, poate acum prea multă vreme, domnișoarele și doamnele te impresionau doar prin glasul, vocabularul și decența lor, acum multe dintre ele te fac să te îndepărtezi de… Imi pare rău să spun, prostia lor, vocea și respirația monopolizate de tutun, lipsa de punctualitate și seriozitate, vocabularul haotic, gramatica subțire, care poate a fost uitată în pantalonii lăsați până la genunchi (în semn că acolo își fac și nevoile), nebunia conform cărora trebuia să traiască acum și nu mâine – având astfel o doză mare de egoism, superficialitatea cu care spun “te iubesc” fără să înțeleagă că acest termen înseamnă devotament, respect, muncă, viață, desăvârșire, onoare, dreptate, corectitudine, perseverență, ambiție, caracter puternic
De asemenea, băieții, au uitat cum să trateze fetele și poate, de aceea, unele dintre acestea au comportamente mai puțin dezirabile. Fuga nebună după alcool, burțile imense, muzica în urechi de dimineață până seara, infidelitatea dusă la extrem sunt, din păcate, elemente esențiale în descrierea multora dintre bărbații din Europa. Ce este în continuare uimitor (așa cum a fost, de fapt, și în toată istoria umanității de până acum) este că fetele, în căutarea bărbatului matur, dulce și puternic, acceptă imediat un tip mult mai în vârstă decât ele și cu un fizic nu prea demn de un gladiator ci mai degrabă de un alcoolist nedeclarat. Greșeala mare a fetelor este că de multe ori confundă ipocrizia unui bărbat mai în vârstă decât ele drept maturitate. Dacă are o mașină, nu vorbește foarte mult, fumează și merge des în vacanțe cât și la cumpărături atunci este matur. Ce ciudat… Este exact opusul maturități. Inconștient, probabil, unele dintre fete sunt atrase de bărbații “alcoolici nedeclarați”.
Dacă bărbații au prostul obicei de a lovi fizic femeile (astfel mulți dintre bărbați ar trebui să facă ani grei de pușcărie sau cel puțin să primească același tratament pe care îl oferă partenerelor lor), femeile au arma superficialității și a schimbării “comportamentului drăgăstos”. Spun te iubesc cu mare usurință, dar imediat ce observă un specimen mai dotat social decât partenerul lor și care le sensibilizează mai mult decât acesta și mai apar și două-trei conflicte în relația de cuplu, atunci apare cuvântul “nu te mai iubesc”. Cruzimea aceasta pentru multe dintre fete este ceva firesc. Fata care acționează astfel este și înșelată foarte des sau neînțeleasă și astfel dezamăgirile din viața ei se pot ține lanț.
Un bărbat și o femeie puternici vor crede în dragoste și se vor aprecia unul pe celălalt. Dragostea nu este doar o emoție, o stare, o perioadă, o relație, ci este viața însăși, acel sentiment care îți redă identitate în această lume, care oferă răspuns la tradiționala întrebare: Care este rolul meu în viață?
Un om puternic nu este neapărat acela care spune te iubesc, ci acela care te ajută, îți înțelege stările, vrea să afle mai multe despre tine, îți oferă spațiu și nu ți-l invadează, te apreciază ca om și nu doar ca iubit/ă. Iubirea înseamnă prietenie.
Așadar, ce putem face pentru a trăi în bunăstare și a nu ne mai lupta doar pentru supraviețuire? În primul rând să avem curajul a spune ce vrem să îmbunătățim în jurul nostru, procedând într-o maniera diplomatică și nu într-una agresivă, bădărănească, care este văzută în permanență în sportul românesc, mediul politic, mass-media, școală și liceu.
Totodată, trebuie să ne organizăm mai bine. Da…. Este indicat să ne trecem pe foaie ce vrem să facem și cum. La cine putem apela ca să ne ajute? Ce depinde de noi pentru a îndrepta lucrurile.
Alte lucruri pe care le putem face: Să nu ne mai grăbim peste tot. Nu trebuie să tratăm timpul nostru ca și cum ar fi un nisip mișcător. Timpul este bun cu noi, ne oferă ce dorim dacă avem curajul să-l înțelegem, să-l respectăm și să îi cerem prietenia. Desigur că avem impresia că trece haotic dacă ne tot plângem într-una, mințim și nu ne luăm inima in dinți pentru a fi competitivi, organizați, flexibili, antrenați pentru aceasta viață.
În romanul “iubita locotenentului francez”, scris de John Fowles, la un moment dat se precizează, aproximativ:
Luptăm pentru a ne salva aparențele sau pentru a ne salva sufletul? Aș adăuga: Vrem o țară cu o identitate puternică de sine sau vrem doar un banal de update, așa cum am ales în ultima vreme.
7 Days of Trust
O dată, doar o dată ochii-și înălță,
și fără veste, dulce și sfielnic ea roși,
Privirea-i când pe-a mea o întâlni…
Tennyson, Maud (1855)
Dragostea între doi iubiți provoacă dezamăgire de nenumărate ori. De ce? Poate din cauza faptului că nu este bine înțeleasă și alteori este grăbită, nu i se acordă respectul cuvenit.
Lucrurile, fenomenele importante și curate din viața noastră se obțin nu tocmai ușor și trebuie îngrijite suplimentar tocmai pentru sănătatea, puritatea și suficiența de fericire pe care le oferă celor care intră in contact cu ele. Desigur, îndoieli, nesiguranță, defecte or să existe mai mereu însă acestea nu reprezintă un pericol dacă avem încredere, optimism, susținem prietenia și implicit solidaritatea, acestea din urmă caracteristici fiind recomandate și îndrăgostiților.
Doi iubiți pot trece peste cele mai dificile obstacole deoarece cred în relația lor și nu renunță niciodată. Atunci când totul pare de neînțeles, chiar sumbru, dezarmonios cel mai bine este să se clarifice fiecare detaliu în parte. Despărțirea exista, este chiar destul de agasantă pentru viețile multora dintre noi, dar aceasta nu trebuie să reprezinte o tragedie dacă procedăm corect, calculat, calm. Despărțirea pe nepusă masă, fugitivă, năvalnică, bineînțeles că va răni sau chiar traumatiza cel puțin unul dintre membri cuplului, de aceea nu este recomandată. Dar… Daca o despărțire se face în acest fel, atunci poate că nici nu a fost vorba de iubire ori frica, neglijența, neseriozitatea l-au cuprins pe cel care decide o astfel de separare. De multe ori, într-o așa zisă relație de iubire există și lipsa de educație, onoare și apreciere, ce se regăsește cel puțin la unul dintre iubiți. Asemenea lipsuri se pot observa foarte ușor prin limbajul trupului, vocabular, concepțiile de viață, diferitele neglijențe, principiile în care crede, felul în care își petrece timpul, locurile pe care le frecventează…
Trebuie sa fim fericiți însă deoarece în povestea Ioanei si a lui Alexandru, dragostea gingașă, amuzantă, naturală, a reprezentat punctul culminant. Cum așa? Vedem imediat.
Sursă foto: Photobucket
Avea, fără doar si poate, o voce foarte frumoasă, măsurată și limpede, deși mereu umbrită de alean și adesea pătrunsă de patimă; era însă, mai presus de orice, o voce sinceră (Iubita locotenentului francez; John Fowles)
Cam așa a descris-o Alexandru pe Ioana după ce a auzit-o vorbind prima oară. Era o zi destul de călduroasă, cu toate că era luna martie, iar în România, primăvara nu mai vine de mult în această perioadă, simțindu-și prezența de abia pe la jumătatea lui aprilie, și băiatul a simțit nevoia să facă o plimbare în parcul lui preferat, destul de departe de locuința lui, cam la 6 km distanță. De îndată ce a ajuns în parc un morman de frunze galbene și verzi îi sări la propriu peste față întrucât o ploaie inopinată își făcu apariția având ca însoțitor o vijelie puternică sau sănătoasă cum spun bătrânii. Toată lumea de pe băncile parcului, de pe aleile acoperite de pietricele mici și jucăușe (la fiecare pas făcut de o persoana, acestea dansau, având parcă energia unor copii de 7-8 ani, ciocnindu-se și scoțând un sunet ce poate fi caracterizat ca o combinație între zăpada călcată iarna și frunzele călcate de picior toamna) fugeau sub pomi, în clădirile din apropierea parcului, la mașinile personale, astfel încât parcul deveni liber în aproape 7 minute, doar câțiva teribiliști insistând să rămână, și anume doi puști de vreo 15 ani care jucau un fel de fotbal, o bătrânică ce personaliza momentul vijelios afirmând că nu are nimic, ploaia e de la Dumnezeu și mai era Alexandru, eroul nostru.
Alexandru se bucura când afară ploua. Se simțea liber, liniștit, sănătos. Tot mergând cu “ploaia la umerii săi” a observat o tânără care pur și simplu plângea lângă o lădiță de înghețată din apropierea unui magazin de parc. Alexandru a simțit nevoie să intervină, crezând, la prima vedere, că este vorba despre o tragedie prin care este posibil să treacă domnișoara.
- Bună ziua, frumoasă domnișoară. De ce plângeți? Sunteți în competiție cu ploaia? Să știți că sunteți cam în dezavantaj, deoarece aveți doar doi ochi, iar cerul este un ciclop mult prea mare, care face cât cel puțin 10 perechi de ochi omenești.
- Bună ziua, nu vă pot spune de ce plâng, este ceva personal. Fata în acest timp a zâmbit, probabil datorită modului de abordare amuzant și interesant al lui Alexandru.
- Dacă este personal, vă rog ca data viitoare să nu mai plângeți în public. Pentru modul privat, trebuie să plângeți acasă.
- Sunteti amuzant, dar credeți-mă, îmi este rău, lăsați-mă să stau aici în ploaie, simt că mă vindec.
- Și eu simt la fel. Îmi place să mă plimb în ploaie și chiar vă admir curajul. Alte tinere de vârsta dvs. ar fi țipat că li se strică machiajul, însă pe dumneavostră ploaia vă face foarte frumoasă.
- Mulțumesc. Încercați să mă faceți să râd, să sțiți că reusiți, dar chiar vreau să stau singură… Vă rog…
- Știți cum îmi pot da seama de frumusețea adevărata a unei femei?
- Cum, domnule?
- Prin faptul că nu se machiază. Cine se machiaza oarecum încearcă să ascundă ceva de care nu este mulțumit.
- Dar v-ați gândit că poate încearcă să accentueze frumusețea pe care deja o are? Ce ar fi dacă și unii bărbați nu ar mai purta costum în anumite ocazii speciale deoarece se considera frumoși?
- De acord cu dvs., frumusețe de feme ie ce sunteți, dar să înțeleg din asta că fetele se machiază doar cu ocazii speciale? Atunci și ploaia este o asemenea ocazie.
- Aoleu, sunteți guraliv domnule și vă place să vă legați de orice detaliu în parte. Puteți să mă lăsați singură acum?
Alexandru totuși nu părea descumpănit de intențiile domnișoarei Ioana, sau chiar dacă era astfel, frumusețea fetei și, în special, a glasului ei, nu-l lăsa să îndeplinească rugămintea acesteia. Domnișoara era în acea zi într-o rochiță roșie cu mici fluturași albi desenați, o rochiță cu bretele care îî venea până în apropierea genuchilor, nu foarte lipită de corp, dar nici foarte îndepărtată. În picioare pantofi albi, fără toc, un fel de balerini, fără bretea cu capse sau cu fermoar, doar cu o mică limbă ca accesoriu. Părul desfăcut, șaten, cu fir sănătos și posibil strălucitor (în momentul acela era ud de la ploaie) desfășurat până peste umeri, acoperind prima parte a spatelui lăsat gol de rochiță. Ochii căprui spre negru (nu și-a putut da foarte bine seama Alexandru, fiind pur și simplu captivat de vocea domnișoarei, serioasă și profundă în delicatețea ei, cu intonații foarte feminine), nasul gingaș, zâmbet blând, peste 20 de ani. Celelalte detalii fizice Alexandru nu și le-a putut aduce aminte deoarece era puțin uimit de situația în care se regăsea.
Alexandru – băiat blond, destul de înalt, undeva pe la 1,78 m înălțime, atletic, cuminte, personalitate jucăușă ce era ușor de recunoscut prin privirea lui – ageră, dinamică, de puști plin de viață. Ochi negri, peste 20 de ani.
- Domnișoară, cu toate că risc să vă stric singurătatea, vă spun sincer că îmi place compania dvs. în aceste momente și vreau să stăm puțin de vorbă. 5 minute e bine?
- Da, bine. Spune-mi mai întâi cum te chemă.
- Alexandru. Pe tine? Băiatul văzând că fată începuse să vorbească cu el la per tu prinse mai mult curaj – cu toate că nu avea neapărat nevoie.
- Ioana.
- Ioana, mă bucur să te cunosc pentru următoarele 5 minute. Fata zâmbi din nou.
- Despre ce vrei să discutăm, Alexandru?
- Despre iubire, Ioana
- Off, ești genul acela de tip romantic superficial?
- Romantic, da. Superficial, nu. De ce crezi că aș fi superficial?
- Pentru că nu poți să vorbești de iubire în grabă. Ea valoreaza mult mai mult decât să fie discutată de doi străini.
- Îți dau dreptate, Ioana, de aceea trebuie să ne cunoaștem, să nu mai fim străini, că să putem respecta iubirea cât mai potrivit posibil, și anume îndrăgostindu-ne unul de celălalt. Așa se produc marile iubiri. Iar eu când te-am văzut plângând, am crezut că mi te-a trimis ploaia. Recunosc că sunt puțin uimit și am să-mi încerc șanșa în ceea ce privește domnișoara din fața mea.
- Ești amuzant, recunosc. Ce vrei să obții din discuția noastră?
- Amuzant, neamuzant, te-am făcut să nu mai plângi. Ce vreau să obțin din această discuție? Deocamdată ce am obținut până acum îmi este suficient. Îmi ești foarte dragă, îmi place zâmbetul tău, iar vocea m-a dezarmat. Dacă tu dorești să-mi spui de ce plângi, atunci promit că încerc să fac în așa fel să găsim o soluție împreună. Poate nu o să ne mai vedem niciodată dacă tu decizi asta, dar măcar, dacă tot suntem amândoi, de fapt toți trei – eu, tu și ploaia -, de ce să nu rezolvăm o situație ce te face să plângi? Așadar, acum că sunt mai puțin străin, spune-mi, te rog.
- Hmm… Poate o să-ți spun. Înainte însă, spune-mi câte ceva despre tine. Ce îți place să faci în afară de a consola tinere care plâng în ploaie…
- Îmi place să construiesc. Vreau să devin arhitect. În timpul liber joc tenis de câmp și fotbal, alerg și mă plimb în ploaie.
- Bravo, Alexandru. Dacă ești fericit, atunci asta contează.
- Acum, spune-mi, Ioana, de ce plângeai?
- Știi ce, nu vreau să-ți spun acum.
- Bun, atunci ne vedem mâine?
- Nu. Vreau să ne vedem, dar pe 07 mai.
- Ok. Ora 18:45 e bine pentru tine?
- Da
- Unde?
- la fântână, la universitate.
- Ioana, spune-mi, ce părere ai de atracție? E diferită față de iubire?
- Eu cred că…
Cei doi continuară să vorbească până când ploaia s-a oprit.
Avem de-a face cu două situații destul de interesante. În altă poveste de dragoste, și anume A întâlnit-o în vis, acum trăiesc împreună, Viorel și Mihaela, protagoniștii poveștii, și-au dat întâlnire tot pe 07 mai 2013, la 18:45-18:50, tot în București, la fântăna de la universitate. Ce se va întâmpla? Este doar o coincidență sau numai două povești de dragoste sau de viață diferite? Care va fi rezultatul? Rămâne să vedem pe 07 mai. Cert este că din cele două povești reiese că Iubirea trebuie să crească armonios, sănătos, și nu să fie alterată într-o grabă tulburătoare.
Recapitulăm așadar că Viorel și Mihaela s-au întâlnit în vis iar ei au provocat destinul și implicit timpul la o încercare de a se vedea și în viața de zi cu zi. Astfel, în visul lui Viorel, cei doi au stabilit să se vadă pe 07 mai.
Iar despre Ioana și Alexandru știm deja ce au stabilit și cum. Oare există mai multe povești de dragoste în același loc și timp? Există astfel de minuni sau situații fericite? Răspunsul nu a fost niciodată mai aproape.
7 Days of Trust
Emotiile reprezinta intotdeauna un indicator al faptului ca traim, ca suntem conectati la realitate si ca nu visam sau, de ce nu, uneori ofera chiar impresia ca suntem “prinsi” intr-un vis frumos sau intr-unul nu tocmai placut, insa cu certitudine astfel de trairi fac parte din viata unui om iar constiinta noastra ne spune ca nu este vorba de un vis, ci de o stare de agonie sau extaz. Totusi, ce s-ar intampla daca cineva ar trai doar ca sa viseze? Daca cineva ar astepta cu nerabdare fiecare noapte pentru a visa deoarece altfel nu s-ar mai trezi dimineata? In aceasta situatie se regaseste Viorel. Un tanar ambitios, cu principii solide de viata, care iubeste natura, munca, familia si prieteniile unde onoarea, respectul si corectitudinea reprezinta punctul de reper.
Sursa foto: Walking Life
06:30 dimineata, 13 aprilie 2013. Viorel se trezeste plangand. Cea mai frumoasa experienta usor paranormala din viata pustiului tocmai a avut loc, insa este putin speriat. Si, dupa cum unii dintre noi stiu, oamenii plang uneori dupa ce li s-a intamplat un eveniment care le-au gadilat emotiile, trairile, starea de fapt, cum ar fi castigarea unui concurs, admiterea la o facultate importanta, obtinerea locului de munca dorit s.a.m.d. In cazul de fata insa, baiatul a intalnit o fata foarte frumoasa, cu o voce atat de placuta incat o lasa sa vorbeasca foarte mult, oarecum baiatul crezand ca astfel va inregista in mintea sa, pentru foarte mult timp, vocea superbei demoazele…
Unde a intalnit Viorel fata? In propriul sau vis. A fost un vis matinal, de aceea Viorel s-a trezit in lacrimi la ora 06:30, tocmai iesise din vis. Cat de dureros este cand uneori visam ceva placut noua si nu vrem sa se termine, oarecum suntem constienti de el si, totusi, oricat de mult incercam sa ramanem in el, pur si simplu ne trezim brusc? Cam asa s-a intamplat si cu eroul nostru, s-a trezit cu un izvor ce curgea din ochii lui sau, mai bine spus, o fantana furioasa ce nu prea parea posibil de oprit, tocmai din cauza faptului ca nu mai putuse sa ramana in visul lui putin mai mult timp…
- Cum de s-a intamplat asa ceva? Cat de frumoasa era si ce discutie placuta aveam. Off… Trebuie sa ma opresc din plans! La ce ma ajuta. Nu o sa o mai vad niciodata. Dar daca ea exista in realitate? Unde o pot cauta? Chipul ei era precum cel al fetelor din vremea imperiului roman… Un ten usor creol, care reprezenta o combinatie intre o latina desavarsita si o egipteanca, parul brunet, pana la umeri. Totusi, fiind vorba de un vis, fata isi schimba uneori fizionomia si, pastrandu-si frumusetea, devenea o blonda desarvarsita atat la par cat si la ten, buzele fiind nici subtiri, nici groase, nu se indepartau foarte mult in timp ce vorbea, ochii – ahh… Nu mai stiu ce culoare aveau, de fapt nu puteam sa-i vad prea bine… Cred ca asa este uneori in vis. Nasul delicat, gingas, ce se potrivea perfect cu obrajii ei. Peste 1, 75 inaltime, am vazut-o cand mergea. Era imbracata precum acele fete din romanul lui Paolo Monelli – “O aventura in secolul I”. Tunica nu lipsea… Off, ar fi bine sa ma spal pe fata, trebuie sa ies din starea asta.
In sambata respectiva, 13 aprilie, dupa ce si-a revenit din starea de amorteala, uimire, regret, tristete si bucurie totodata intrucat a intalnit o domnisoara pe placul lui (mentionam ca Viorel era foarte pretentios sau, dupa cum spunea el, avea principii inalte pe care trebuia sa si le respecte) baiatul s-a decis sa asculte muzica, sa iasa cu un amic, sa se simta bine. Mancase o prajitura menita, conform spuselor lui, sa-i aline toate durerile, iar apoi a inceput sa lucreze la diferite proiecte personale. Usor, usor, noaptea venea din nou…
- Cat de bine arata! Ce frumos vorbea! Nu trebuie sa ma mai gandesc la visul ala. Imaginea picioarelor ei nu-mi da pace. Nu am mai vazut asa ceva! Viorel adormise, asadar, cu gandul la visul de dimineata…
07: 15 dimineata. Duminica, 14 aprilie 2013. Viorel viseaza. Asadar, sa ne “transportam” in visul lui!
- Casa in stil vechi, de prin 1900 – 1920. Oare chiar din perioada asta sa fie? Unde sunt? De ce nu sunt geamuri in aceasta casa… Ah… Pare parasita. Alooo? Heeei! Buna seara! Este cineva aici? Viorel sesiza in acest timp ca acea casa in care se afla avea trei etaje. Trebuia sa urce pe scari pentru a putea vedea daca mai este cineva cu el. Scarile erau fragile, neglijate, cu vopseaua pe jumatate stearsa. Ce a facut Viorel? A urcat? Sa vedem…
- Da. Trebuie sa urc. Mi-e frica, dar trebuie sa fac asta. Dar de ce ma misc asa de incet? Se poate oare? Da, iar am un vis foarte real. Doamne… E atat de real! Mai real chiar decat realitatea cu care am fost obisnuit. Urca la primul etaj si inima ii sta in loc. Bruneta din visul de dimineata trecuta statea in picioare, in mijlocul bucatariei a carei usa de intrare se afla exact in mijlocul etajului. Practic cand Viorel a ajuns la capatul ultimei trepte a vazut-o in mijlocul bucatariei pe domnisoara. Situatia insa se schimbase in comparatie cu visul trecut… Fata avea un pistol indreptat catre eroul nostru.
- Inca un pas si trag, opreste-te!
- Ohh… Dar nici nu ma cunosti, de ce sa tragi?
- Pai tocmai de aceea, istetule, ca nu te cunosc si esti in casa mea. Tu ce crezi, ca sunt impuscati acei oameni pe care ii cunosc, iar pe straini ii poftesc in casa mea? Hmm… Rational mai esti.
Viorel nu se putu abtine din ras:
- De ce razi atat? Iti dai seama ca te pot impusca, in timp ce razi? Macar ai muri in extaz…
- Rad deoarece ieri nu erai asa de amuzanta.
- Cum, ieri? Este prima oara cand te vad.
- Tu esti in visul meu, frumoaso. Nu e real ce se intampla. Probabil o sa ma trezesc dintr-o clipa in alta, asa ca propun sa nu mai pierdem timpul amenintandu-ne.
- Doamne, mai esti si nebun! Inca un motiv sa termin aici cu tine. Daca mai faci un pas, promit ca trag si apoi nu o sa mai aberezi pe tema viselor!
- Sunt nebun, da. Tu zici ca nu e un vis? Uita-te in jurul tau. Este o discordanta. Tu esti foarte ingrijita si tanara, ai haine curate, in mana ai un pistol de ultima generatie, la mana porti un ceas ce a aparut in 2009 sau 2010, pantofii tai sunt curati, stralucitori, dar casa este plina de panza de paianjen, scarile sunt gata sa se prabuseasca oricand, peretii par nevaruiti si nevopsiti de aproximativ 100 de ani. Ti se pare ca esti in lumea reala?
- Poate nu am avut timp sa fac curat weekend-ul trecut…
- Serios, si spune-mi, te rog, ce ai facut weekend-ul trecut?
- Ammm… A…
- Care este ultima amintire pe care o ai inainte de a te afla cu pistolul indreptat catre mine?
- A… Nu imi dau seama…
- Vezi, esti intr-un vis! Lucrurile astea sau starile prin care traim sunt specifice unui vis. Si, conform regulilor, daca ma vei impusca, ma voi trezi. Si eu nu vreau asta, deoarece esti frumoasa, imi place vocea ta, ador glumele tale si… In plus, ti-am zis, ai fost in visul meu si ieri dimineata.
- Ok, ok… O sa las pistolul jos. Dar daca simt ceva suspect, o sa tip, iar vecinii vor veni!
- Serios? Care vecini? Uita-te putin la ferestre… Nu au geamuri, afara e intunecat si nicio casa nu e in jurul nostru. Parca am fi in mijlocul desertului. Trebuie sa ne calmam si sa lucram ca o echipa, doar asa putem afla ce se intampla!
- Bine. Am incredere in tine. Cum te cheama?
- Viorel. Pe tine?
- Mihaela. Sau Anca… Am doua prenume
- Ok Mihaela. Acum esti constienta ca visezi, nu?
- Da…
- Spune-mi, te rog, cum esti tu in viata reala? Esti studenta? La ce universitate?
- Nu pot sa-mi amintesc… Stiu cum ma cheama, ce varsta am, dar mai mult nu stiu.
- Straniu. Ma gandeam ca daca ai cunoaste cateva detalii despre tine ne-am putea vedea in viata reala.
- Corect. Dar… De ce sa nu ne bucuram acum, aici? Daca tot suntem constienti ca visam, inseamna ca traim. Ce e asa diferit fata de realitate? Imagineaza-ti ca acum de fapt traiesti si ca atunci cand te trezesti, viata este visul.
- Imi propui, draga Mihaela, sa traiesc aici, acum, cu tine. Da… E o chestie tare interesanta. Uite, mi-a venit o idee.
- Spune-mi.
- Sa ne intalnim in fiecare noapte sau dimineata, in fiecare vis pe care il avem. Astfel, chiar daca e vis placut sau cosmar, putem sa ne ajutam intre noi, putem sa vizitam locuri, sa vorbim, sa iesim la un suc.
- Asadar, ma inviti la un suc…
- Sau tu pe mine ma inviti avand in vedere ca te gandesti la faptul ca te-as putea invita la un suc?
- Flirtezi cu mine, domnule Viorel.
- Iti place
- Da, esti dragut.
- E bine atunci. Am evoluat foarte mult in ultimele clipe. De la dorinta de a ma impusca, la flirt. Te pot atinge?
- Ahh… Adica?
- Sa vad daca te pot simti. Uite, iti intind mana. Te rog, atinge-ma.
- Ahh… Ok.
- Dar stai, inainte de a ne atinge, vreau sa-mi promiti ceva, Mihaela.
- Zi.
- In caz de ma trezesc dupa ce te ating, ne revedem la noapte sau maine dimineata, in vis?
- Promit, Viorel, ca ne vedem, da.
Sursa foto: Walking Life
Cei doi si-au atins mainile si au simtit o caldura si o conexiune cum rar se intampla ca un cuplu din viata reala sa simta. Pur si simplu mainile lor se placeau, zambeau, jubilau, traiau, erau bucuroase.
07:21 dimineata, 14 aprilie. Viorel se trezeste din vis. Visul a durat 6 minute, dar parea ca a durat cel putin 2 ore. Eroul nostru era atat de fericit, incat a avut o dimineata fantastica. A scris, a citit, a dansat, a cantat, s-a uitat la filme bune, a facut sport, a facut cativa oameni bucurosi. Pur si simplu visul de dimineata l-a motivat. Si-l reamintea in detaliu, asa ca a decis sa si-l scrie intr-o agenda. Aceasta agenda va cuprinde fiecare vis pe care il va avea de acum incolo, sperand ca in fiecare dintre acestea o va regasi pe Mihaela. Era de asemenea extaziat deoarece isi daduse intalnire pentru noaptea sau dimineata urmatoare. Asadar a urmat 15 aprilie, 16 aprilie… 23 aprilie, 27 aprilie etc. Viorel a inceput sa cunoasca din ce in ce mai multe detalii despre Mihaela. Ce tip de mancare ii place fetei – brusc, Mihaelei ii revenea usor, usor memoria, stia cine este, ce ii place sa faca. Cu toate acestea nu stia cine este in realitate. Se simtea atat de bine cu Viorel, incat nu o mai interesa cine este in realitate sau daca chiar exista, se multumea cu aceste vise. Evoluasera atat de mult cei doi incat puteau sa bea orice, sa fie in orice locatie, sa munceasca impreuna, sa se plimbe prin ploaie, sa se duca la cinema. Mihaela era iubita lui Viorel. Mai mult, cu fiecare vis nou, apareau si alte personaje, prieteni noi pe care si-i faceau amandoi – in sala de cinema, la karaoke … Apoi cei doi isi gasisera locurile de munca ideale. Mihaela coordona un lant de magazine de haine pentru toate varstele, iar Viorel coordona proiecte pentru imbunatatirea agriculturii din Romania. In paralel, era scriitor. A scris si publicat in vis 3 carti, una dintre ele numindu-se: Intalnind-o pe frumoasa Mihaela. Practic baiatul traia si implicit muncea in doua locuri diferite: In viata si in vis.
Mai jos regasim intalnirea celor doi iubiti din 24 aprilie 2013:
- Hei, imi place foarte mult sa stau cu tine. Simt ca traiesc
- Si mie, frumoasa mea iubita
- Mihaela?
- Da, scumpule, spune-mi.
- Tu, cand eu nu visez, adica in timpul zilei din viata mea, ce faci? Unde esti? Cum traiesti?
- Pai, nu stiu sa raspund la intrebarea asta. Deoarece pot sa ma misc, sa vorbesc si sa iubesc doar cand apari tu in vis. Practic, cand tu te trezesti din vis, eu dorm. Iar tu cand dormi inseamna ca visezi si traiesti in acelasi timp pentru si cu mine. Vezi, iubitule?
- Da, frumoasa domnisoara, vad.
- Mihaela, o sa fac un plan.
- Da, Viorel, spune.
- Pe 07 mai 2013, la ora 18:45, o sa fiu, in lumea reala, la Universitate in Bucuresti, la fantana. Acolo unde stau studentii de la Facultatea de Litere de multe ori si unde este si o statie de autobuz. Apelez la aceasta varianta stiind sigur ca daca ne stabilim acum, in vis, acest punct de reper, o sa putem sa ne vedem. Cred ca nu putem sa ne vedem in viata reala deoarece ori ne stim si suntem foarte buni prieteni si ne este frica sa ne iubim ori suntem certati sau despartiti iar visele ne dau indicii ca trebuie sa ne mai intalnim cel putin o data sau, de ce nu, ne-am intalnit o data sau de doua ori si trebuie sa ne cunoastem mai bine. Ar mai exista si alte posibilitati: Poate suntem dusmani in viata reala. Mai tii minte visul cu pistolul? Cand vroiai sa ma impusti? Cine stie… Poate o fi vreun indiciu.
- Iubitule, dar mai bine ne vedem la 18:50. Nu stiu de ce, dar cred ca o sa intarzii. Te simt.
- Bine, iubito. 18:45, 18:50, o sa fiu acolo. 07 mai 2013, Universitate, fantana.
- Ar mai fi o chestiune de rezolvat…
- Da, scumpule, spune.
- Cum ramane cu toti angajatii nostri din vis, cu toti colegii si prietenii, cu toate cladirile pe care le-am construit, in caz de ne intalnim in viata reala si nu o sa ne mai putem visa unul pe celalalt?
- O sa fac o sedinta, Viorel. Maine dimineata e ok? O sa le explicam tuturor situatia.
- Pe maine dimineata!
- Pa, Mihaela.
Care o sa fie rezultatul povestii celor doi iubareti? Va aparea oare Mihaela? Numai ei or sa stie…. Pe 07 mai 2013.
7 Days of Trust
Cuvantul abuz este posibil sa nu fie considerat un termen decent, subtil, academic. Dar… Piata muncii poate fi considerata un mediu decent, profesionist? Cu siguranta raspunsul nu poate fi unul afirmativ sau negativ ci mai degraba putem vorbi despre un echilibru intre cele doua alternative - un echilibru nu tocmai sanatos (din punct de vedere financiar, social, uman) pentru angajatori si angajati. De aceea, articolul de astazi incearca sa aiba ca rezultat constientizarea necesitatii unor structurari si clarificari a dezorganizarii usor coruptibile din piata muncii, tocmai pentru a putea aduce o perspectiva concreta despre rezolvarea acesteia.
Sursa foto: Business Rediff
In campul muncii din Romania exista doua mari nemultumiri si in acelasi timp defecte. Prima este legata de comportamentul monoton, putin competitiv si neprofesionist pe care il adopta candidatii si unii angajati in relatia cu angajatorii si implicit in activitatile lor acadamedice (perioada de practica specializata efectuata nu tocmai asa cum ar trebui, sunt evitate din ce in ce mai mult locurile de munca pe timp de vara, cat mai putini tineri sunt dispusi sa mai vanda o pereche de blugi pentru a face un ban si a-si cizela capacitatea de a relationa dar, in schimb, prefera sa planga sau sa-si verse amarul intr-un club spunand ca in ziua de astazi totul e greu). Ce-a de-a doua nemultumire se refera la lipsa de profesionalism si respect pe care o arata unii dintre angajatori catre candidati si implicit angajati. Din categoria unor astfel de angajatori fac parte destul de multi “actori”, printre care amintim: Unele agentii de paza si protectie, magazine de retail (supermaketuri spre exemplu), companii multinationale, lanturi de magazine de mobila, magazine de haine diverse (blugi, camasi etc.), cafenele, baruri, cluburi, societati ce tranzactioneaza diverse valute.
In continuarea celui de-al doilea paragraf, exista agentii de paza si magazine de retail care platesc salarii de 650 de lei, 700 de lei ori 800 de lei, de multe ori fara bonuri de masa sau, si mai grav, platesc salariul la negru. Pe langa ca este o retributie foarte mica, nici macar nu este centralizata la stat pentru a cotiza cat de cat si respectivul angajat sa aiba, pe viitor, o pensie macar de supravietuire. Faceti urmatorul calcul: O persoana cu 700 de lei pe luna, daca cheltuie minim 20 de lei pe zi, timp de 31 de zile, costurile sale sunt de 620 de lei. Imaginati-va ca acea persoana are si o familie – un copil, un partener de viata, o bunica, o mama etc. Ce face intr-o asemenea situatie? Deoarece omul respectiv, la finalul lunii, ramane pe minus. Cum asa? Sa presupunem ca avand si o familie (sau avand grija doar de un copil) costurile lui minime ar fi de 30 de lei pe zi (bani pe drum, pentru mancare dimineata, atat pentru parinte cat si pentru copil etc.). Costul total intr-o luna cu 31 de zile: 930 de lei. Chiar daca ar avea salariul minim pe economie de 750 de lei angajatul tot nu ar reusi sa aiba grija de propria sa persoana si de copilul sau. Ganditi-va ce face omul respectiv cu plata taxelor? Lumina, gaze, intretinere, telefon?
Alt exemplu: Un tanar absolvent de facultate (care, conform legislatiei/codului muncii, trebuie sa aiba salariul minim de 1200 lei net) este platit de o companie multinationala cu 900 – 1100 lei plus bonuri (nu toate companiile ofera) si bonus din vanzari, numar de activitati realizate etc. Bonusul mediu poate atinge, uneori, 350, 450 de lei. Cu tot cu bonus si bonuri, un proaspat absolvent ajunge la aproape 1500 – 1650 lei, poate mai mult in anumite cazuri. De multe ori insa, un tanar nu sta 8 ore la munca, asa cum e prevazut in contract, ci 10 sau 12, ore care nu sunt platite. Acest ritm de lucru il face pe tanar sa oboseasca, nu mai are timp sa ajunga acasa sa gateasca si prefera sa manance intr-un fast food, mananca pizza acasa etc. Psihologic vorbind, in momentele de pauza pe care le are, sambata sau duminica, pentru a se detensiona, prefera sa danseze intr-un club… Pierde o noapte, doua, oboseala se accentueaza. Apoi bani pe medicamente, o rata la banca si totul pare pierdut. Salariul mic, eforturi mari, oportunitatile de viata buna ale unui tanar frumos par murdarite si imposibil de fructificat – toate acestea pentru ca un sef orgolios si avid dupa bani precum si un stat organizat fragil si constituit, la nivel politic, din cateva sute de mii de persoane (fosti reprezentanti ai PCR, consilieri, profesori universitari, rudele acestora etc.) egoiste si lenese sa traiasca cu tot ce le trebuie si ce nu le trebuie. “Ferma Animalelor” de George Orwell pare vie si “sanatoasa” in Romania.
Ati observat unde se produce discordanta? Unde este “teava sparta” ce este reparata de “instalator” cu “banda adeziva” in loc sa fie sudata? Practic candidatii si angajatii sunt demotivati de lipsa de onestitate a unora dintre angajatori (salarii mici, promisiuni nerespectate, ore suplimentare neplatite etc.) iar angajatorii sunt nemultumiti de comportamentul unora dintre candidati si angajati si implicit de lipsa de competitivitate a acestora. Astfel cu greu se poate ajunge la un numitor comun. “Cearta” dintre cele doua parti se prelungeste, iar rulajul banilor si munca constanta se amana. Astfel bancile profita de acest lucru prin mesaje si videoclipuri ce arata viata omului de rand: Neras, transpirat, nemancat, suparat, intr-un tricou vechi de 15 ani, incercand sa-si amenajeze o casa. Oamenii identificandu-se cu persoanele promovate de banci, se infig in a face rate chiar si cu un salariu de 800 de lei. Astfel, inainte de a vorbi de criza economica mondiala, mai bine Romania s-ar concentra pe “oile” ei si ar vedea ca zi de zi incurajeaza criza economica nationala. Orice sistem are un subsistem de sprijin. Asadar, daca subsistemul national ar fi unul solid, concret, de perspectiva, atunci sistemul principal – criza economica mondiala – nu ar trebui sa afecteze romanii foarte mult. Este ca o echipa de fotbal care joaca in 10 oameni in loc de 11 deoarece un jucator a fost eliminat – invata sa improvizeze si, chiar daca sansele de victorie au fost reduse, se va concentra cel putin pe un rezultat de egalitate.
Pe langa cele doua nemultumiri/defecte descrise, apare, poate, dezamagirea cea mai mare, si anume relatia statului cu angajatorii. Ce se intampla mai exact? Reprezentantii statului, din cauza lenei, organizarii defectuoase si a dorintei de a mentine un nivel de coruptie ce poate asigura beneficii materiale si sociale cat mai bune pentru parlamentari, deputati etc., obliga angajatorii sa plateasca taxe foarte mari. Exemplu: Pentru un salariu net de 1000 de lei pe care il ofera unui angajat, angajatorul trebuie sa plateasca in plus la stat peste 600 de lei, aproape de 700. Cost total: 1600 – 1700 lei. Pentru o remuneratie de 2000 de lei, angajatorul trebuie sa scoata din buzunar alti 1400 catre stat. Asadar, cand un angajator plateste un salariat, de fapt plateste aproape doi salariati, numai ca cel de-al doilea este statul. In mod normal, taxele pe salarii ar trebui sa fie de 80, 100- 150 lei, ci nu de 600, 800, 1400 lei etc. Astfel s-ar incuraja si micul producator, s-ar deschide mai multe firme care fac paine buna, care ofera rosii romanesti etc. Dupa aceea mediul business ar cumpara rosii din Romania, s-ar stimula vanzarea, motorul economiei romanesti ar intineri.
Taxele mari si foarte mari incurajeaza munca la negru si oferirea unor salarii mici. De aceea nu trebuie criticati doar angajatorii intrucat si acestia sunt, de multe ori, “perchezitionati” de stat foare mult. Trebuie sa cotizeze la stat sume enorme. Colac peste pupaza, aceste investitii enorme catre stat nu se vad – toti politicienii si implicit politrucii alaturi de anumiti profesori universitari apar in costume foarte scumpe, dar zona Gara de Nord din Bucuresti arata nu tocmai bine… Cladiri vechi, fragile. Pe de alta parte, birocratia se extinde in loc sa micsoreze.
Cu siguranta ca in continuare vor fi companii care sa profite in mod imoral si neprofesionist de angajati indiferent de cat de mari sau mici vor fi taxele impuse de stat, dar cel putin nu vor mai fi atat de multe cat exista astazi daca apelam la buna vointa pentru a indrepta lucrurile.
7 Days of Trust
Articol publicat pentru revista Cariere
Il vezi lucrand intens, rapid, eficient. Este “greu de oprit” din activitatile concrete, practice ce aduc profit companiei la care lucreaza. Puterea sa de a anticipa solicitarile clientilor si de a le trata adecvat plus capacitatea de a improviza si oferi perspective adiacente celor clasice atunci cand situatia o cere sunt remarcabile…
Link catre articolul complet: Cariere – Plus valoarea angajatilor practici
Sursa foto: Cariere Online
- Ce crezi ca inseamna eternitatea?
- O zi care sa nu cunoasca noaptea. O zi care sa nu se termine niciodata. Sa fie inregistrate doar orele, nu zilele. Oamenii sa aiba varsta in ore, nu in ani sau zile. Iti dai seama cat de usor ar fi? Nu am mai spune ca suntem in anul 2010, 2015, 1900 etc. Pur si simplu ar fi o zi ce ar exista mereu.
- Pai da, dar in cazul acesta nu ar fi mai complicat sa tii evidenta orelor? 14000 de ore, 1 miliard de ore etc.?
- Dar cine a zis ca orele vor fi calculate astfel? O ora poate sa reprezinte, spre exemplu, 20 de ani.
- Vrei sa spui ca o ora, in eterninatea definita de tine, va trece precum trec 20 de ani in lumea normala?
- Da. Poate sa fie si 40 de ani etc. Astfel felul in care oamenii percep timpul s-ar schimba.
- Poate nici nu ar mai fi asa de grabiti, nu?
- Exact. Parca cu cat avansam in timp si cu cat inventam mai multe obiecte, lucruri care ne “ajuta” sa comunicam mai rapid, sa vedem virtual foarte multe zone, tari etc., parca cu atat ne plictisim mai mult, suntem mai pretentiosi, mai ineficienti.
- Legat de asta, de aceea vreau sa te intrerup putin, mergeam ieri cu autobuzul catre facultate si o femeie la vreo 50 de ani a intrebat un tanar de vreo 25-26 de ani unde este strada Ghetarilor? Cunosti strada, nu? Este pe la Nicolae Caramfil
- Da, imi este cunoscuta. Aproape de Herastrau.
- Exact. Iar tanarul nici nu a auzit si nici macar nu a vazut ce si cum l-a intrebat doamna. Era cu casti in urechi ascultand la maxim muzica. Pana la urma am ajutat-o eu pe doamna, i-am aratat unde sa coboare.
- Accesul la distractie si relaxare este foarte facil. Te relaxezi in drum catre facultate, serviciu, apoi acasa, apoi in club, apoi la petreceri incat nu mai poti sa te pregatesti sau sa te gandesti in timp ce mergi la un eveniment important despre cum se va desfasura acesta, ce trebuie sa faci… Practic se sterge competitivitatea, profesionalismul, bunul simt, si se face loc distractiei non stop.
- Oarecum este ca in jocul acela Left 4 Dead. 4-5 oameni incearca sa extermine restul populatiei care s-a transformat in zombi.
- Bine, iubito. Ma bucur ca ti-am pus o astfel de intrebare, mi-ai oferit idei noi despre eternitate.
- Stai, ca mai am ceva de spus.
- Zi
- Daca eternitatea este o zi care nu se va termina niciodata, atunci vreau sa fiu cu tine in acea zi.
- Hmm… Multumesc ca te-ai gandit la mine. Totusi, o sa transmit o propunere de colaborare eternitatii pentru a putea sa fie uneori si noapte ca sa te pot iubi asa cum doar noaptea o pot face.
- Ha, Ha! Si cate ore ai vrea sa tina noaptea respectiva?
- Pai cel putin 3, 4, ca sa te pot tine in brate suficient de mult incat tu sa adormi linistita iar eu sa zambesc ascultandu-ti respiratia, privindu-ti forma buzelor, sarutandu-ti obrazul, tinandu-te de mana si pierzandu-ma in parul tau unde ma simt in siguranta.
- Adica o noapte de 60 sau 80 de ani?
- Haaaaaa! M-ai prins aici. Uitasem ca, conform descrierii tale, o ora are 20 de ani.
- Auzi?
- Da, frumoaso, spune.
- Pentru tine ce inseamna iubirea?
- Sa inteleg ca acum jucam “ce inseamna” ?
- Da, da, da. Si cred ca tocmai ti-am pus o intrebare dificila.
- N-as crede, e chiar usoara.
- Da, hai sa te vedem, viteazule! De prima oara cand te-am vazut am simtit ca esti arogant, dar am vrut sa ma conving de acest lucru… Si uite-ma astazi, inca incercand sa aflu daca este adevarat, tinand la tine foarte mult si fiind iubita ta.
- Exact asta e iubirea, frumoaso.
- Cum adica? Dezvolta, te rog
- Incercare. Iubirea inseamna sa incerci atunci cand crezi in ceva. Si vei incerca de atatea ori pana vei consolida, pana vei putea atinge, proteja si iubi acel lucru, acea persoana, situatie, vis. Iubirea iti inlatura atat frica de eternitate cat si frica de faptul ca timpul trece. Iubirea inseamna intelegere, caldura, respect, atitudine pozitiva, curaj, incredere, respectarea promisiunilor pe care le faci. De asemenea, graba uneori te poate amagi. O persoana iti poate spune imediat ca te iubeste, ca tine enorm la tine, dar se desparte de tine atunci cand iti vede defectele, cat este nemultumita de un anume aspect. Asadar, sa nu crezi ca iubirea inseamna a spune “te iubesc”, in niciun caz. Aceasta trebuie aratata. Cine iti spune rapid ca te iubeste, la fel de rapid iti poate spune adio sau mai rau, nici nu te mai poate suferi. Asta nu este iubire, ci ura, capcana, sau cum vrei sa-i spui. Oamenii foarte egoisti asteapta de la partenerul lor sa fie doar intr-un anumit fel, le impun un anumit comportament, oarecum vor ca partenerul sa fie oglinda din baie sau de pe hol la care se uita in fiecare dimineata, fara sa constientizeze de fapt ca au nevoie de o apa limpede care sa le invioreze fata. Cum iti poti da seama ca cineva te iubeste? Atunci cand nu simti ca acel cineva te priveste ca pe o oglinda ci ca pe o apa limpede, ca un izvor sanatos, ca o ploaie racoritoare si purificatoare.
- Interesanta perspectiva, iubitule. In cazul acesta, o sa mai astept pana iti spun “te iubesc”. Deocamdata vreau sa fim amandoi intr-o ploaie racoritoare si purificatoare. Ce zici?
- Hmm… Afara, ploua?
- Da, parca suntem in Anglia. In ultimele cinci zile mereu a plouat. Vrei sa ne plimbam amandoi prin ploaie, fara umbrele, desigur. Stiu ca asa iti place.
- Bine. Merge. Cam de cat timp stam intinsi pe parchetul asta din sufragerie, uitandu-ne spre fereastra?
- De vreo ora. Ti-a placut sa stai la mine?
- Da, frumoaso, a fost foarte bine. Vrei sa si mancam ceva dupa ce ne plimbam?
- Am o idee sexy si sanatoasa in acelasi timp.
- Ce anume, iubito?
- Ne plimbam, te sarut, cantam impreuna in casa si dansam, apoi mergem si mancam in pat, ascultam smooth jazz. Cum ti se pare?
- Suna bine. Dar mai propun ceva.
- Ce anume?
- Sa invatam amandoi limba rusa si limba franceza.
- Azi?
- Pai azi putem incepe.
- Iubitule, ne va lua o “eternitate” sa facem asta!
- Nici chiar asa, o sa fim mai rapizi, iti promit!
7 Days of Trust
